Prima pagină » Politic » AUR cere explicații publice despre vizita șefului serviciilor secrete franceze în România

AUR cere explicații publice despre vizita șefului serviciilor secrete franceze în România

AUR cere explicații oficiale și urgente din partea comisiilor de control ale SRI și SIE despre vizita în România a șefului serviciilor secrete franceze, Nicolas Lerner, chiar înainte de alegeri, suspectând o posibilă ingerință străină în procesul electoral.
AUR cere explicații publice despre vizita șefului serviciilor secrete franceze în România
Nițu Maria
23 mai 2025, 19:28, Politic

Partidul AUR a cerut vineri, printr-un comunicat de presă, Comisiilor de control ale SRI și SIE să explice de ce șeful serviciilor secrete externe din Franța a venit în România. AUR a scris în comunicat că dorește un răspuns „oficial” și „nesecret”.

„Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a transmis astăzi, prin reprezentanții săi în cele două comisii parlamentare de control a activității SIE și SRI, solicitări pentru investigarea implicării unor ingerințe străine în procesul electoral din România. (…) AUR cere celor două Comisii un răspuns oficial și nesecret privind veridicitatea informațiilor și poziția SRI și SIE față de cele relatate, în cel mai scurt timp posibil”, a transmis AUR, vineri, printr-un comunicat de presă.

Partidul AUR mai spune că, potrivit „informațiilor apărute în spațiul public, Nicolas Lerner, directorul Direcției Generale pentru Securitate Externă (DGSE) – principalul serviciu de informații externe din Franța – ar fi efectuat o vizită la București cu doar două zile înainte de cel de-al doilea tur al alegerilor prezidențiale din 18 mai 2025. În timpul acestei vizite, acesta ar fi avut întâlniri cu conducerea unor servicii de informații din România, ulterior deplasându-se în Republica Moldova”.

Tot AUR mai afirmă în cadrul comunicatului că fondatorul Telegram, Pavel Durov, „chiar înainte de ziua votului, a transmis un mesaj oficial tuturor utilizatorilor din România, avertizând că Guvernul Francez i-ar fi cerut să reducă la tăcere vocile conservatoare din țara noastră”.

În comunicatul AUR se mai spune că „ulterior, într-o postare pe platforma X, Durov a declarat că solicitarea ar fi venit direct de la Nicolas Lerner”.

Partidul vrea să știe „dacă Serviciul Român de Informații și Serviciul de Informații Externe au fost informate despre vizita în România a directorului DGSE, Nicolas Lerner, înainte de desfășurarea alegerilor”.

Tot aceștia întreabă și „dacă această vizită a implicat întâlniri oficiale cu reprezentanți ai serviciilor române de informații”.

De asemenea, formațiunea solicită comisiilor să clarifice „dacă SRI și SIE au cunoștință despre afirmațiile fondatorului Telegram, Pavel Durov”.