„Astfel de lucruri nu ar trebui să fie disponibile liber. Dacă cineva are nevoie de ele, atunci medicul să-i prescrie o rețetă pentru aceste jucării sexuale, dacă consideră că persoana respectivă suferă de o anumită tulburare”, a declarat Milonov, cunoscut pentru afirmațiile sale controversate pe teme sociale, notează EFE.
Potrivit deputatului, citat de publicația Abzats, jucăriile sexuale sunt „dăunătoare și complet inutile”.
„Printre altele, ele reduc rata natalității și afectează negativ valorile societății”, a susținut acesta.
În acest context, Milonov a pledat pentru închiderea magazinelor pentru adulți.
„Cred că ar fi bine ca astfel de magazine să nu existe deloc în țara noastră”, a afirmat el.
Luna trecută s-a aflat că deputații ruși intenționează să analizeze un proiect de lege care propune acordarea unui salariu femeilor casnice pentru activitățile lor domestice.
Dacă va fi adoptată, legea ar introduce o indemnizație pentru femeile care locuiesc permanent cu familiile lor în Rusia și se dedică exclusiv treburilor casnice.
Se va analiza, de asemenea, posibilitatea extinderii acestei plăți către bărbații care rămân acasă pentru a îngriji copiii, în timp ce partenera lor muncește, au precizat parlamentarii.
Anul trecut, Parlamentul rus a adoptat o lege care interzice propaganda ideologiei childfree, care militează pentru recunoașterea dreptului femeilor de a nu avea copii.
În următorii trei ani, Rusia va aloca 37,5 miliarde de ruble (peste 402 milioane de dolari) pentru programe de promovare a natalității, în contextul celei mai grave crize demografice din ultimele două decenii și jumătate.