Prima pagină » Cultură-Media » Primarul Capitalei îi îndeamnă pe tineri să participe la Festivalul „George Enescu” / Acces gratuit la anumite evenimente

Primarul Capitalei îi îndeamnă pe tineri să participe la Festivalul „George Enescu” / Acces gratuit la anumite evenimente

Cea de-a XXVII-a ediție a Festivalului Internațional „George Enescu” începe duminică, 24 august 2025, și se va desfășura până pe 21 septembrie, transformând România în „cea mai mare scenă a muzicii universale”.
Primarul Capitalei îi îndeamnă pe tineri să participe la Festivalul „George Enescu” / Acces gratuit la anumite evenimente
Sursa foto: Alexandru Dobre/Mediafax Foto
Iulian Moşneagu
23 aug. 2025, 19:07, Social

Tema festivă a acestei ediții este „Aniversări / Celebrations”, marcând 70 de ani de la moartea lui George Enescu și evocând memoria altor creatori emblematici ai secolului XX: 150 de ani de la nașterea lui Maurice Ravel, 100 de ani de la cea a lui Pierre Boulez sau 50 de ani de la moartea lui Dmitri Șostakovici.

Primarul general interimar al Capitalei, Stelian Bujduveanu, a transmis un apel către tineri să participe în număr cât mai mare la ediția din acest an a Festivalului „George Enescu”, pe care îl consideră „cel mai important eveniment cultural al anului”.

Edilul a subliniat că organizatorii au pregătit evenimente speciale dedicate publicului tânăr, precum cele de la Mina Museum și Piața Festivalului, unde accesul este gratuit.

„Festivalul aduce la București peste 4.000 de muzicieni din 28 de țări și peste 100 de concerte, transformând orașul într-o adevărată capitală internațională a culturii. Este o carte de vizită de neegalat pentru România și un motiv de mândrie pentru bucureșteni”, a scris Bujduveanu pe Facebook.