Prima pagină » Economic » Bucureștenii se vor confrunta cu cele mai mari costuri de întreținere din ultimii 35 de ani – fost director RADET

Bucureștenii se vor confrunta cu cele mai mari costuri de întreținere din ultimii 35 de ani – fost director RADET

Bucureștenii se vor confrunta cu cele mai mari costuri de întreținere din ultimii 35 de ani în sezonul rece care urmează, avertizează Radu Opaina, expert în chestiunile proprietății comune și fost director RADET.
Bucureștenii se vor confrunta cu cele mai mari costuri de întreținere din ultimii 35 de ani - fost director RADET
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN/Mediafax Foto
Andreea Tobias
27 aug. 2025, 13:27, Economic

Pragul de 1.000 de lei pentru întreținerea lunară va fi atins încă din noiembrie pentru apartamente de trei camere cu două-trei persoane, susține specialistul.

„Totul s-a scumpit deja – apa rece, energia electrică, gunoiul, plus TVA-ul. În aceste condiții, listele de întreținere vor consemna valori în jurul pragului de 1.000 de lei”, a declarat Opaina.

„E greu să-mi imaginez cât de cât cum va arăta tabloul general al situației la finele lui noiembrie sau la început de decembrie, dacă acum, la finele verii e atât de sumbru. Nu avem niciun indiciu care să ne ofere o brumă de speranță. Nu-mi amintesc să ne mai fi confruntat vreodată cu o situație la fel de grea”, declară acesta.

Expertul se arată pesimist și spune că românii vor fi nevoiți să „intre în hibernare”, închizând căldura și alte utilități pentru a face economii.

„Reacțiile omului vor fi să închidă tot ce se poate închide și să pună mai multe haine peste el”, a explicat acesta pentru bugetul.ro.

Opaina face distincția față de perioada comunistă: „Atunci era o raționalizare voită de către stat, acum va fi una naturală, dorită de consumator, de frica banilor pe care nu-i vom avea”.