Atacurile lansate de Rusia în primăvara și vara acestui an nu au adus rezultatele așteptate de Putin, a anunțat comandantul armatei ucrainene, Oleksandr Syrskyi.
El a precizat că forțele ruse au tras de două ori mai intens cu artileria decât Ucraina pe front, notează Reuters.
„Se poate spune că campania rusă din primăvară și vară a fost efectiv întreruptă”, a declarat Oleksandr Syrskyi.
Potrivit lui, planurile Rusiei de a forma o „zonă tampon” în regiunile Sumî și Harkov, de a ocupa orașul Pokrovsk și întreaga zonă Donețk au eșuat.
Chiar și în acest moment, obiectivul Moscovei este sa obțină controlul complet asupra regiunii Donețk. Rusia deține peste 70% din acest teritoriu și continuă să înainteze cu pași mici.
Oleksandr Syrskyi a explicat că, încă de acum câteva luni, armata rusă a adoptat o tactică pe care el o numește „o mie de tăieturi”. Aceasta presupune o succesiune de atacuri desfășurate de unități mici de infanterie.
„Aceasta constă în utilizarea simultană a unui număr mare de mici grupuri de asalt, 4-6 militari care avansează folosind terenul, râpele și zonele împădurite, cu scopul principal de a pătrunde cât mai adânc posibil în teritoriul nostru.”, a spus Syrskyi.