Jandarmeria Capitalei anunță că va lua, alături de alte instituții cu atribuții în domeniu, măsuri pentru deplasarea în siguranţă a suporterilor la și de la stadion.
Spectatorii vor avea acces în stadion începând cu ora 18.30. Accesul suporterilor echipei FC Rapid se va face prin bd. Pierre de Coubertin și str. Maior Ion Coravu, pentru Tribuna I, Tribuna II și pentru Peluza I Nord, în timp ce accesul suporterilor echipei FC Dinamo se va face prin bd. Basarabia, pentru Peluza II Sud.
Jandarmii amintesc că pe bd. Basarabia sunt lucrări de reabilitare a liniei de tramvai, motiv pentru care le recomandă suporterilor dinamoviști să meargă din timp la stadion. Accesul se va realiza sub îndrumarea forțelor de ordine, după efectuarea unui control riguros efectuat de către Jandarmerie și societatea specializată de protecție și pază.
„Din rațiuni de siguranță, recomandăm suporterilor oaspeți să nu poarte și să nu afișeze însemne ale echipei FC Dinamo 1948 București în alte zone ale stadionului, decât cea din Peluza II Sud, care este special destinată acestora”, transmite Jandarmeria Capitalei.
Un număr de 33 de suporteri ai echipei gazdă și 30 de suporteri ai echipei oaspete se află sub interdicția participării la meciurile de fotbal.
Pentru acest meci de fotbal, din rațiuni de siguranță, vor fi adoptate măsuri suplimentare de control al autovehiculelor și persoanelor, cu scopul de a preveni introducerea în stadion atât a materialelor pirotehnice, cât și a altor obiecte interzise de cadrul normativ în vigoare.
Iată recomandările jandarmilor pentru spectatori:
-să manifeste răbdare, să respecte indicațiile jandarmilor şi să evite implicarea în conflicte de orice natură;
-în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială, să solicite sprijinul forţelor de ordine din zonă;
-părinţii să supravegheze cu atenţie sporită copiii.