Prima pagină » Politic » Alexandru Rogobete, după discuțiile cu Pfizer: Vor reveni cu un răspuns la propunerea noastră

Alexandru Rogobete, după discuțiile cu Pfizer: Vor reveni cu un răspuns la propunerea noastră

Ministrul Sănătății Alexandru Rogobete spune, după discuțiile cu reprezentanții Pfizer, purtate în SUA, că aceștia vor reveni cu un răspuns privind cadrul tehnic de continuare a negocierilor și posibilitatea ca propunerea României să fie analizată și aprobată la nivelul board-ului de conducere al Pfizer.
Alexandru Rogobete, după discuțiile cu Pfizer: Vor reveni cu un răspuns la propunerea noastră
Foto: Facebook/Alexandru Rogobete
Cosmin Pirv
17 apr. 2026, 07:33, Politic

Alexandru Rogobete a avut joi, împreună cu ministrul Finanțelor, domnul Alexandru Nazare, o primă întâlnire „exploratorie de negociere cu compania Pfizer”, la Washington DC.

Ministrul spune că discuțiile s-au desfășurat „într-un ton echilibrat, profesionist, axat pe identificarea unor soluții concrete pentru România”: „Nu vorbim doar despre o obligație financiară, ci despre responsabilitatea de a transforma această situație într-un beneficiu real pentru pacienți”.

Propunerea României

Rogobete susține că propunerea României, formulată în baza mandatului primit de la Guvern, a fost de continuare a negocierilor pentru convertirea sumei datorate în medicamente inovatoare destinate pacienților oncologici și celor cu boli rare.

Ministrul Sănătății spune că a adus în discuție „parteneriatul solid pe care România îl are de zeci de ani cu Pfizer, precum și deschiderea pentru dezvoltarea unor colaborări viitoare în domeniul cercetării și dezvoltării farmaceutice”.

Se așteaptă răspunsul Pfizer

„În perioada următoare, reprezentanții companiei Pfizer vor reveni cu un răspuns privind cadrul tehnic de continuare a discuțiilor și posibilitatea ca această propunere să fie analizată și aprobată la nivelul board-ului de conducere al Pfizer. Este un proces care nu se încheie astăzi. Dar este un început important. În astfel de momente, responsabilitatea nu este să explicăm trecutul, ci să construim soluții pentru viitor”, a scris Rogobete pe Facebook.

Întâlnirea a avut loc în contextul în care tribunalul francofon de primă instanță din Bruxelles a decis că România trebuie să plătească 600 de milioane de euro către Pfizer pentru dozele de vaccin anti-COVID pe care a refuzat să le mai preia în 2023.

 

Recomandarea video