Compania Națională de Transport al Energiei Electrice Transelectrica SA a realizat în anul 2025 un program de investiții cu o valoare de aproximativ 691 de lei pentru modernizarea și retehnologizarea Rețelei Electrice de Transport (RET), iar pentru anul 2026, propune un program de investiții ambițios de 914 milioane de lei, cu peste 30% mai mare decât cheltuielile de investiții realizate în 2025.
Transelectrica și-a depășit ușor programul anual de investiții inițial pentru 2025, iar față cheltuielile realizate, compania își propune o creștere de aproape o treime, așa cum a transmis, luni, printr-un comunicat de presă. Compania este controlată de stat, care deține, prin Secretariatul General al Guvernului, 58,68% din pachetul de acțiuni.
Valoarea totală a cheltuielilor de investiții realizate în 2025 a atins 691,05 milioane de lei, în creștere față de cele 665,7 milioane de lei realizate în 2024 și semnificativ peste nivelul din 2023 (471,95 milioane de lei).
Raportat la programul anual de investiții inițial aprobat, gradul de realizare a fost de 104,9%, respectiv 96,5% față de programul revizuit pentru corelarea cheltuielilor programate cu stadiul execuției lucrărilor, ceea ce reflectă o execuție eficientă și o capacitate operațională consolidată.
„Programul de investiții propus pentru anul în curs depășește 914 milioane de lei, iar pentru anii 2027 și 2028 prezintă o tendință de creștere semnificativă. Această traiectorie reflectă o evoluție susținută a efortului investițional al Companiei, dar mai ales o intensificare a direcției către o modernizare sistemică a RET”, a precizat compania.
În 2025, cheltuielile pentru proiecte de investiții proprii ale companiei au reprezentat componenta majoritară, respectiv 594,22 milioane de lei, din care peste 90% au fost realizate pentru proiecte aflate în derulare din anii anteriori.
Potrivit oficialilor companiei, în paralel, investițiile finanțate din tariful de racordare și eliberare amplasament au însumat 96,82 milioane lei, susținând dezvoltarea infrastructurii necesare integrării de noi capacități de producție a energiei electrice și relocării rețelelor.
„Pe parcursul anului trecut, Transelectrica a consolidat accesul la finanțări europene, prin semnarea a șase contracte de proiectare și execuție finanțate din fonduri nerambursabile: trei investiții finanțate prin Fondul pentru Modernizare și trei finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în același timp având în derulare procedura de achiziție pentru proiectarea și execuția a încă trei investiții finanțate prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), contractele fiind încheiate la începutul anului 2026”, arată compania.
Compania a demarat și continuat în 2025 proiecte majore de investiții care vizează creșterea siguranței în funcționare a Sistemului Electroenergetic Național (SEN), integrarea energiei regenerabile și dezvoltarea interconexiunilor cu statele vecine.
Din portofoliul celor mai importante proiecte aflate în derulare sau inițiate la nivelul anului 2025, se numără investiții strategice precum:
„Aceste investiții, cele în derulare, dar și cele planificate a fi inițiate, creează o platformă reală de dezvoltare economică. Transelectrica va facilita integrarea energiei regenerabile în zonele Dobrogea și Banat, urmând ca până în 2027 să fie disponibili aproximativ 5.000 MW suplimentari în aceste regiuni”, arată oficialii Transelectrica.
Compania a finalizat în 2025 proiecte cu impact direct în performanța Sistemului Electroenergetic Național (SEN), printre care se numără:
„Planul de Dezvoltare a RET pe următorii 10 ani al Transelectrica vizează investiții ample, orientate către securitate energetică, digitalizare și dezvoltarea rețelelor inteligente (SMART GRID). Aceste investiții vor permite creșterea capacității de integrare a energiei regenerabile, extinderea interconexiunilor și consolidarea poziției României în sectorul energetic european. Prin performanțele din 2025, Transelectrica demonstrează rolul strategic pe care îl îndeplinește în calitate de Operator de Transport și Sistem, companie-cheie a României, în transformarea infrastructurii energetice naționale interconectate și în susținerea tranziției energetice, dar și în dezvoltarea mediului economic românesc”, au conchis oficialii companiei.