Prima pagină » Social » Tulcea. Conflict între un angajator și o angajată, cercetat pentru posibilă lipsire de libertate

Tulcea. Conflict între un angajator și o angajată, cercetat pentru posibilă lipsire de libertate

Un conflict izbucnit între administratorul unui magazin și o angajată aflată în preaviz de încetare a activității este cercetat de autorități sub aspectul săvârșirii infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, anunță IJJ Tulcea.
Tulcea. Conflict între un angajator și o angajată, cercetat pentru posibilă lipsire de libertate
Sursa foto: Alexandra Pandrea/GMN via Mediafax Foto
Petre Apostol
04 mai 2026, 13:01, Social

Potrivit datelor comunicate de jandarmii din Tulcea, incidentul a avut loc în 30 aprilie, în jurul orei 10:00. Bărbatul a solicitat intervenția jandarmilor în urma unei dispute cu salariata. Din primele verificări a reieșit că neînțelegerile au pornit de la o sumă de bani pe care femeia susținea că trebuie să o primească.

Discuțiile dintre cei doi au degenerat rapid, fiind adresate expresii jignitoare de ambele părți.

Administratorul a reclamat că angajata ar fi încercat să sustragă documente din incinta magazinului. Femeia a susținut că i-ar fi fost blocată o ușă pentru a nu putea părăsi spațiul.

Jandarmii au intervenit pentru calmarea situației și au întocmit documentele necesare sesizării organelor de cercetare penală.

Ancheta vizează stabilirea exactă a împrejurărilor în care s-a produs incidentul și dispunerea măsurilor legale care se impun.