Prima pagină » Cultură-Media » Eurovision 2027 i-ar putea aduce Bulgariei 70 de milioane de euro, dar există o condiție

Eurovision 2027 i-ar putea aduce Bulgariei 70 de milioane de euro, dar există o condiție

Găzduirea celui mai urmărit concurs muzical european ar putea aduce Bulgariei nu doar zeci de milioane de euro, ci și o vizibilitate globală greu de obținut altfel. Cu toate astea, să gestionezi un eveniment cu un asemenea impact nu e deloc ușor. Experții spun că trebuie îndeplinite câteva condiții.
Eurovision 2027 i-ar putea aduce Bulgariei 70 de milioane de euro, dar există o condiție
Hepta/Mediafax Foto

Dacă Bulgaria va găzdui Eurovision 2027, țara ar putea înregistra venituri economice nete cuprinse între 45 și 70 de milioane de euro, potrivit unei analize preliminare realizate de compania de plăți transfrontaliere iBanFirst.

Estimarea variază în funcție de numărul vizitatorilor străini care vor sosi pentru concurs și de durata șederii acestora pe teritoriul țării.

Cine câștigă cel mai mult și cel mai rapid

Cele mai mari beneficii imediate s-ar concentra în orașul-gazdă, unde sectoarele hoteliere, de restaurație, transport, comerț cu amănuntul și divertisment ar urma să resimtă direct afluxul de vizitatori și delegații internaționale.

Impactul pe termen lung, însă, depinde de capacitatea Bulgariei de a transforma atenția globală pe care o generează evenimentul într-un interes durabil, atât din perspectiva turismului, cât și a investițiilor străine.

Ce au generat edițiile anterioare

Raportul iBanFirst contextualizează estimările pentru Bulgaria prin comparație cu orașele care au mai găzduit concursul.

Liverpool, de pildă, a câștigat în 2023 aproximativ 64 de milioane de euro impact economic net, conform unui studiu al Universității din Liverpool și Amion Consulting.

Malmö a realizat în 2024 în jur de 39 de milioane de euro, iar Basel a făcut în 2025 aproape 97 de milioane de euro.

Aceste cifre plasează potențialul bulgar într-un interval realist, dar și în contextul unor diferențe semnificative legate de infrastructură, capacitate de cazare și conectivitate.

Mai mult decât cheltuieli pe termen scurt

Analiza subliniază că Eurovision reprezintă pentru Bulgaria o oportunitate de rebranding la scară europeană.

Raportul recomandă explicit ca strategiile turistice să depășească promovarea clasică a litoralului Mării Negre și să valorifice turismul urban, patrimoniul cultural, destinațiile montane și scena culinară în ascensiune a țării. Scopul declarat este poziționarea Bulgariei ca destinație atractivă pe tot parcursul anului, nu doar în sezonul estival.

„Găzduirea concursului ar oferi Bulgariei o oportunitate rară de a-și îmbunătăți imaginea internațională și de a se prezenta ca o economie europeană integrată, capabilă să organizeze un eveniment internațional major”, se arată în raport.

Voci critice și limite reale

Analiza nu ignoră nici perspectivele sceptice.

O parte dintre experți consideră că beneficiile economice asociate Eurovision sunt adesea supraestimate, întrucât cea mai mare parte a activității financiare se concentrează într-un interval de timp relativ scurt, fără a genera neapărat efecte structurale pe termen lung.

Experții elaborează câteva pârghii foarte clare pe care, spun ei, ar trebui ca Bulgaria să acționeze pentru a beneficia de această vizibilitate pe care i-o dă Eurovisionul pe toată perioada anului. Anume: o infrastructură adecvată și modernizată, o conectivitate bună a transporturilor internaționale, capacitate de cazare suficientă, strategie turisitcă pe termen lung.

Fără aceste condiții îndeplinite, riscul este ca Eurovision să rămână un spectacol singular, cu impact economic limitat la doar câteva săptămâni.

Cu ele însă, Bulgaria ar putea transforma concursul într-un avantaj competitiv durabil pe harta turismului european.

Recomandarea video