Prima pagină » Meteo » Furtuni și vânt puternic în jumătate de țară. Ce județe sunt sub cod galben

Furtuni și vânt puternic în jumătate de țară. Ce județe sunt sub cod galben

ANM a emis, miercuri, o informare meteorologică și două atenționări cod galben valabile miercuri și joi. Furtuni cu grindină și vânt de peste 80 km/h în mai multe județe.
Furtuni și vânt puternic în jumătate de țară. Ce județe sunt sub cod galben

ANM a emis o informare meteorologică și două atenționări cod galben pentru miercuri, 27 mai, și joi, 28 mai. Sunt vizate furtuni cu vijelii, grindină și intensificări ale vântului în jumătate din țară.

Ce prevede informarea meteorologică ANM pentru 27-28 mai

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare valabilă de miercuri, 27 mai, ora 10, până joi, 28 mai, ora 21.

Miercuri și în noaptea spre joi, instabilitatea atmosferică afectează nord-vestul, nordul, estul și local centrul și sud-estul țării. Sunt așteptate averse torențiale, descărcări electrice, vijelii și grindină pe arii restrânse.

Vântul poate atinge la rafală 40–60 km/h. În intervale scurte, de 1–3 ore, pot cădea 10–20 de litri de apă pe metru pătrat.

Cum va fi vremea joi, 28 mai: vânt puternic în cea mai mare parte a țării

Joi, intensificările de vânt se extind în aproape toată România. Rafalele ajung în general la 45–55 km/h.

Manifestări de instabilitate atmosferică mai persistă doar pe arii restrânse, în regiunile sudice.

Cod galben de instabilitate atmosferică: Maramureș, nordul Transilvaniei și Moldova, miercuri după-amiază

ANM a emis o primă atenționare cod galben, valabilă miercuri, 27 mai, între orele 12 și 23.

Sunt vizate județele din Maramureș, nordul Transilvaniei și cea mai mare parte a Moldovei. Din a doua parte a zilei, sunt așteptate vijelii cu rafale de 50–70 km/h și izolat peste 80 km/h.

Pe lângă vânt, meteorologii avertizează asupra averselor torențiale, descărcărilor electrice și grindinei de mici și medii dimensiuni. Cantitățile de apă pot ajunge local la 15–25 de litri pe metru pătrat, în doar 1–3 ore.

Cod galben de vânt puternic joi, 28 mai: județele afectate

A doua atenționare cod galben este valabilă joi, 28 mai, între orele 8 și 21.

Vântul sufla puternic în Moldova, cea mai mare parte a Transilvaniei, sudul Banatului, jumătatea de vest a Olteniei, nord-estul Munteniei și nordul Dobrogei. Rafalele ating 50–70 km/h.

În Carpații Meridionali și Occidentali, rafalele pot depăși local 90 km/h.

Recomandarea video