Potrivit ministerului, fondurile sunt destinate accelerării investițiilor aflate în derulare în sistemul sanitar.
Sumele alocate vor susține modernizarea și dotarea cabinetelor de medicină de familie, una dintre prioritățile programului de investiții finanțat prin PNRR.
De asemenea, fondurile vor fi utilizate pentru proiecte menite să reducă infecțiile asociate asistenței medicale în spitale, precum și pentru dezvoltarea centrelor comunitare integrate.
Ministerul Sănătății apreciază că investițiile vor contribui la creșterea calității serviciilor medicale și la îmbunătățirea siguranței pacienților.
Reprezentanții ministerului au precizat că echipele instituției urmăresc permanent stadiul proiectelor finanțate prin PNRR și oferă sprijin beneficiarilor pentru respectarea termenelor asumate.
Potrivit ministerului, monitorizarea vizează atât progresul lucrărilor și al achizițiilor, cât și îndeplinirea obiectivelor stabilite prin contractele de finanțare.