Un studiu a arătat că cei 66 de miliarde de copaci plantați în Marele Zid Verde al Chinei cresc mai repede decât arborii din pădurile naturale, potrivit Live Science. Cercetarea a vizat pădurile plantate și pădurile naturale din China.
Aceasta a dezvăluit că vârsta, amestecul de specii și sensibilitatea la CO2 contribuie la viteza cu care copacii se dezvoltă.
Marele Zid Verde conține 66 de miliarde de copaci plantați începând din 1978 pentru a încetini înaintarea deșerturilor Gobi și Taklamakan. Proiectul prevede plantarea a încă 34 de miliarde de copaci până la mijlocul acestui secol.
Aceste păduri noi absorb cantități mari de CO2, dar nu este clar exact cum diferă de cele naturale, a declarat, pentru Live Science, Yuhang Luo, autorul principal al studiului și expert al Universității Peking din Shenzhen, China.
Luo și colegii săi au început să studieze diferențele dintre pădurile naturale și cele plantate și modul în care acestea reacționează la creșterea emisiilor de CO2 și la schimbările climatice. Cercetătorii au folosit date din satelit și au aflat că pădurile plantate și-au crescut suprafața cu 66% mai rapid decât cele naturale.
Cea mai mare parte a acestei diferențe poate fi explicată prin faptul că pădurile plantate sunt, în medie, mult mai tinere decât cele naturale, iar copacii tineri cresc mai repede decât cei bătrâni.
Însă chiar și atunci când se compară pădurile de vârstă și condiții de creștere similare, cele plantate au crescut cu 4,6% mai rapid. Diferența a fost și mai pronunțată în pădurile mixte și veșnic verzi.
O altă explicație are legătură cu modul în care sunt gestionate pădurile plantate. Oamenii plantează în special specii cu creștere rapidă, cum ar fi eucaliptul și plopul, și îndepărtează vegetația concurentă. Aceste intervenții reduc concurența pentru lumină, apă și nutrienți.
Un alt studiu asupra pădurilor chinezești a constatat că pădurile naturale acumulează de fapt mai mult carbon deasupra solului decât cele plantate în primii ani.