Prima pagină » Știri externe » La o lună după cutremurul din Venezuela, manifestanții pro-Maduro incendiază steagurile SUA și Israelului

La o lună după cutremurul din Venezuela, manifestanții pro-Maduro incendiază steagurile SUA și Israelului

Susținători ai fostului președinte venezuelean Nicolás Maduro au incendiat vineri steagurile Statelor Unite și Israelului și au călcat în picioare fotografii cu Donald Trump și Benjamin Netanyahu. Manifestația a fost organizată la Caracas, la o lună după cutremurele devastatoare din Venezuela.
La o lună după cutremurul din Venezuela, manifestanții pro-Maduro incendiază steagurile SUA și Israelului
imagini de la protestul din Piața Bolívar din Caracas/sursa foto: Robert Lobo/X

Aproximativ o sută de manifestanți s-au adunat în Piața Simón Bolívar din centrul capitalei, unde au scandat lozinci precum „Gringos, plecați acasă!”, „Nu este ajutor, este ocupație” și „Afară, yankee, asasinii Venezuelei”.

Comemorarea victimelor, transformată în protest antiamerican

Potrivit Le Figaro, protestatarii susțin că Statele Unite și-au consolidat influența în Venezuela după capturarea fostului președinte Nicolás Maduro și după intervențiile desfășurate în urma cutremurelor din 24 iunie. Organizatorii au prezentat manifestația drept o mobilizare împotriva „prezenței americane și sioniste în patria lui Bolívar și Chávez”.

În timpul protestului au fost incendiate steagurile Statelor Unite și Israelului, iar fotografii cu Donald Trump și Benjamin Netanyahu au fost călcate în picioare.

Comemorări în toată Venezuela

Cu doar câteva ore înaintea manifestației, în mai multe localități din Venezuela au fost organizate ceremonii de comemorare la o lună de la cele două cutremure care au provocat aproape 5.500 de morți.

În Tanaguarena, una dintre cele mai afectate localități, salvatorii și rudele victimelor au întrerupt operațiunile de căutare pentru un moment de reculegere chiar la ora la care s-au produs seismele. Ceremonii similare au avut loc și în Caracas și în alte orașe.

Mulți dintre participanți au spus că încă își așteaptă rudele dispărute să fie recuperate de sub dărâmături și au cerut continuarea operațiunilor de căutare.

SUA, acuzate de ingerință în Venezuela

Protestul reflectă climatul politic tensionat din Venezuela după capturarea lui Nicolás Maduro de către autoritățile americane.

Donald Trump a susținut în repetate rânduri că Washingtonul controlează situația din Venezuela, în timp ce președinta interimară Delcy Rodríguez și susținătorii fostului lider denunță ceea ce numesc o ingerință a Statelor Unite în afacerile interne ale țării.

Recomandarea video