Delcy Rodriguez

Venezuela îl abandonează pe Nicolas Maduro, aflat în detenție în SUA: „L-au șters din istorie”

Guvernul Venezuelei nu a cerut eliberarea fostului președinte Nicolas Maduro în timpul celor aproape două săptămâni de negocieri purtate luna aceasta cu opoziția. Este cel mai clar semn de până acum că actuala conducere de la Caracas pare să fi renunțat la demersurile pentru eliberarea lui din detenția din SUA.

Anunț major în Venezuela: 131 de prizonieri politici, eliberați. Marco Rubio vorbește despre un „pas crucial” către „reconciliere”

Venezuela a anunțat eliberarea a 131 de prizonieri politici, printre care și o femeie acuzată de un atac cu dronă asupra fostului președinte Nicolas Maduro, în urma promisiunii făcute de reprezentantul opoziției în cadrul discuțiilor cu guvernul de a facilita eliberarea acestora.

Venezuela se revoltă din cauza penelor de curent. Protestele au ajuns la Caracas după ce guvernul sprijinit de SUA a eșuat să stabilizeze sistemul energetic

Venezuelenii au început să protesteze în tot mai multe regiuni ale țării din cauza întreruperilor zilnice de electricitate, iar manifestațiile au ajuns în această săptămână inclusiv în Caracas. Criza energetică se adâncește la trei luni după ce administrația susținută de SUA a promis deschiderea sectorului electric către investiții private, în încercarea de a reface o infrastructură deteriorată după decenii de subinvestiții și administrare defectuoasă.

SUA cer desființarea Curții Penale Internaționale și îndeamnă toate statele să se retragă din Statutul de la Roma

Statele Unite au salutat decizia Venezuelei de a se retrage din Curtea Penală Internațională (CPI) și au lansat un apel fără precedent către toate statele membre să părăsească Statutul de la Roma, documentul care stă la baza funcționării instanței de la Haga.

La o lună după cutremurul din Venezuela, manifestanții pro-Maduro incendiază steagurile SUA și Israelului

Susținători ai fostului președinte venezuelean Nicolás Maduro au incendiat vineri steagurile Statelor Unite și Israelului și au călcat în picioare fotografii cu Donald Trump și Benjamin Netanyahu. Manifestația a fost organizată la Caracas, la o lună după cutremurele devastatoare din Venezuela.

Bilanțul cutremurelor din Venezuela depășește 5.300 de morți. Peste 23.000 de oameni fără locuințe

Bilanțul victimelor provocate de cele două cutremure puternice care au lovit Venezuela pe 24 iunie a crescut la 5.346 de morți, potrivit celui mai recent raport oficial publicat marți de autorități.

Venezuela: Producția de petrol „nu a fost afectată” de cutremure. Țara deține cele mai mari rezerve de pe planetă

Președintele interimar din Venezuela a declarat că producția de petrol „nu a fost afectată” de dublul cutremur, care a ucis peste 4.500 de oameni. Țara deține cele mai mari rezerve de petrol de pe planetă.

„Am acționat imediat”. Președinta Venezuelei respinge acuzațiile că guvernul a reacționat prea lent după cutremurele din țară

Președinta interimară a Venezuelei Delcy Rodriguez a respins acuzațiile potrivit cărora guvernul ar fi reacționat prea lent după producerea celor două cutremure din țară, care au provocat peste 2.500 de decese. „Nu am așteptat o zi, două sau trei. Am acționat imediat”, a spus ea.

Nou bilanț: peste 900 de morți și 50.000 de dispăruți după cutremurele din Venezuela. Salvatorii încă caută supraviețuitori printre ruine

Bilanțul cutremurelor devastatoare care au lovit Venezuela a crescut la cel puțin 920 de morți și 3.360 de răniți, în timp ce peste 50.000 de persoane sunt raportate dispărute, potrivit celor mai recente date anunțate de autorități. Echipele de intervenție continuă să caute supraviețuitori sub clădirile prăbușite, la mai bine de două zile de la cele două seisme puternice care au zguduit nordul țării.

Vizită surpriză: Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, se întâlnește cu Recep Tayyip Erdogan

Președinta interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, urmează să se întâlnească cu președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, după ce a sosit duminică seara la Istanbul, după o vizită oficială de cinci zile în India.

Maria Corina Machado intenționează să se întoarcă în Venezuela până la sfârșitul anului și solicită organizarea rapidă a alegerilor

Lidera opoziției venezuelene, Maria Corina Machado, a declarat într-un interviu acordat Reuters că se așteaptă să revină în Venezuela până la finalul anului 2026 și a făcut apel la Statele Unite să accelereze organizarea unor alegeri libere și corecte.

„Este o opțiune atractivă”. Casa Albă îl testează pe șeful parlamentului iranian ca potențial lider susținut de SUA. „Soluția” Venezuela, aplicată în Iran?

Administrația Trump îl ia în considerare pe președintele parlamentului iranian, Mohammad Bagher Ghalibaf, ca potențial partener de negocieri - sau chiar viitor lider al țării, anunță Politico. Mohammad Bagher Ghalibaf a anunțat luni că informațiile privind negocierile secrete presupus a fi purtate cu SUA nu sunt adevărate.

Venezuela și Columbia anulează brusc întâlnirea planificată a președinților, invocând circumstanțe de „forță majoră”

Guvernele Venezuelei și Columbiei au anunțat, joi, că anulează o vizită mult așteptată între liderii de stat, care urma să aibă loc, vineri, la granița comună dintre cele două țări.

Trump anunță o nouă schimbare de regim în lume: „De cât timp auziți de Cuba, Cuba, Cuba – de 50 de ani? Și Cuba va cădea!” Ce spune despre prețurile la benzină

Într-o nouă serie de interviuri telefonice acordate presei americane, președintele SUA, Donald Trump, prezice o schimbare de regim și în Cuba. După Venezuela și Iran, șeful statului american susține pentru Politico: „Cuba va cădea”. Liderul american a vorbit și despre prețurile la benzină, alegeri, Ucraina și noul lider al Iranului.

Președinta interimară a Venezuelei promite să organizeze alegeri libere

Aflată în fruntea Venezuelei după înlăturarea și capturarea de către SUA a lui Nicolás Maduro, președinta interimară, Delcy Rodriguez, s-a angajat într-un interviu acordat joi emisiunii NBC News că va organiza alegeri libere.

Un aliat apropiat liderei opoziției din Venezuela, răpit la scurt timp după eliberarea din arest

Lidera opoziției din Venezuela, María Corina Machado, a declarat, luni, că unul dintre cei mai apropiați aliați ai săi a fost răpit la câteva ore după ce a fost eliberat din închisoare.

Venezuela lansează un proiect privind amnistia, care ar putea elibera sute de deținuți politici

Legislativul Venezuelei a lansat joi un proiect de lege privind amnistia, propus de președinta interimară Delcy Rodríguez, care ar putea duce la eliberarea a sute de lideri ai opoziției, jurnaliști și activiști pentru drepturile omului reținuți din motive politice.

„Ordinele Washingtonului sunt suficiente”. Lidera interimară a Venezuelei cere SUA să nu se amestece în politica țării

Lidera interimară a Venezuelei, Delcy Rodriguez, a îndemnat duminică Statele Unite să nu se amestece în politica țării sale, pe care președintele SUA, Donald Trump a declarat că dorește să o dicteze.

Frații machiavelici vs spărgătorul de cranii. Cine conduce cu adevărat Venezuela?

Delcy Rodriguez a devenit președinte interimar al Venezuelei într-un moment de maximă instabilitate politică, după capturarea lui Nicolas Maduro de către forțele speciale ale Statelor Unite.

SUA și Venezuela fac primii pași către restabilirea relațiilor după demiterea lui Maduro

SUA și Venezuela au anunțat, vineri, că explorează posibilitatea restabilirii relațiilor diplomatice, în urma vizitei oficiale a unor diplomați SUA în Venezuela.

Venezuela, la o zi după învestirea lui Delcy Rodríguez ca președinte interimar: armata patrulează pe străzi iar cetățenii sunt îngrijorați că telefoanele lor sunt ascultate

La numai o zi după ce noua președintă interimară, Delcy Rodríguez a depus jurământul în Venezuela, cetățenii au îngrijorări cu privire la influența Guvernului în țară.

Delcy Rodriguez a depus jurământul în calitate de președinte interimar al Venezuelei

Fosta vicepreședintă a Venezuelei, Delcy Rodriguez și-a depus formal, jurământul pentru funcția de președinte interimar al Venezuelei, potrivit Sky News.

Președintele interimar al Venezuelei solicită colaborarea guvernului Statelor Unite: „Țara noastră aspiră să trăiască fără amenințări externe”

Președintele interimar al Venezuelei, Delcy Rodriguez, a invitat guvernul SUA să colaboreze la un program de cooperare. Mesajul, publicat pe rețelele sociale, a avut un ton împăciuitor după capturarea președintelui Nicolas Maduro de către Statele Unite.