Prima pagină » Știrile zilei » Ai dureri de spate și de încheieturi? Ar putea fi din cauza telefonului

Ai dureri de spate și de încheieturi? Ar putea fi din cauza telefonului

Un nou studiu a descoperit o asociere puternică între dependența de jocurile de pe telefon și durerile musculo-scheletice. Dacă petreci mult timp pe jocurile mobile, ai un risc crescut de dureri ale spatelui, încheieturilor, gâtului și ale coatelor.
Ai dureri de spate și de încheieturi? Ar putea fi din cauza telefonului

Pe măsură ce jocurile video devin o parte din ce în ce mai obișnuită a vieții digitale a tinerilor, câteva pauze în plus, precum și mai puțin timp petrecut aplecat la telefon, ar putea fi importante atât pentru sănătatea fizică, cât și pentru bunăstarea digitală, spun cercetătorii.

Sute de studenți au fost implicat în studiu

Pentru un studiu citat de Euronews, au fost chestionat 364 de studenți la medicină de la universități din Iordania. A fost examinat dacă dependența de jocuri mobile este asociată cu probleme musculo-scheletice.

Aproximativ 9% dintre studenți, adică 34 de persoane, au îndeplinit criteriile studiului pentru dependența de jocuri mobile.

Diferențele în ceea ce privește durerea raportată au fost deosebit de izbitoare în părțile corpului superior. Acestea sunt implicate în mod obișnuit în utilizarea prelungită a dispozitivelor portabile, potrivit sursei.

Ce date au rezultat

Printre studenții clasificați drept dependenți, 85,3% au raportat dureri de gât, comparativ cu 65% dintre cei care nu au fost clasificați drept dependenți.

Durerea în partea superioară a spatelui a fost raportată de 64,7% dintre studenții dependenți, comparativ cu 55% dintre colegii lor. Diferența a fost și mai mare în cazul durerilor de cot, 41,2% dintre studenții dependenți au raportat-o, comparativ cu 12,5% dintre cei care nu erau dependenți.

Studenții dependenți au raportat, de asemenea, mai multe dureri la încheietura mâinii și la nivelul mâinii, 41,2% comparativ cu 34%.

Studiul a constatat că studenții cu dependență de jocuri video erau, de asemenea, mai predispuși să raporteze că problemele musculo-scheletice le-au interferat cu activitățile zilnice, inclusiv studiul și hobby-urile. Unii erau mai predispuși să fi solicitat asistență medicală pentru durerille care le afectau încheieturile mâinilor, șoldurile și genunchii.

De ce nu e indicat să petreci mult timp pe telefon

Jocurile mobile pe termen lung pot crea, de asemenea, o problemă ergonomică. Ținerea în mână a telefonului pentru perioade lungi de timp poate implica strângerea constantă a acestuia, poziții fixe ale brațelor și gâtului și mișcări repetitive.

Autorii studiului susțin că jocurile video nu ar trebui privite doar ca o chestiune de timp petrecut pe ecran sau de bunăstare psihologică.

Cercetătorii solicită o mai mare conștientizare a sănătății digitale, a educației ergonomice, a antrenamentului postural și a schimbărilor comportamentale în rândul studenților.