Prima pagină » Știrile zilei » Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu dar rămâne sub control judiciar. Decizie ÎCCJ: ce obligații are aliatul lui Georgescu

Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu dar rămâne sub control judiciar. Decizie ÎCCJ: ce obligații are aliatul lui Georgescu

Fostul mercenar Horațiu Potra rămâne sub control judiciar timp de 60 de zile, după cea mai recentă decizie a Curții Supreme de Justiție.
Horațiu Potra scapă de arestul la domiciliu dar rămâne sub control judiciar. Decizie ÎCCJ: ce obligații are aliatul lui Georgescu
Sorina Matei
03 sept. 2026, 16:58, Justiţie

Curtea Supremă de Justiție a decis astăzi ca Horațiu Potra, aliatul lui Călin Georgescu, să rămână sub control judiciar timp de 60 zile.

Judecătorii au admis astfel contestația lui Potra prin care acesta a atacat măsura arestului la domiciliu.

Potra a susținut că arestul la domiciliu este excesiv de sever și a cerut judecătorilor o măsură preventivă mai blândă sau chiar ridicarea măsurii preventive.

Chiar dacă se află sub control judiciar, Horațiu Potra are în continuare obligația de a nu părăsi țara, de a merge la Poliție săptămânal și să nu ia legătura direct sau indirect cu părțile și martorii din dosar.


Fostul mercenar, aliat al lui Călin Georgescu, s-a aflat inițial în arest preventiv din noiembrie 2025, fiind extrădat din Dubai.

În 17 iunie 2026, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis plasarea sa în arest la domiciliu

Horațiu Potra a fost trimis în judecată pentru tentativă la comiterea de infracțiuni împotriva ordinii constituționale (asociată cu acțiuni de destabilizare alături de Călin Georgescu), nerespectarea regimului armelor și munițiilor, și constituirea unui grup infracțional organizat.

În timp ce el a petrecut mai multe luni în spatele gratiilor înainte de a fi plasat acasă, fiul și nepotul său fuseseră plasați în arest la domiciliu încă din ianuarie 2026.

Recomandarea video