De ce merg unii oameni cu mâinile la spate? Explicația psihologilor este mai interesantă decât pare

Adaugă-ne ca sursă preferată

Urmărește-ne în Discover

Postura mâinilor la spate poate apărea în momente în care atenția unei persoane este concentrată asupra propriilor gânduri, arată Blic. Însă gestul nu trebuie interpretat automat ca un semn al unui anumit tip de personalitate sau al unei stări emoționale precise.

Ce poate indica mersul cu mâinile la spate

Atunci când mâinile sunt ținute la spate, ele nu mai participă la gesticulația obișnuită și la interacțiunea cu mediul. Potrivit explicației prezentate de Blic, acest lucru poate însoți perioade de introspecție sau de concentrare asupra unei probleme. De aceea, postura poate fi observată la cineva care se plimbă singur după ce a primit o veste importantă, încearcă să ia o decizie sau pur și simplu își organizează gândurile. Important este că același gest poate avea semnificații diferite în funcție de context. Poziția mâinilor nu este, singură, un instrument sigur prin care să afli ce gândește sau ce simte o persoană.

Postura, ritmul și expresia feței schimbă interpretarea

Pentru a înțelege mai bine comportamentul, trebuie privite mai multe indicii simultan. O persoană care merge drept, cu umerii trași înapoi și cu un ritm constant poate fi pur și simplu într-o stare de reflecție calmă. În schimb, dacă merge mai repede, are capul și bărbia coborâte și pare tensionată, același gest poate apărea în timp ce încearcă să rezolve o problemă care îi provoacă îngrijorare.

De ce unii oameni sunt extrovertiți, iar alții mai anxioși? Cercetătorii au găsit peste 1.000 de variante genetice legate de personalitate

Și privirea trebuie interpretată cu atenție. Privitul în jos nu înseamnă automat nervozitate. Dacă fața este relaxată, iar respirația pare calmă, poate fi vorba despre contemplare sau despre concentrarea asupra unei decizii. Un indiciu suplimentar poate fi tensiunea maxilarului. Un maxilar încordat și o expresie rigidă pot sugera că persoana trece printr-un proces de gândire sub presiune, mai degrabă decât printr-un moment de relaxare.

De ce unele persoane se plimbă atunci când gândesc

Există și cercetări care susțin o legătură între mers și modul în care funcționează gândirea creativă. În 2014, Marily Oppezzo și Daniel L. Schwartz, de la Universitatea Stanford, au publicat un studiu în Journal of Experimental Psychology: Learning, Memory, and Cognition, în care au analizat efectul mersului asupra gândirii divergente. Cercetarea a inclus patru experimente. Într-unul dintre ele, participanții au rezolvat sarcini de creativitate atât stând jos, cât și mergând pe o bandă de alergare.

Potrivit rezultatelor prezentate în sursa citată, 81% dintre participanți au obținut rezultate mai bune la testul de creativitate în timpul mersului. Efectul creativ nu dispărea imediat după oprirea mersului, fiind observat pentru o scurtă perioadă și după ce participanții reveneau în poziția așezat. Cercetătorii au testat ulterior și mersul în aer liber, iar rezultatele au indicat că plimbarea poate favoriza un flux mai liber de idei.

Aristotel și Darwin aveau propriile „plimbări de gândire”

Ideea că mersul poate fi legat de reflecție este mult mai veche decât cercetările moderne. În jurul anului 335 î.Hr., Aristotel a fondat la Atena școala care avea să fie asociată ulterior cu tradiția peripatetică. Profesorii și elevii se deplasau pe coridoarele acoperite ale Liceului în timp ce discutau și filosofau, iar mersul a devenit astfel legat de procesul de învățare și reflecție.

Charles Darwin avea propriul ritual de gândire. Sursa foto: X

Peste două milenii mai târziu, Charles Darwin avea propriul ritual de mers și gândire. La Down House, casa sa din Anglia, a folosit o alee de aproximativ 400 de metri, cunoscută sub numele de Sandwalk. Darwin făcea mai multe ture pe această alee în timp ce se gândea. Pentru a număra cercurile fără să-și întrerupă șirul de idei, folosea pietricele pe care le muta după fiecare tură. Potrivit relatărilor familiei sale, putea face aproximativ cinci ture în jurul prânzului.

Gestul nu este o „citire” sigură a personalității

Așadar, dacă vezi pe cineva mergând cu mâinile la spate, nu înseamnă automat că este introvertit, preocupat sau stresat. Cel mai probabil, gestul trebuie privit ca o piesă dintr-un tablou mai larg. Ritmul mersului, postura, expresia feței și situația în care apare comportamentul pot oferi indicii suplimentare. În anumite momente, însă, mâinile la spate pot însoți pur și simplu un proces de reflecție. Iar faptul că mersul în sine a fost asociat în cercetări cu o gândire mai liberă oferă o explicație interesantă pentru motivul pentru care unii oameni simt nevoia să se ridice și să se plimbe atunci când au ceva important de rezolvat.