Nicușor Dan, președintele României, și-a dat acordul miercuri, 9 septembrie, pentru ca legea privind modificarea ariilor naturale protejate să fie promulgată. Șeful statului a încercat de două ori să se opună publicării acesteia, însă fără succes.
Suprafețele ariilor naturale protejate vor putea fi modificate după intrarea în vigoare a acestei legi, în beneficiul construcției de noi hidrocentrale pe acele terenuri.
În baza unei hotărâri a administrației publice centrale din Ministerul Mediului, cei care au solicitat către executiv acordarea acelor terenuri și au fost aprobate înainte de 29 iunie 2007, vor primi aceste derogări, iar lucrările vor putea începe.
Președintele motiva că legea nu s-ar mai fi potrivit contextului economic actual, ea datând din 2021, atunci când, pe piața energetică, prețurile au explodat.
Propunerea datează din anul 2022, în perioada guvernului Ciucă, atunci când a și intrat pe circuitul legislativ. De atunci au trecut patru ani, însă legea a întârziat să mai vină pe masa președintelui.
A ajuns, într-un final, pe masa lui Nicușor Dan, care a considerat că această lege nu mai este de actualitate. Șeful statului a încercat deja de două ori să se opună publicării ei, prima dată contestând-o la CCR, iar după verdictul Curții, a retrimis-o pe traseul legislativ, însă fără succes.
Legea a fost inițiată de mai mulți parlamentari PSD și va intra în vigoare în scurt timp.