Fata de 20 de ani care a terorizat Constanța în ultimele luni a fost reținută. Reexaminarea medicală a scos în evidență faptul că are discernământ. Fata a agresat fizic cinci femei în perioada iulie – octombrie. Mai multe imagini de pe camerele de supraveghere au arătat cum, din senin, fata se repezea asupra victimelor și le bătea.
Ea pune totul pe seama copilăriei ei într-un centru de plasament.
„Treceam prin niște situații mai grele. Nu am părinți. Am crescut la cămin până la vârsta de 18 de ani. De doi ani de zile mă tot chinui. Nu aveam locuință, nu aveam unde să stau. Aceste lucruri m-au afectat destul de tare. Au apărut niște frustrări.
Aveam de luat un tratament, dar nu am reușit să mi-l plătesc, pentru că costă destul de mult – 200 – 400 de lei. Am tot încercat să cer ajutor.
M-am dus la familia maternală care m-a crescut să le cer ajutorul, să-mi iau tratemtnul (m-au crescut atâția ani!), să pot să-mi iau tratamentul ca să fiu bine în societate, să mă pot duce și eu să muncesc, să fiu și eu un om normal”.
Fata a insistat că regretă ce a făcut și acuză lipsa banilor pentru cumpărarea tratamentului care s-o țină pe linia de plutire.
Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca, în cursul zilei de azi, să fie prezentată procurorului de caz, în vederea dispunerii unor măsuri legale conform competențelor.
Între iulie și octombrie, imaginile de pe camerele de supraveghere au arătat cum fata se repezea din senin asupra femeilor, fie tinere aflate în timpul serviciului, fie străzi sau alte spații publice.
De altfel, fata mai este cercetată în alte nouă dosare penale pentru fapte de lovire sau alte violențe, distrugere, abuz de încredere și tulburarea ordinii și liniștii publice.
Înainte de reținere, polițiștii au dus-o în repetate rânduri la spital pentru evaluări de specialitate, dar stabilirea diagnosticului și decizia internării aparțin, evident, medicilor.
Reținerea fetei survine unei expertize medico-legale care a stabilit că tânăra avea discernământ în momentul comiterii faptelor.
Polițiștii încurajează populația să apeleze la numărul de urgență ori de câte ori se află într-o situație cu potențial periculos.