Kelemen Hunor a anunțat că acordarea votului de încredere este condiționată de garantarea drepturilor minorităților naționale și de alocarea resurselor adecvate pentru învățământul în limba maghiară.
„Susținem învestirea guvernului în condiții clare: respectarea drepturilor minorităților și sprijinirea învățământului în limba maghiară. Astfel, vrem ca fiecare copil să poată învăța în limba maternă, de la grădiniță până la universitate, și să existe fondurile necesare, suficiente cadre didactice și manuale în limba maghiară. Guvernul trebuie să sprijine și funcționarea instituțiilor noastre culturale”, se arată în mesajul publicat pe Facebook de liderul UDMR.
Kelemen a mai spus că susținerea din Parlament se va manifesta strict prin voturile pentru proiectele și prioritățile convenite în acordul politic semnat, subliniind că s-a ajuns la un acord privind susținerea rectificării bugetare din acest an și adoptarea bugetului de stat pentru 2027.
„În Parlamentul României, vom susține activitatea guvernului în chestiunile și în condițiile asupra cărora am convenit. Am ajuns, deja, la un acord privind susținerea rectificării bugetare din acest an și adoptarea bugetului de stat pentru 2027. În ambele cazuri, insistăm ca administrațiile locale să dispună de fondurile necesare funcționării. Bugetul de anul viitor trebuie să susțină și investițiile, pentru a stimula economia”, a mai spus președintele UDMR.
Anunțul vine în contextul pregătirilor pentru învestirea noului guvern. Audierile candidaților propuși pentru funcțiile de ministru în cabinetul condus de Luca Niculescu încep luni, în comisiile parlamentare reunite, și vor continua marți.
Tot marți, de la ora 14:00, Senatul și Camera Deputaților se reunesc în ședința comună pentru votul de învestitură.