Prima pagină » Politic » Geoană îi va solicita în scris lui Băsescu promulgarea legii pensiilor

Geoană îi va solicita în scris lui Băsescu promulgarea legii pensiilor

Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a fost mandatat de conducerea partidului să îi adreseze o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care să îi solicite promulgarea legii pensiilor, a declarat, luni, purtătorul de cuvânt al PSD, Cristian Diaconescu.
Geoană îi va solicita în scris lui Băsescu promulgarea legii pensiilor
09 iul. 2007, 16:33, Politic

Diaconescu a spus că Geoană a fost mandatat, de către Biroul Permanent Naţional al partidului, să îi adreseze o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care să îi solicite „clar şi direct” promulgarea legii privind majorarea cu 45% a pensiilor.

Diaconescu a mai apreciat că, „în mod neverosimil”, subiectul majorării pensiilor a ajuns subiect de „dispută politicianistă între Palatul Victoria şi Cotroceni”, în condiţiile în care utilitatea unei astfel de majorări nu poate fi pusă în discuţie.

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da