Prima pagină » Cultură-Media » Mircea Albulescu: Liviu Ciulei a lăsat semne adânci în viaţa celor care se îndeletnicesc cu teatrul

Mircea Albulescu: Liviu Ciulei a lăsat semne adânci în viaţa celor care se îndeletnicesc cu teatrul

Actorul Mircea Albulescu a declarat pentru MEDIAFAX că Liviu Ciulei reprezintă, într-un fel, începuturile sale teatrale şi că acesta a lăsat semne adânci în viaţa celor care se îndeletnicesc cu teatrul, moartea sa fiind o mare pierdere şi pentru public.
Mircea Albulescu: Liviu Ciulei a lăsat semne adânci în viaţa celor care se îndeletnicesc cu teatrul

„Liviu Ciulei reprezintă într-un fel începuturile mele teatrale”, a spus Albulescu, amintind că, la scurtă vreme după ce a fost angajat la Teatrul Municipal din Bucureşti, actualul Bulandra, a jucat în spectacolul „Omul care aduce ploaia”, debutul regizoral al lui Ciulei.

„De atunci îi păstrez o amintire teribilă, a felului cum lucra cu noi, cu fiecare, cum dădea indicaţii, cum a ştiut să deschidă o poartă acolo unde credeam că e un perete”, a spus Albulescu.

Actorul a mai amintit şi că Liviu Ciulei avea îndeletnicirea de arhitect şi crea decoruri extraordinare, dar şi privea regia într-un alt fel. „Pe urmele lui calcă acum Silviu Purcărete”, a apreciat Albulescu.

El a adăugat că dispariţia lui Ciulei este „o mare pierdere de ambele părţi”, a oamenilor de teatru, în viaţa cărora „a lăsat semne adânci”, şi a publicului.

Regizorul Liviu Ciulei a murit în noaptea de luni spre marţi, la vârsta de 88 de ani, în Germania.

Născut pe 7 iulie 1923, Liviu Ciulei a studiat teatrul, la Conservatorul Regal de Muzică şi Teatru din Bucureşti, iar apoi arhitectura. A debutat ca actor în 1946, jucând rolul lui Puck în „Visul unei nopţi de vară” la Teatrul Odeon din Capitală. Ulterior s-a alăturat echipei Teatrului Municipal din Bucureşti, actualul Teatru Bulandra, unde a debutat ca regizor în 1957, punând în scenă „Omul care aduce ploaia” de Richard Nash.

Liviu Ciulei este director onorific al Teatrului Bulandra.

Recomandarea video

Am observat că ne citești din . Avem o versiune dedicată acestei țări. Vrei să o încerci?
Da