Garri Kasparov a răspuns corect la toate întrebările din versiunea georgiană a emisiunii „Vrei să fii miliardar?” şi va dona premiul pe care l-a câştigat, în valoare de 8.325 de euro, unui spital pentru copii din Georgia.
Guiorgui Khabourdzania, care l-a descris pe fostul campion mondial la şah drept un „geniu în viaţă”, a declarat că se aşteaptă ca acest episod, ce va fi difuzat săptămâna viitoare de postul TV Roustavi 2, să înregistreze o audienţă spectaculoasă.
Cu ocazia vizitei pe care o întreprinde la Tbilisi, Garri Kasparov a ţinut şi un discurs la una dintre universităţile din capitala georgiană, unde a spus că relaţiile ruso-georgiene nu se vor îmbunătăţi atât timp cât guvernanţii actuali ai Rusiei vor rămâne la putere.
„Georgia a parcurs un drum lung pe calea reformelor democratice, iar economia ei a făcut progrese, însă Rusia a ratat toate ocaziile pe care le-a avut pentru a deveni o ţară democratică”, a declarat fostul mare şahist.
În august 2008, armata rusă a invadat o parte a Georgiei, o ţară aliată a Statelor Unite, pentru a respinge forţele georgine care încercau să recâştige controlul asupra regiunii separatiste pro-ruse Osetia de Sud.
Garri Kasparov, născut în Azerbaidjan, a devenit campion mondial la şah în 1985, la vârsta de 22 de ani, titlu pe care l-a păstrat până în anul 1993. În ultimii ani, Kasparov s-a implicat în politică şi a devenit un fervent opozant al premierului Vladimir Putin şi al actualei puteri de la Moscova.