PNL Alba contestă afişele PDL din cauza imaginilor cu copii

PNL Alba a depus, vineri, o contestaţie, prin care sesizează BEJ că PDL şi candidatul său pentru Primăria municipiului Alba Iulia, Mircea Hava, actualul primar, folosesc afişe electorale cu imaginea unor copii, liberalii cerând înlăturarea acestora, dar BEJ şi-a declinat competenţa.

5 afișări
Imaginea articolului PNL Alba contestă afişele PDL din cauza imaginilor cu copii

PNL Alba contestă afişele PDL din cauza imaginilor cu copii

În contestaţia depusă de preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, se arată că Mircea Hava încalcă prevederile potrivit cărora este interzisă expunerea copiilor în scopul obţinerii de avantaje personale.

Liderul liberal cere Biroului Electoral Judeţean Alba să ia măsuri pentru îndepărtarea materialelor electorale în care candidatul PDL apare alături de imaginea unor copii.

Contestaţia depusă de PNL a fost analizată, vineri seara, de BEJ Alba, care a decis să-şi decline competenţa de soluţionare în favoarea Biroului Electoral al Circumscripţiei Alba Iulia.

În judeţul Alba mai mulţi folosesc în spoturile electorale sau pe afişele de campanie imaginea unor copii, deşi Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a informat partidele că nu pot folosi imaginea copiilor pentru obţinerea de avantaje personale.

Candidatul Partidului Naţional Democrat Creştin pentru funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Alba, Liviu Stoica, apare într-unul din materialele de campanie cu un copil în braţe, poza fiind însoţită de mesajul: "Dragi cetăţeni ai judeţului Alba, nu daţi viitorul pruncilor voştri pe mâna străinului (fie el oltean, fie moldovean). Alegeţi preşedinte un fiu al Munţilor Apuseni!".

Mesajul lui Stoica face trimitere şi la doi dintre contracandidaţii săi: Ion Dumitrel, candidatul PDL şi actualul preşedinte al CJ Alba, originar din Oltenia şi deputatul Nicolae Popa, candidatul PNL, originar din Moldova.

Doina Emilia Harda, candidatul PSD la Primăria Alba Iulia, apare într-un spot video de campanie într-un părculeţ de joacă unde îmbrăţişează trei copii.

De asemenea, actualul primar Mircea Hava, care candidează din partea PDL pentru un nou mandat, are un afiş electoral în care este fotografiat alături de doi copii, tot într-un parc de joacă. Alături de poza edilului cu cei doi copii, pe afişul electoral este tipărit şi mesajul: "A fi primar nu-i o joacă de copii. Dar copiii sunt întotdeauna o prioritate pentru noi!”. Mircea Hava apare alături de aceiaşi copii şi în spotul video de campanie, el fiind filmat în timp ce îi supraveghează pe aceştia într-un parc de joacă.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Drepturilor Copilului a informat partidele că nu pot folosi imaginea copiilor pentru obţinerea de avantaje personale şi a cerut direcţiilor judeţene să sesizeze eventualele cazuri de încălcare a legii, a declarat, miercuri, subsecretarul de stat Gabriela Tonk.

Potrivit subsecretarului de stat, decizia de informare a partidelor a fost luată după ce Direcţia pentru Protecţia Drepturilor Copilului din Zalău a sesizat ANPDC în legătură cu faptul că un partid a folosit în afişele electorale imaginea copilului unui candidat.

Totodată, ANPDC a trimis o circulară tuturor Direcţiilor judeţene pentru protecţia drepturilor copilului, solicitându-le să facă toate demersurile necesare în cazul în care constată că partidele politice încalcă prevederile legale în vigoare.

Potrivit Gabrielei Tonk, candidaţii care nu ţin cont de prevederile Legii 272 riscă amenzi cuprinse între 500 şi 1.500 de lei.

Subsecretarul de stat a adăugat că până în prezent ANPDC nu a primit alte sesizări în acest sens.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici