Procesul de votare

Fiecare secţie de votare trebuie să posede un număr suficient de cabine, urne fixe în raport cu fiecare tip de alegere, urnă mobilă şi ştampile de votare proporţional cu numărul alegătorilor de pe listele electorale permanente comunicate de primari.

337 afișări
Imaginea articolului Procesul de votare

Procesul de votare (Imagine: Mediafax Foto)

Cabinele şi urnele trebuie aşezate în aceeaşi încăpere în care se află biroul preşedintelui biroului electoral al secţiei de votare. Cabinele, urnele, ştampilele şi celelalte materiale necesare biroului electoral al secţiei de votare se asigură de către primarii comunelor, oraşelor, municipiilor şi ai subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, împreună cu prefecţii.

Numărul urnelor folosite într-o secţie de votare va corespunde fiecărui tip de alegeri.

Materialele necesare birourilor electorale ale secţiilor de votare se predau, pe bază de proces-verbal, de primari, preşedinţilor birourilor electorale ale secţiilor de votare cu cel puţin două zile înainte de data alegerilor. După preluarea buletinelor de vot şi a ştampilelor, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare asigură păstrarea acestora în deplină siguranţă.

Formularele şi celelalte imprimate necesare votării se predau biroului electoral al secţiei de votare pe bază de borderou de predare-primire, cuprinzând felul şi numărul de exemplare din fiecare imprimat.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, împreună cu membrii acestuia, trebuie să fie prezenţi la sediul secţiei de votare, în ajunul zilei alegerilor, la ora 18,00, fiind obligat să dispună măsurile necesare pentru asigurarea ordinii şi corectitudinii operaţiunilor de votare. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare dispune îndepărtarea materialelor de propagandă electorală de orice tip din şi de pe clădirea sediului secţiei de votare.

Preşedintele va dispune fixarea posturilor de pază în jurul localului de vot.

În ziua alegerilor, activitatea biroului electoral al secţiei de votare începe la ora 6,00. Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, în prezenţa celorlalţi membri şi, după caz, a persoanelor oficial acreditate, verifică urnele, listele electorale, buletinele de vot şi ştampilele, consemnând în procesul-verbal numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente, numărul buletinelor de vot pentru fiecare tip de alegeri în parte şi numărul ştampilelor care se utilizează în secţia de votare respectivă. După încheierea acestei operaţii închide şi sigilează urnele, aplicând ştampila de control a secţiei de votare.

Preşedintele este obligat să asigure aplicarea ştampilei de control şi pe ultima pagină a fiecărui buletin de vot.

Preşedintele biroului electoral al secţiei de votare este obligat să ia măsurile necesare pentru ca alegerile să decurgă în bune condiţii. Atribuţiile acestuia, în această privinţă, se întind şi în afara localului de votare, în curtea acestuia, în intrările în curte, în jurul localului de vot, precum şi pe străzi şi în pieţe publice până la o distanţă de 500 m.

Pentru menţinerea ordinii, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare va avea la dispoziţie mijloacele de ordine necesare, asigurate de primar şi de prefect, împreună cu reprezentanţii Ministerului Internelor şi Reformei Administrative.

În afară de membrii biroului electoral al secţiei de votare, de candidaţi şi de delegaţii şi observatorii acreditaţi, nicio altă persoană nu poate staţiona în locurile publice din zona de votare sau în localul de vot mai mult decât timpul necesar pentru votare.

Citește mai departe:

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Citește mai departe:

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici