Mediafax Echipa

Romanian Supreme Court Rules Conservative Leader Voiculescu Secret Police Collaborator

Romania's Supreme Court issued a final ruling Thursday, whereby former Conservative Party president Dan Voiculescu collaborated with the Securitate, the communist regime's secret police.

Rata şomajului în Capitală a fost de 2,21 la sută în luna februarie

Numărul şomerilor din Bucureşti a ajuns, în februarie, la 24.059, rata şomajului fiind de 2,21 la sută, informează, joi, Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă (AMOFM), Bucureşti.

Feroviarii anunţă grevă de avertisment în 16 martie, trenurile nu vor circula două ore

Trenurile nu vor circula timp de două ore, în 16 martie, când sindicaliştii de la Federaţia Mişcare Comercial au anunţat grevă de avertisment, ziua fiind aleasă deoarece atunci şi celelalte confederaţii sindicale vor organiza un miting în Capitală.

Voinescu: Fiind partid de dreapta, PDL susţine parteneriatul stat-biserică

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că PDL este partid de dreapta şi este firesc să susţină legea parteneriatului biserică- stat, arătând că acest parteneriat este esenţial pentru buna funcţionare a societăţii.

Avancronica partidei Victoria Brăneşti – Steaua Bucureşti

Avancronica partidei Victoria Brăneşti - Steaua Bucureşti, din etapa a XXI-a a Ligii I, care se va disputa, vineri, de la ora 20.30, pe stadionul Gloria din Buzău.

David Nalbandian, operat de hernie inghinală şi indisponibil cel puţin două luni

Tenismanul argentinian David Nalbandian, numărul 19 mondial, va fi operat, astăzi, de hernie inghinală şi va fi indisponibil cel puţin două luni, a anunţat anturajul sportivului, informează AFP.

Ponta: Cazul Voiculescu nu are relevanţă pentru ce se întâmplă acum în România

Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că decizia ICCJ în cazul lui Dan Voiculescu nu are relevanţă pentru ceea ce se întâmplă acum în România, el precizând că nu îi reproşează nici lui Traian Băsescu colaborarea cu Securitatea înainte de '89.

Giurgiu vrea recunoaşterea stagiului militar ca vechime pentru cei care ies anticipat la pensie

Deputatul PDL Mircia Giurgiu a anunţat că va depune un proiect de modificare a Legii pensiilor care prevede recunoaşterea stagiului militar ca vechime în muncă în cazul persoanelor care doresc să iasă anticipat la pensie, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Evaziune fiscală de peste 3,3 milioane de lei la o firmă din Arad care comercializează cereale

Comisarii Gărzii Financiare Arad au descoperit, la o firmă din judeţ care face comerţ cu cereale, o evaziune fiscală de peste 3,3 milioane de lei, reprezentanţii societăţii fiind acuzaţi că derulau unele afaceri prin intermediul unor firme "fantomă", transmite corespondentul MEDIAFAX.

PSD: Guvernul alocă mai mulţi bani pentru a asculta românii decât pentru a-i însănătoşi

Purtătorul de cuvânt al Departamentelor PSD, Olguţa Vasilescu, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, că majorarea bugetelor STS şi SIE arată că Guvernul alocă mai mulţi bani pentru "a-i asculta" pe români decât pentru a le asigura sănătatea.

Două decese cauzate de gripă au fost înregistrate, în ultima săptămână, la Constanţa

Două femei, una în vârstă de 60 ani, iar cealaltă de 36 de ani, au murit în ultima săptămână în judeţul Constanţa, după ce au contractat virus gripal, într-unul dintre cazuri fiind vorba despre A/H1N1, au anunţat, joi, reprezentanţii Direcţiei Judeţene de Sănătate Publică.

Profesorii din Caracal organizează un miting, vineri, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile

Membrii Sindicatului Liber Învăţământ Caracal vor organiza, vineri, un miting de protest în faţa primăriei, nemulţumiţi că nu şi-au primit salariile aferente lunii februarie, informează, joi, Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI).

Extrema dreaptă franceză ar obţine peste 20 la sută din voturi la prezidenţiale, arată un nou sondaj

Un nou sondaj l-a creditat joi pe liderul extremei drepte, Marine Le Pen, cu peste 20 la sută din intenţiile de vot la alegerile prezidenţiale franceze din 2012, fără să se mai claseze totuşi pe primul loc, aşa cum arătau sondaje precedente care au provocat un şoc, transmite AFP.

Voinescu: Statutul PDL e cuprinzător; problema suspendării celor trimişi în judecată – în Codul etic

Purtătorul de cuvânt al PDL, Sever Voinescu, a declarat, joi, că membrii Colegiului Director au optat pentru prevederile actualului statut în privinţa sancţiunilor, deoarece este "cuprinzător", iar, de principiu, problema suspendării celor trimişi în judecată va fi reglementată într-un cod etic.

Antal: Ar fi normal ca Parlamentul să adopte o lege ca 15 martie să fie zi liberă în Transilvania

Preşedintele UDMR Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, consideră că ar fi un gest de normalitate ca Parlamentul României să adopte o lege prin care 15 martie, Ziua Maghiarilor de Pretutindeni, să fie declarată zi liberă în Transilvania, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Traficul feroviar, perturbat în Germania din cauza unei greve

Traficul feroviar era perturbat, joi dimineaţă, în Germania, din cauza grevei mecanicilor de locomotivă care solicită modificarea grilei de salarizare, anunţă surse din cadrul companiei Deutsche Bahn, citate de AFP.

Botiş a prezentat aprecierile faţă de noul Cod al Muncii primite de la patroni

Ministrul Muncii, Ioan Botiş, a prezentat, joi, într-o conferinţă de presă a PDL, opiniile favorabile pe care le-a primit din partea unor patroni cu privire la noul Cod al Muncii, arătând că nu a primit aprecieri din partea angajaţilor, dar noul Cod va duce la crearea a 90.000 de locuri de muncă.

Verdict final ICCJ: Dan Voiculescu a colaborat cu Securitatea

Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au decis irevocabil, joi, că liderul conservatorilor Dan Voiculescu este colaborator al fostei Securităţi, cu numele conspirativ "Felix". Astfel, ICCJ confirmă decizia Curţii de Apel Bucureşti. Într-o postare pe blogul său din 1 martie, Voiculescu scria că în cei cinci ani de proces, puterea politică i-a fost permanent ostilă, dar că a reuşit să demonteze toate acuzaţiile formulate împotriva sa.

IGPR: Peste 280 de tone de alimente şi 3.600 de litri de ulei, confiscaţi în Dolj şi Prahova

Peste 280 de tone de alimente, printre care ceapă, cartofi şi zahăr, precum şi 3.600 de litri de ulei, în valoare de aproape 170.000 de lei, au fost confiscaţi în judeţele Dolj şi Prahova, în cadrul unei acţiuni a poliţiştilor şi a comisarilor Gărzii Financiare.

Cel puţin 24 morţi şi peste 200 de răniţi, în urma unui cutremur produs în China

Un cutremur cu magnitudinea de 5,4, care a fost resimţit joi în regiunea de sud-vest a Chinei, în apropiere de frontiera cu Myanmar, a provocat moartea a cel puţin 24 persoane şi rănirea altor 207, a declarat un oficial local.

Doi italieni au încercat să ofere mită în Maroc pentru schimbarea datei naşterii adolescentei Ruby

Doi italieni au încercat să ofere mită unui angajat al administraţiei publice din Maroc pentru a modifica data naşterii tinerei marocane c, cunoscută ca "Ruby", care ar fi întreţinut relaţii sexuale, fiind minoră, cu premierul italian Silvio Berlusconi, scrie Corriere della Sera.

Hizo: Avem probleme la mijloc, dacă se accidentează Costin sau Genchev, nu am înlocuitori

Antrenorul formaţiei FC Vaslui, Viorel Hizo, susţine că echipa sa are mari probleme în linia de mijloc, unde se poate baza doar pe doi jucători, Raul Costin şi Stanislav Genchev, după ce trei fotbalişti importanţi, Pavlovici, Gladstone şi Zmeu sunt accidentaţi, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un australian a supravieţuit atacului unui crocodil de patru metri

Un australian a scăpat cu viaţă, dar cu ambele picioare rupte şi cu răni după ce a fost atacat de un crocodil de patru metri în timp ce pescuia, a precizat, joi, poliţia, citată de AFP.

Tamponare în lanţ în zona Fântânii Mioriţa din Capitală

Aproximativ patru-cinci maşini au fost implicate într-o tamponare în lanţ, joi la prânz, în apropierea Fântănii Mioriţa din zona Băneasca din Capitală, în prezent neexistând informaţii privind eventuale victime.

Oraşul libian Zawiyah, controlat de forţele loiale lui Kadhafi, iar Misrata de revoluţionari

Oraşul libian Zawiyah (situat la 40 de kilometri vest de Tripoli) se afla joi sub controlul forţelor loiale colonelului Muammar Kadhafi, în timp ce Misrata (150 de kilometri est de Tripoli) era în continuare controlat de revoluţionari, relatează AFP.

Johnny Hallyday a sesizat Ordinul medicilor contra chirurgului care l-a operat în 2009

Cântăreţul francez Johnny Hallyday a expediat Consiliului departamental al Ordinului medicilor din Paris o plângere oficială contra medicului Stéphane Delajoux, chirurgul care l-a operat de hernie de disc în 2009, a anunţat, miercuri, agentul de presă al artistuluicitat de AFP.

Iosif Kovacs: Trebuie să ne treacă euforia, cu Vaslui va fi mai greu decât cu Steaua

Preşedintele executiv al FC Braşov, Iosif Kovacs, a declarat, joi, că echipa ardeleană trebuie să treacă peste euforia de după victoria din partida cu Setaua, pentru că urmează să joace luni, pe teren propriu, un meci mult mai dificil, cel cu FC Vaslui, transmite corespondentul MEDIAFX.

Britney Spears şi-a arătat tatuajele din zona intimă – FOTO

Britney Spears şi-a arătat corpul lucrat şi tatuajele din zonele intime, în cea mai recentă şedinţă foto, realizată pentru revista Out, informează dailymail.co.uk.

Oana Zăvoranu a depus cererea de divorţ: Ne-am iubit, dar nu mai sunt şanse de împăcare

Oana Zăvoranu a depus cererea de divorţ de Ionuţ Pascu (Pepe), joi, la Judecătoria Sectorului 3, ea afirmând că, deşi s-au iubit, nu mai este nicio şansă de împăcare.

Romanul „Circul nostru vă prezintă”, de Lucian Dan Teodorovici, a apărut în limba italiană

Romanul "Circul nostru vă prezintă", de Lucian Dan Teodorovici, a apărut în limba italiană, la editura Aisara, cu titlul "La casta dei suicidi", în traducerea Ilenei M. Pop, informează editura Polirom.

Raiffeisen şi ING consideră că inflaţia nu se va încadra în acest an în ţinta BNR

Analiştii Raiffeisen şi ING consideră puţin probabil ca inflaţia să se încadreze în acest an în ţinta BNR, de 3% plus/minus un punct procentual, după ce rata creşterii preţurilor de consum a depăşit în februarie estimările analiştilor.

Laura-Ioana Andrei s-a calificat în turul doi la Madrid

Jucătoarea de tenis Laura-Ioana Andrei s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului ITF de la Madrid (Spania), dotat cu premii în valoare totală de 10.000 de dolari, informează site-ul itftennis.com.

Mel Gibson va scăpa de închisoare graţie unui acord încheiat cu parchetul californian

Actorul şi regizorul australian Mel Gibson va încheia un acord cu parchetul californian pentru a pune "imediat" capăt unei proceduri judiciare pentru violenţă domestică şi va scăpa astfel de închisoare, a anunţat, miercuri, avocatul cineastului.

Hunedoara: Arderile necontrolate au provocat, în mai puţin de 24 de ore, zece incendii de vegetaţie

Arderile necontrolate au provocat, în mai puţin de 24 de ore, în judeţul Hunedoara, zece incendii de vegetaţie, în care au ars 73 de hectare de vegetaţie uscată şi pentru stingerea cărora au intervenit 70 de pompieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Piaţa de leasing operaţional ar putea creşte cu peste 25% în acest an, la peste 250 mil. euro

Piaţa leasingului operaţional va creşte cu aproximativ 15% în acest an, la 35-37.000 de autovehicule în administrare, iar cifra de afaceri va depăşi 250 milioane de euro, cu peste 25% mai mult faţă de anul precedent, estimează preşedintele ASLO, Bogdan Apahidean.

Grupare formată din nouă tineri, presupuşi traficanţi de droguri, destructurată la Arad

O grupare formată din nouă tineri, presupuşi traficanţi de droguri, a fost destructurată la Arad, poliţiştii descoperind, în urma unui flagrant, peste un kilogram de canabis şi un pistol deţinut ilegal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marea Britanie şi Germania cer ţărilor membre UE să nu coopereze cu Muammar Kadhafi

Marea Britanie şi Germania au cerut miercuri tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) să nu coopereze cu regimul libian al lui Muammar Kadhafi, cu o zi înainte de o reuniune a miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe, consacrată Libiei, transmite AFP.

Rusia impune un embargo vânzărilor de arme către Libia

Kremlinul a decretat joi un embargo asupra vânzărilor de arme către Libia, o măsură care se înscrie în linia sancţiunilor decise la ONU împotriva regimului lui Muammar Kadhafi şi susţinute de Moscova, relatează AFP.

Statul acordă posibilitatea unor firme de a plăti TVA la încasare, prin derogare de la Codul Fiscal

Firmele care execută proiecte din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii şi au atras credite garantate de stat sau Eximbank vor putea achita TVA la încasarea sumelor aferente lucrărilor realizate, prin derogare de la prevederile Codului Fiscal, potrivit unui proiect de OUG.