Mediafax Echipa

Hunedoara: Arderile necontrolate au provocat, în mai puţin de 24 de ore, zece incendii de vegetaţie

Arderile necontrolate au provocat, în mai puţin de 24 de ore, în judeţul Hunedoara, zece incendii de vegetaţie, în care au ars 73 de hectare de vegetaţie uscată şi pentru stingerea cărora au intervenit 70 de pompieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Piaţa de leasing operaţional ar putea creşte cu peste 25% în acest an, la peste 250 mil. euro

Piaţa leasingului operaţional va creşte cu aproximativ 15% în acest an, la 35-37.000 de autovehicule în administrare, iar cifra de afaceri va depăşi 250 milioane de euro, cu peste 25% mai mult faţă de anul precedent, estimează preşedintele ASLO, Bogdan Apahidean.

Grupare formată din nouă tineri, presupuşi traficanţi de droguri, destructurată la Arad

O grupare formată din nouă tineri, presupuşi traficanţi de droguri, a fost destructurată la Arad, poliţiştii descoperind, în urma unui flagrant, peste un kilogram de canabis şi un pistol deţinut ilegal, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Marea Britanie şi Germania cer ţărilor membre UE să nu coopereze cu Muammar Kadhafi

Marea Britanie şi Germania au cerut miercuri tuturor ţărilor membre ale Uniunii Europene (UE) să nu coopereze cu regimul libian al lui Muammar Kadhafi, cu o zi înainte de o reuniune a miniştrilor europeni ai Afacerilor Externe, consacrată Libiei, transmite AFP.

Rusia impune un embargo vânzărilor de arme către Libia

Kremlinul a decretat joi un embargo asupra vânzărilor de arme către Libia, o măsură care se înscrie în linia sancţiunilor decise la ONU împotriva regimului lui Muammar Kadhafi şi susţinute de Moscova, relatează AFP.

Statul acordă posibilitatea unor firme de a plăti TVA la încasare, prin derogare de la Codul Fiscal

Firmele care execută proiecte din Programul naţional de dezvoltare a infrastructurii şi au atras credite garantate de stat sau Eximbank vor putea achita TVA la încasarea sumelor aferente lucrărilor realizate, prin derogare de la prevederile Codului Fiscal, potrivit unui proiect de OUG.

RAFO Oneşti poate reveni în circuitul de business

Curtea de Apel Braşov a decis irevocabil să menţină decizia tribunalului de închidere a procedurii de reorganizare judiciară a Rafo Oneşti, după o perioadă de 5 ani de insolvenţă, ceea ce permite societăţii să reintre în circuitul normal de business, anunţă casa de avocatură "Boştină şi Asociaţii".

Orban: Parlamentul, implicat mai mult în procesul european; nu se poate continua cu un soi de autism

Consilierul prezidenţial Leonard Orban a declarat, la conferinţa "Strategia Europa 2020", că Parlamentul ar trebui să se implice "mult mai puternic" în procesul european, arătând că nu se poate continua "cu un soi de autism", de parcă deciziile de la Bruxelles ar interesa doar un grup de persoane.

Dorinel Munteanu: Mutu va trebui chemat la naţională dacă va juca la fel până la meciul cu Bosnia

Antrenorul formaţiei Oţelul Galaţi, Dorinel Munteanu, a declarat, miercuri seară, că Adrian Mutu va trebui convocat la echipa naţională a României dacă până la partida cu Bosnia-Herţegovina va continua să joace la fel de bine la Fiorentina.

Mohamed ElBaradei şi-a anunţat candidatura la alegerile prezidenţiale din Egipt

Disidentul reformist egiptean Mohamed ElBaradei, fost director al Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică (AIEA) în perioada 1997-2009, a anunţat miercuri că va candida pentru preşedinţia Egiptului, relatează CNN.

Reprezentat Dertour în România: Turiştilor germani le este frică să vină în România

Turiştilor germani le este frică să vină în România pentru că sunt influenţaţi negativ de infracţiunile pe care le comit românii în Europa, a declarat agenţiei MEDIAFAX Dragoş Anastasiu, proprietarul grupului Eurolines, care reprezintă turoperatorul german Dertour pe piaţa locală.

Obreja despre sancţiunea dictată de AIBA împotriva FR Box: Un abuz de tip stalinist

Preşedintele Federaţiei Române de Box, Rudel Obreja, a declarat, joi, agenţiei MEDIAFAX, că suspendarea dictată de forul internaţional, AIBA, împotriva FR Box reprezintă un abuz de tip stalinist.

Doi fraţi români, arestaţi în Italia în ancheta privind uciderea unui om de afaceri

Doi fraţi români au fost arestaţi în Italia în cadrul anchetei privind asasinarea unui om de afaceri italian, găsit mort în aprilie 2010, informează ziarul La Repubblica, în ediţia online.

Eric Clapton a vândut, în scopuri caritabile, 70 dintre chitarele sale. Vezi cât valorează

Muzicianul britanic Eric Clapton s-a despărţit, miercuri, de 70 dintre chitarele sale, pentru 2,15 milioane de dolari, cu ocazia unei licitaţii organizate în scopuri caritabile, la care au participat câteva sute de fani şi care a depăşit toate pronosticurile specialiştilor.

Felix Magath: Am fost stresaţi, dar până la urmă ne-am revenit

Antrenorul echipei Schalke 04, Felix Magath, a declarat, miercuri, după calificarea în sferturile de finală ale Ligii Campionilor, că jucătorii săi au fost stresaţi la începutul meciul cu FC Valencia, scor 3-1, dar până la urmă şi-au revenit, informează site-ul oficial al UEFA.

Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi” are 23 de jucători selecţionaţi la loturile naţionale

Academia de Fotbal "Gheorghe Hagi" a devenit principalul furnizor de jucători pentru loturile naţionale ale României, având 23 de jucători selecţionaţi la echipele reprezentative de juniori, informează site-ul şcolii înfiinţate de fostul internaţional român.

Lăzăroiu: Geoană ar fi fost un candidat USL pentru Preşedinţie mai bun decât Antonescu

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, joi, la interviurile Gândul, că Mircea Geoană ar fi fost un candidat al USD la Preşedinţie mai bun decât Crin Antonescu, lucru probat în primul tur al alegerilor din 2009 şi că nu poţi "arunca la gunoi" 5 milioane de voturi obţinute de acesta.

Reţeaua din care ar face parte poliţişti de frontieră a prejudiciat statul cu 800.000 de lei

Reţeaua de contrabandă cu ţigări din care ar face parte cei şase poliţişti de frontieră din Caraş-Severin ridicaţi, joi, de procurorii DIICOT a prejudiciat statul român cu 800.000 de lei.

Liderul opoziţiei libiene solicită ajutorul comunităţii internaţionale: Kadhafi ne va distruge ţara

Liderul opoziţiei libiene, Mustafa Abdel Jalil, solicită ajutorul comunităţii internaţionale, într-un interviu pentru presa germană, care urmează să fie publicat joi, el firmând că, în caz contrar, Kadhafi "va distruge" Libia.

Luna, la cea mai apropiată distanţă faţă de Pământ din ultimii 19 ani. Cum ne influenţează

Pe 19 martie, Luna se va afla la cea mai mică distanţă faţă de Pământ din 1992 încoace, de numai 356.578 de km, iar acest lucru dă naştere unor idei conform cărora vor avea loc calamităţi, informează dailymail.co.uk.

BCCO: Peste 90 de grame şi 270 de plicuri de substanţe etnobotanice, confiscate în Capitală

Peste 90 de grame şi 270 de plicuri de substanţe etnobotanice au fost confiscate de poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate şi inspectorii sanitari sau pentru protecţia consumatorului, în noaptea de miercuri spre joi, în timpul unor controale la magazinele de vise din Capitală.

Israelul amână expulzarea a sute de copii de imigranţi

Autorităţile israeliene au amânat expulzarea prevăzută a mai multor sute de copii de muncitori imigranţi pentru a le permite să îşi încheie anul şcolar, a anunţat miercuri Ministerul de Interne, citat de AFP.

Doi italieni, reţinuţi pentru că au încercat să scoată ilegal din România, un nou – născut

Doi cetăţeni italieni au fost reţinuţi de procurorii DIICOT - Bacău sub acuzaţia că au convenit cu o femeie însărcinată în luna a noua ca după naştere, bebeluşul să fie înregistrat pe numele lor, astfel încât să poată pleca cu acesta din România.

Casa Albă justifică modul în care a reacţionat faţă de criza din Libia

Casa Albă încă nu a stabilit o strategie în cazul crizei libiene, dar a respins criticile privind o reacţie prea lentă faţă de revoltele împotriva regimului Muammar Kadhafi, informează AFP.

Bunuri contrafăcute în valoare de peste 300.000 de euro, confiscate în Portul Constanţa Sud

Vameşii constănţeni au confiscat peste 45.000 de produse contrafăcute, a căror valoare de piaţă ar fi depăşit suma de 300.000 de euro, din mai multe containere ajunse din China în Portul Constaţa Sud, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Lagarde: Creşterea preţurilor petrolului pe baza tranzacţiilor speculative este inacceptabilă

Ministrul francez al Finanţelor, Christine Lagarde, apreciază că majorarea preţurilor petrolului, de la începutul anului, din cauza tranzacţiilor speculative de pe pieţele financiare este inacceptabilă, transmite Reuters.

Bluehouse Capital a preluat spaţiul în care funcţionează Praktiker în Craiova, pentru 10 mil.euro

Compania elenă Bluehouse Capital a finalizat tranzacţia prin care a achiziţionat spaţiul în care funcţionează magazinul Praktiker din Craiova de la dezvoltatorul Omilos Investments, pentru suma de 10 milioane de euro, a anunţat Colliers International, care a reprezentat vânzătorul în tranzacţie.

Casele de vacanţă, mai ieftine cu peste 50% faţă de acum trei ani

Proprietarii caselor de vacanţă au redus preţul caselor de vacanţă cu până la 52,4% de la începutul anului 2008, cea mai mare scădere fiind înregistrată în judeţul Braşov, potrivit portalului imobiliare.ro.

Federaţia Română de Box a fost suspendată de AIBA!

Biroul Comitetului Executiv al AIBA a decis, miercuri, suspendarea Federaţiei Române de Box şi trimiterea către Comisia de Disciplină a forului internaţional pentru analiză a dosarului.

Unai Emery: Am pierdut nemeritat şi ne-a scăpat o ocazie de aur

Antrenorul echipei FC Valencia, Unai Emey, a declarat, miercuri, după eliminarea din optimile de finală ale Ligii Campionilor, că formaţia sa a pierdut nemeritat meciul cu Schalke 04, scor 1-3, şi astfel a "scăpat o ocazie de aur", informează site-ul oficial al UEFA.

Beija-Flor, campioana defilărilor şcolilor de samba de la Rio de Janeiro

Şcoala de samba Beija-Flor fost desemnată, miercuri, campioana defilărilor din timpul Carnavalului de la Rio de Janeiro din acest an, cu o paradă care a adus un omagiu cântăreţului şi compozitorului Roberto Carlos, considerat "regele" variete-ului brazilian de peste 50 de ani.

Caraş-Severin: Patru din cei şase poliţişti de frontieră ridicaţi de DIICOT, duşi la audieri

Patru din cei şase poliţişti de frontieră ridicaţi, joi, de procurorii DIICOT în urma percheziţiilor de la Naidăş şi Oraviţa au fost duşi pentru audieri la Parchetul Tribunalului Caraş-Severin, în acelaşi caz urmând să fie audiate alte trei persoane ridicate şi suspectate de contrabandă cu ţigări.

Coclici (PSD): Am fost invitat la întâlnirea de la hotel Ramada, însă nu am ajuns

Deputatul PSD Radu Coclici, acuzat miercuri, în BPN, că ar discuta cu Mircea Geoană şi cu apropiaţi ai acestuia înfiinţarea unui nou partid sau a unei platforme în PSD, a declarat, joi, pentru MEDIAFAX, că a fost invitat la discuţiile de la Hotel Ramada, însă nu a ajuns la întâlnire.

Dedeman a investit 16 mil. euro pentru un magazin în Cluj şi vrea să deschidă 4-5 unităţi în 2011

Retailerul de materiale de construcţii şi amenajări interioare Dedeman Bacău inaugurează joi un magazin în Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de aproximativ 16 milioane euro, şi îşi propune extinderea reţelei cu 4-5 unităţi în acest an.

Lăzăroiu spune că discuţia privind premier tehnocrat s-ar putea relua după adoptarea Codului Muncii

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, joi, la interviurile "Gândul", că, după ce se vor finaliza procedurile legate de Codul Muncii, "probabil" vor fi reluate discuţiile privind desemnarea unui premier tehnocrat, care va trebui să aibă minime competenţe în zona economică.

Inna, recompensată cu un disc de platină în Franţa

Cântăreaţa Inna a fost recompensată cu un disc de platină în Franţa, pentru vânzarea a 100.000 de unităţi ale albumului "Hot", informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Gheorghe Flutur aşteaptă încasări de peste 4 mil euro de la turiştii care petrec Paştele în Bucovina

Preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat agenţiei MEDIAFAX, la Târgul Internaţional de Turism de la Berlin, că în acest an îşi vor petrece sărbătorile de Paşte în Bucovina circa 25.000 de turişti, care vor cheltui peste patru milioane de euro.

Premieră medicală la „Marie Curie”: Grefă de peroneu de la un cadavru la o tânără cu o boală rară

Medicii de la Spitalul "Marie Curie" realizează, joi, prima grefă de peroneu la o tânără având boala osului de sticlă, maladie extrem de gravă, caracterizată prin fragilitatea oaselor, osul fiind prelevat de la persoană aflată în moarte celebrală, stocat în banca de la Spitalul Colentina.

Gust: Dacă PSD îl exclude pe Geoană, care a luat 5 milioane de voturi, face jocurile lui Băsescu

Deputatul PSD Florentin Gust, acuzat în conducerea partidului că ar discutat cu Mircea Geoană şi cu apropiaţi ai acestuia posibilitatea înfiinţării unui partid nou sau a unei platforme în PSD, a declarat, joi, că o eventuală excludere a lui Geoană ar fi un joc în favoarea lui Traian Băsescu.

Lăzăroiu: Emil Boc ar trebui să fie declarat erou

Consilierul prezidenţial Sebastian Lăzăroiu a declarat, joi, la interviurile "Gândul", că premierul Emil Boc ar trebui declarat erou pentru că, împreună cu preşedintele Traian Băsescu, a echilibrat bugetul într-o perioadă atât de scurtă.