Mediafax Echipa

Dan Nistor, la cota 450 pe prima scenă a fotbalului românesc

Universitatea Cluj şi Dinamo Bucureşti se întâlnesc luni, de la ora 21.30, în cadrul rundei cu numărul 8 a Superligii la fotbal masculin.

AUR a sesizat Avocatul Poporului privind nedreptăţile pentru persoanele cu dizabilităţi

AUR a sesizat luni Avocatul Poporului cu privire la inechităţile create de Legea nr. 360/2023, „lege care a tăiat pensiile pentru aproximativ un milion de pensionari, în special pentru cei care au muncit în condiţii deosebit de periculoase şi pentru cele cu dizabilităţi”.

Guvernul britanic se implică în problema preţurilor „umflate” ale biletelor de la concertele Oasis

Preţurile biletelor la viitoarele concerte ale trupei Oasis au stârnit nemulţumirea fanilor, drept pentru care Guvernul britanic a anunţat că va analiza sistemul de „dynamic pricing” - preţuri dinamice.

Criza şomajului în China îi împinge pe tineri să devină influenceri

După ce a renunţat la a mai lucra în educaţie, în august anul trecut, din cauza măsurilor guvernului chinez care au afectat meditaţiile, He Ajun, un vlogger din Guangzhou, în vârstă de 32 de ani, şi-a găsit o nouă ocupaţie ca influencer în domeniul şomajului, informează Reuters. Având 8.400 de urmăritori, He oferă sfaturi despre […]

Aproape tot oraşul Sibiu şi localităţile învecinate, fără apă potabilă marţi. Vor fi demarate lucrări în urma unei avarii

Lucrările ar putea duce la scăderi de presiune a apei în întregul municipiu Sibiu şi în localităţile învecinate, inclusiv Şura Mică, Poplaca, Şelimbăr, Cristian şi Ocna Sibiului, mergând până la sistarea completă.

Cel mai cunoscut traficant de persoane a fost ucis la Tripoli

Abdurahman Al Milad era considerat de ONU şi de Curtea Internaţională de la Haga unul dintre principalii organizatori ai traficului de migranţi din Libia.

Peste 87.000 de copii au fost vaccinaţi împotriva poliomielitei în Gaza

Peste 87.000 de copii au fost vaccinaţi împotriva poliomielitei în Gaza, în prima zi a unei campanii de imunizare, au anunţat luni agenţiile ONU citate de Sky News.

Naţionala feminină a României a câştigat Campionatul European la rugby pe plajă

Într-o finală intensă şi plină de emoţii, echipa feminină a României a învins Ucraina cu scorul de 6-4, consfinţindu-şi astfel supremaţia în topul european. Performanţa echipei a fost completată de cea a căpitanului Ghindelor, Ana Maria Sandu, care a fost desemnată MVP-ul turneului. În drumul spre finală, tricolorele au învins în faza grupelor Ucraina (5-4), […]

Naţionala de fotbal U21 s-a reunit la Buftea şi pregăteşte duelurile cu Muntengru şi Finlanda

La primul antrenament efectuat la Centrul Naţional de Fotbal Buftea au fost prezenţi 9 jucători din totalul de 23 convocaţi. Tricolorii mici se pregătesc pentru cele două meciuri ce vor avea loc după următorul program: Vineri, 6 septembrie, ora 19:30: România U21 – Muntenegru U21, Stadion „Eugen Popescu”, Târgovişte Marţi, 10 septembrie, ora 18:00: Finlanda […]

Florin Roman: Bonificaţie 3% pentru firmele care îşi plătesc la timp datoriile este o propunere 100% a PNL

„Bonificaţia de 3% pentru firmele care îşi plătesc la timp datoriile este o propunere legislativă 100% a PNL, depusă în Parlament de mine în calitate de iniţiator, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ionel Ciucă, liderul de grup Andronache Gabriel, de fostul ministru al Finanţelor, Alexandru Nazare şi de preşedintele Comisiei buget-finante, Hutuca Bogdan, alături de […]

„Nu este o comedie obişnuită. Este un film tandru, de care avem nevoie”, spune actorul Marian Râlea

„Nu este o comedie obişnuită. Este un film tandru, de care avem nevoie”, spune actorul Marian Râlea despre filmul „Ca fetele”, din 13 septembrie la cinema

Bogdan Marişca a câştigat Raliul Iaşului şi a stabilit un nou record în România

Dublul campion naţional absolut Bogdan Marişca a câştigat detaşat ediţia aniversară a Raliului Iaşului şi a devenit cel mai în vârstă câştigător al unei etape din Campionatul Naţional de Raliuri Betano, la 54 de ani, 3 luni şi 11 zile.

Poate Covidul să infecteze creierul? Rezultatele unui studiu dau frisoane

Un studiu realizat de Universitatea Northwestern şi Universitatea din Illinois-Chicago, publicat în Nature Microbiology, a arătat că unele mutaţii ale proteinei Spike joacă un rol cheie în capacitatea virusului de a infecta sistemul nervos central. Această descoperire poate fi utilă pentru a face lumină asupra misterelor privind Long Covid şi asupra unor simptome neurologice legate […]

Executivul grăbeşte donarea unui sistem de apărare Patriot către Ucraina

Excutivul a aprobat în şedinţa de luni şi va trimite la Parlament, în regim de urgenţă, un Proiect de lege care completează Legea 222/2017, privind capabilitatea de apărarea antiaeriană cu baza la sol, a informat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Mihai Constantin, la finalul şedinţei.

Prima zi la Jazz in the Park Festival

Prima zi la Jazz in the Park Festival

TEXTUL 1. DESCRIEREA PROGRAMULUI SI A PROCESULUI DE ADMITERE

TEXTUL 1. DESCRIEREA PROGRAMULUI SI A PROCESULUI DE ADMITERE

Canicula se reîntoarce în Capitală. Termometrele vor urca la 35 de grade

Temperaturile maxime vor ajunge la 35 de grade Celsius în Capitală, potrivit unei prognoze speciale pentru Bucureşti emise de ANM.

România fierbe azi şi mâine. Cod portocaliu şi galben de caniculă în aproape toată ţara

Meteorologii au emis avertizări Cod portocaliu şi Cod galben de caniculă pentru aproape toată ţara, valabile în zilele de luni şi de marţi.

România şi Polonia au avut cele mai mari creşteri din regiune ale pachetelor de vacanţă

Creşterea preţurilor la pachetele de vacanţă a fost cu circa 9,4% mai mare în luna iulie a acestui an faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, anunţă Ziarul Financiar.

Guvernul majorează pragurile veniturilor pentru acordarea tichetelor sociale. Valorile noilor praguri

Guvernul adoptă, în şedinţa de luni, majorarea pragului veniturilor, astfel încât pensionarii să poată beneficia de tichete sociale şi după recalcularea pensiilor, a anunţat premierul Marcel Ciolacu.

Anularea dobânzilor şi penalităţilor pentru datornici, în transparenţă publică. Anunţul făcut de premierul Ciolacu

Premierul Marcel Ciolacu anunţă, luni, că proiectul care prevede anularea dobânzilor şi penalităţilor celor cu datorii la stat dacă plătesc aceste restanţe până pe 25 noiembrie va fi pus în transparenţă decizională.

Majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei, prima urgenţă PSD-PNL

Prima urgenţă a coaliţiei PSD-PNL este dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului de lege privind majorarea plafonului de impozitare a pensiilor la 3.000 de lei, spune premierul Marcel Ciolacu, liderul social-democraţilor.

Opreşte căldura să intre în maşină: Nissan inventează vopsea care răceşte interiorul

De câţiva ani, producătorul japonez experimentează tehnologii cu potenţial revoluţionar folosind materiale inovatoare.

Alte 34 de artere importante din Bucureşti vor beneficia de iluminat public modern. Anunţul făcut de Nicuşor Dan

Alte 34 de străzi importante din Capitală vor avea sisteme de iluminat modern, a anunţat luni primarul general Nicuşor Dan.

Proteste masive în mai multe oraşe din Israel: 500.000 de manifestanţi au cerut demisia guvernului

Tensiunea este în creştere în Israel, după ce aproape jumătate de milion de oameni – potrivit estimărilor presei israeliene – au ieşit în ţară pentru a protesta împotriva guvernului şi a eşecului acestuia de a ajunge la un acord de eliberare a ostaticilor israelieni din Gaza, deţinuţi de gruparea Hamas, relatează BBC. În mai multe […]

US Open, fără campionii en-titre. Coco Gauff, eliminată de Emma Navarro în turul patru

După sârbul Novak Djokovic, şi Coco Gauff a fost eliminată de la US Open, după ce duminică a fost învinsă cu 6-3 4-6 6-3 de Emma Navarro, campioana în exerciţiu devenind ultimul nume mare care părăseşte prematur Flushing Meadows în acest an.

Momentul în care o rachetă rusească loveşte Harkovul: impactul devastator lasă în urmă un vuiet şi o coloană de fum

Au fost avariate un centru comercial, o bază sportivă şi clădiri rezidenţiale.

Atac cu rachete asupra Kievului, luni dimineaţa. Alerte de raid aerian în toată ţara

Unităţile de apărare aeriană ale Ucrainei au distrus mai mult de 10 rachete de croazieră şi aproape 10 rachete balistice, a anunţat administraţia militară a oraşului pe Telegram. Alerte de raid aerian au fost emise în noaptea de duminică spre luni în întreaga ţară. Primarul Kievului, Vitali Klitschko, a transmis pe Telegram că a fost […]

Nutella vegană iese pe piaţă. Se schimbă un singur ingredient

Este unul dintre cele mai aşteptate produse gastronomice din ultima vreme.

Apelul cancelarului Olaf Scholz după victoria extremei drepte la alegerile regionale: Faceţi guverne fără „extremişti de dreapta”

Cancelarul Germaniei, Olaf Scholz, s-a declarat îngrijorat de rezultatele de partidul de extremă dreapta Alternativa pentru Germania (AfD) la alegerile de duminică din regiunile Saxonia şi Turingia, scrie agenţia Reuters. „Rezultatele pentru AfD în Saxonia şi Turingia sunt îngrijorătoare”, a declarat Scholz. „Ţara noastră nu poate şi nu trebuie să se obişnuiască cu acest lucru. […]

Incendiu într-un bloc din Fălticeni. Un bărbat cu arsuri, dus la spital; 30 de locatari, evacuaţi

Potrivit ISU Suceava, pompierii au intervenit cu trei autospeciale de stingere şi o ambulanţă SMURD, cu sprijinul a două echipaje SAJ, la un incendiu izbucnit într-un apartament situat la etajul al doilea al unui bloc de locuinţe din municipiul Fălticeni. La sosirea echipajelor, ardeau elemente din interiorul unei camere de locuit, cu degajări mari de […]

Ion Cristoiu: În decembrie 1989, Moscova a pus la lucru Reţeaua din România

Sînt pe terminate cu volumul Scînteia vine de la Moscova, publicat de Vartan Arachelian în 2017 la Rao. De cartea asta se leagă şi o întîmplare de a mea în de pe vremea cînd pregăteam pentru tipar eseul Decembrie 1989. Un talmeş-balmeş bine regizat. Găsisem cu greu, lucrînd împreună cu Cornel Catană, o fotografie pentru […]

Atenţionare de călătorie a MAE: Grevă generală în Israel

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Israel, unde începând de luni este preconizată declanşarea unei greve generale.

FCSB scoate capul şi în Superligă: victorie facilă cu UTA

După 2-0 cu arădenii, campioana a urcat pe locul 9 în clasament, cu 8 puncte.

Papa Francisc pleacă în cea mai lungă călătorie a pontificatului său, la 88 de ani. Detaliile unei vizite istorice

În perioada 2-13 septembrie, Suveranul Pontif se va afla în Indonezia, Papua Noua Guinee, Timorul de Est şi în Singapore.

Studiu: jocurile video sunt bune şi pentru minte, dar fereşte-te să depăşeşti limita. Care este perioada interzisă

O oră pe zi pentru a îmbunătăţi starea de spirit şi a reduce stresul, spune un studiu realizat în Japonia.

Secretul unei vieţi lungi? Are legătură cu cât de mult te poţi întinde

A avea un corp mai flexibil este legat de un risc mai mic de mortalitate peste 50 de ani, arată rezultatele unui studiu.

Verstappen, frustrat la maxim: Cursa de la Monza dezvăluie fisuri în dominaţia Red Bull

Max Verstappen, pilotul de Formula 1 cunoscut pentru calmul său în situaţii dificile, a arătat o latură neobişnuit de frustrantă în timpul Marelui Premiu al Italiei 2024 de la Monza.

Războiul din Ucraina, ziua 921. Polonia susţine aderarea Ucrainei la UE în ciuda disputei privind masacrul de la Volyn / Atac de amploare cu drone ucrainene asupra mai multor regiuni din Rusia / Ţările de Jos vor trimite 28 de vehicule blindate amfibii în Ucraina

Pentru Ucraina, situaţia arată mai bine decât acum trei luni, afirmă preşedintele Finlandei Preşedintele Finlandei, Alexander Stubb, consideră că situaţia din Ucraina este în prezent critică, deşi mai bună decât acum trei luni. Stubb nu s-a angajat să prezică când se va încheia războiul, care durează de mai bine de doi ani. „Situaţia este critică, […]

Ultrabogaţii din Silicon Valley, alarmaţi de propunerea democraţilor de introducere a unei taxe

O propunere de taxare a câştigurilor nerealizate ale americanilor bogaţi a stârnit furia celor mai bogaţi investitori din Silicon Valley, scrie Financial Times, citat de ZF.