Mediafax Echipa

Rafael Nadal: Îmi place foarte mult Ilie Năstase. Apreciez tenisul din perioada românului

Primul lider ATP din istoria circuitului are un fan cu ştaif. Marele Nadal vorbeşte la superlativ despre Nasty.

Roland Garros | Venus Willliams, adio din primul tur: „Nimeni nu se aştepta la un asemenea coşmar” / Eliminată din turneu, Johanna Konta a cedat nervos: limbaj suburban la conferinţa de presă

Fost lider mondial, jucătoarea în vârstă de 38 de ani a pierdut în runda inaugurală, în faţa chinezoaicei Wang, 91 WTA.

Cîţu, PNL: Comisia Europeană şi BCE intervin şi cer modificarea statutului BNR / Dan Suciu: Banca centrală a cerut mereu statut independent, dar nu are iniţiativă legislativă

Senatorul PNL, Florin Cîţu, a anunţat, luni, pe Facebook, că oficialii Comisiei Europene şi ai Băncii Centrale Europene ar fi cerut modificarea statutului Băncii Naţionale a României astfel încât să fie întărită politica monetară faţă de intervenţia politicului.

Un gălăţean cu o alcoolemie record în sânge a murit la spital

UPDATE Bărbatul care a fost dus, luni, la spitalul din Galaţi, cu alcoolemie de 6,3 la mie în sânge, a murit, după câteva ore, la spital. Urmează să se stabilească dacă i-a fost fatală lovitura la cap sau cantitatea de alcool din sânge, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat din judeţul Gorj a murit lovit de fulger

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, din judeţul Gorj, care se afla cu oile pe un câmp din comuna Stăneşti, a murit după ce a fost lovit de un fulger. Poliţiştii au deschis o anchetă, luni, pentru moarte suspectă, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Motivul pentru care Theresa May îi va propune lui Trump să se întâlnească în afara Londrei

Premierul britanic Theresa May îi va propune preşedintelui american Donald Trump să se întâlnească la o reşedinţa de protocol din afara Londrei pentru a evita eventualele proteste ce ar putea avea loc în timpul vizitei sale în Marea Britanie, programată în luna iulie, relatează cotidianul The Sun.

BVB: Scădere de 16% a tranzacţiilor cu acţiuni pe fondul scandalului privind Pilonul II de pensii, săptămâna trecută

Datele publicate de Bursa de Valori Bucureşti arată că valoarea tranzacţiilor cu acţiuni de pe segmentul principal al pieţei de capital româneşti a scăzut cu 16%, săptămâna trecută, faţă de perioada precedentă, la 119,79 milioane de lei, pe fondul scandalului privind Pilonul II de pensii.

PSD Bucureşti-Ilfov: Dezertările fac parte din planul Statului Paralel de a bloca reforma justiţiei

Organizaţia PSD Bucureşti-Ilfov a transmis, luni, că dezertările din partid, dar şi tentativele de confiscare a Guvernului, ameninţările preşedintelui KlaIohannis la adresa premierului şi plângerea penală a preşedintelui PNL fac parte din planul Statului Paralel de a bloca reforma justiţiei.

Alexandru Jula, cunoscut cântăreţ de muzică uşoară, internat în stare gravă la spitalul din Galaţi

Unul dintre cei mai cunoscuţi cântăreţi de muzică uşoară din Galaţi, Alexandru Jula, a fost internat, luni, în spital, după ce i s-a făcut rău în scara blocului în care locuieşte, primele informaţii sugerând un posibil accident vascular cerebral, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Filmul care a cucerit box office-ul nord-american de weekend. TOP 10

"Solo: O poveste Star Wars/ Solo: A Star Wars Story", cel mai recent film din franciza "Star Wars", regizat de Ron Howard, s-a situat pe primul loc în box office-ul nord-american, cu încasări de 83,3 milioane de dolari în weekendul premierei, transmite AFP.

O carte pe zi: „Luna în oraşul blestemat”, de Dănuţ Ungureanu

Stranie imagine: După eşecul şi destrămarea UE, România începe să se prăbuşească, s-a federalizat, fiecare regiune are un preşedinte ales pe zece ani, statul e condus de un singur partid, care guvernează cu "pâine şi circ", sărăcia, corupţia, drogurile, infracţionalitatea extremă s-au înstăpânit.

Tăriceanu, după procedura de infrigement la adresa României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie: O soluţie este o Comisie pentru Adevăr şi Reconciliere

Preşedintele Senatului anunţă că declanşarea procedurii de infrigement la adresa României pe Directiva UE privind prezumţia de nevinovăţie este un moment zero pentru societatea noastră, transmiţând că o soluţie este înfiinţarea unei comisii parlamentare, Comisia pentru Adevăr şi Reconciliere.

Donald Trump laudă „potenţialul strălucit” al Coreei de Nord

Preşedintele american Donald Trump a transmis pe Twitter că este de părere că statul nord-coreean are un "potenţial strălucit", confirmând că o echipă de oficiali americani a sosit duminică la Phenian pentru a pregăti summitul la care ar urma să participe liderii Coreei de Nord şi SUA.

Referendumul din Sebeş, privind monitorizarea poluării, invalidat

Referendumul din Sebeş organizat pentru achiziţionarea unui laborator mobil pentru monitorizarea calităţii aerului a fost invalidat din cauza că numărul persoanelor prezente la vot, înscrise pe listele electorale permanente, a fost sub pragul de 30%, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Criza politică din Italia | Liderul formaţiunii antisistem Mişcarea 5 Stele afirmă că preşedintele Italiei ar trebui destituit / Liga Nordului respinge ideea

Luigi Di Maio, liderul formaţiunii antisistem Mişcarea Cinci Stele (M5S), a declarat că preşedintele italian Sergio Mattarella ar trebui să fie destituit din funcţie pentru trădare, deoarece a respins nominalizarea unui politician eurosceptic ca ministru al Economiei şi Finanţelor.

Roland Garros | „La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului”. Ana Bogdan e pregătită pentru o nouă premieră

"La tenis, trebuie să fii un oportunist al momentului. Trebuie să fii tot timpul pregătit" - este crezul după care se ghidează Ana Bogdan. Chiar şi într-o zi de sâmbătă în care, oficial, la Roland Garros nu a fost înregistrat niciun meci oficial, fiind organizată doar Kid's Day, programul unei jucătoare de tenis este extrem de strict. Calculat cu precizie, cu ore de antrenament, de masaj, de fizio, cu vizită la medic. Conştiinciozitatea este cheia primară pentru a putea atinge, rând pe rând, obiectivele.

Fostul preşedinte american George H.W. Bush, internat de urgenţă

Fostul preşedinte SUA, George H.W. Bush, 93 de ani, a fost internat de urgenţă într-un spital din statul american Maine, din cauza "tensiunii arteriale scăzute şi oboselii", a anunţat un reprezentant al fostului lider de la Casa Albă, citat de postul CNN News pe pagina electronică.

Nouă spitale asigură luni asistenţa medicală de urgenţă în Capitală

Nouă spitale din Capitală şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov asigură, luni, asistenţa medicală de urgenţă în Bucureşti, în a doua zi de Rusalii, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Direcţiei de Sănătate Publică (DSP).

Ivan Duque a câştigat primul tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia – rezultate parţiale

Conservatorul Ivan Duque, care susţine modificarea acordului de pace cu foştii insurgenţi marxişti, a câştigat, duminică, primul tur al alegerilor prezidenţiale din Columbia, arată rezultatele parţiale după numărarea majorităţii voturilor, informează agenţia Reuters.

Incendiul puternic de la Şcoala nr. 124 din Capitală | O parte din acoperiş s-a prăbuşit. Focul, stins după 7 ore / Instituţia de învăţământ nu avea autorizaţie de securitate la incendiu / Inspectorat: Elevii vor fi relocaţi la alte unităţi din apropiere | FOTO

Un incendiu puternic a izbucnit, luni dimineaţă, la Şcoala nr. 124 din Sectorul 5 al Capitalei, o parte din acoperişul clădirii prăbuşindu-se, anunţă ISU Bucureşti -Ilfov. Până în momentul de faţă, nu sunt persoane surprinse de flăcări sau victime.

Portarul Loris Karius: N-am dormit deloc până acum… scenele încă se derulează în capul meu

Loris Karius (24 de ani), unul dintre eroii negativi ai finalei Ligii Campionilor, a ridicat capul din pământ şi a postat un mesaj pe contul său de Twitter după drama trăită la Kiev.

Varianta lui Ilie Năstase, din dimineaţa reţinerii sale: Au trecut zeci de maşini. M-au oprit numai pe mine, a fost un pont. M-au provocat

Fostul tenismen Ilie Năstase susţine că a fost singurul şofer oprit în noapte în care a fost depistat de poliţişti conducând sub influenţa băturilor alcoolice, menţionând că nu a refuzat să se legitimeze şi că oprirea sa a fost un "pont".

Tensiuni în Italia. Giuseppe Conte renunţă la mandatul de premier desemnat

Preşedinţia de la Roma a anunţat duminică seară că Giuseppe Conte a renunţat la mandatul de premier desemnat al Italiei, în contextul tensiunilor privind persoana nominalizată la şefia Ministerului Economiei şi Finanţelor, informează presa internaţională.

Filmul integral al încătuşării lui Ilie Năstase, în care se aude dialogul purtat anterior cu poliţiştii, DIFUZAT de un post de televiziune

Postul Antena 3 a făcut publică discuţia dintre agenţii de poliţie şi Ilie Năstase care a avut loc în momentul reţinerii acestuia.

Băsescu: Eu cred că e obligatorie audierea doamnei Kovesi

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că este necesară audirea Laurei Codruţa Kovesi în dosarul ce îi vizează pe fostul şef al DNA Ploieşti, Lucina Onea şi procurorul Mircea Negulescu, susţinând că există mai multe astfel de exemple de procurori în sistem.

Băsescu face anunţul legat de al patrulea nepot

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat, duminică, faptul că fiica sa cea mică, Elena, va naşte, cel mai probabil la începutul lunii viitoare, fără a da detalii legat de numele ales pentru nepoata lui.

Reşiţa: Cinci persoane, între care un copil, rănite după ce maşina în care erau a căzut într-un pârâu

Cinci persoane, între care un copil, au fost rănite duminică seara, după ce maşina în care erau a plonjat, la Reşiţa, în pârâul Sodol. Cu nici 15 minute înainte, un bărbat a căzut în acelaşi pârâu.

Băsescu: Votăm moţiunea, doar nu o să o votăm pe Dăncilă. Ar fi bine să nu ne facem de râs

Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat că Partidul Mişcarea Populară va vota pentru moţiunea de cenzură la adresa Guvernului Dăncilă, fără să fie nevoie ca cineva să negocieze cu formaţiunea sa, dar nu crede că acţiunea va avea succes.

Montpellier este noua campioană a Europei la handbal masculin

Montpellier (Franţa) a câştigat Liga Campionilor la handbal masculin, după ce a învins HBC Nantes cu 32-26 (16-13), la capătul unei finale spectaculoase. Cele două echipe franceze au propus un handbal total, dar până la urmă echipa mai cerebrală a reuşit despriderea.

Cel mai valoros înotător român al momentului, Robert Glinţă, a doborât un RECORD naţional

Robert Glinţă (CS Dinamo Bucureşti) a realizat cel mai bun timp la Campionatele Internaţionale de înot ale României, competiţie desfăşurată în perioada 24-27 mai în Bazinul olimpic Anatolie Grinţescu Dinamo.

Băsescu, despre mutarea ambasadei la Ierusalim: Îmi fac un autodenunţ, acest subiect l-am discutat şi eu

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică, la România TV, că a avut, în vremea mandatului său de preşedinte, discuţii cu Shimon Peres şi cu Beniamin Netanyahu, despre mutarea ambasadei la Ierusalim, dar la acea vreme a spus categoric nu.

Băsescu nu susţine revocarea: Kovesi să suporte şocurile. Ambasadorii vor înţelege că au susţinut un stat mafiot

Traian Băsescu a declarat duminică, la România TV, că procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, trebuie să îşi ducă mandatul la capăt pentru a suporta şocurile achitărilor în dosare instrumentate de DNA, considerând că ambasadorii care o susţin vor înţelege că au sprijinit "un stat mafiot".

Avertismentul lui Băsescu: Mandatele de arestare europene ar putea să nu se mai pună în aplicare din cauza legislaţiei. Soluţia: Festivalul cu cătuşe din faţa DNA, interzis

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat duminică, legat de neimplementarea Directivei privind prezumţia de nevinovăţie, că efectele se văd în cazuri penale unde nu se pun în aplicare mandatele de arestare internaţionale, iar ţara noastră riscă să rămână fără aceste mandate europene.

Haz de necaz la Târgu-Jiu. Mai mulţi tineri s-au plimbat cu o SALTEA pe o stradă inundată

O ploaie torenţială a inundat, duminică, mai multe străzi din Târgu-Jiu. Nemulţumiţi că autorităţile nu au luat măsuri pentru evacuarea apei de pe carosabil, mai mulţi tineri s-au plimbat pe drum cu o saltea pneumatică trasă de o maşină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Sinucidere într-o unitate militară din Mamaia. Un militar în vârstă de 36 de ani s-a împuşcat mortal la serviciu

Un caporal în vârstă de 36 de ani care păzea o unitate militară din Mamaia Sat a murit după ce s-a împuşcat la serviciu. Militarul fusese testat psihologic în acest an şi declarat apt pentru serviciul militar.

Dinamo a câştigat Cupa României U19! Finala cu FCSB, decisă după 20 de penalty-uri

FCSB şi Dinamo s-au întâlnit în ultimul act la categoria U19, înainte de finala Cupei dintre CS U Craiova şi Hermannstadt. După 1-1 în timpul regulamentar, finala juniorilor a fost decisă la loviturile de departajare. Dinamo s-a impus la capătul seriei cu numărul 10, după ce Ştefan Cană a trimis peste poartă.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC | Numerele câştigătoare de duminică, 27 mai

REZULTATE LOTO, LOTO 6 DIN 49, LOTO 6/49. Duminică, 27 mai, au avut loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 şi Super Noroc

Summitul SUA-Coreea de NORD. Mai mulţi oficiali americani au sosit la Phenian în dosarul nuclear nord-coreean

O echipă de oficiali americani a sosit duminică în Coreea de Nord pentru discuţii privind potenţialul summit între Donald Trump, preşedintele SUA, şi Kim Jong-Un, liderul regimului de la Phenian, informează cotidianul The Washington Post, arată agenţia Reuters.

ACCIDENT cumplit pe DN1. BILANŢ actualizat: Trei oameni au murit şi alţi trei sunt răniţi – FOTO, VIDEO

Trei persoane au murit şi alte trei sunt rănite, între care două grav, după ce o maşină a intrat pe contrasens duminică, pe Drumul Naţional 1, la ieşirea din Codlea, judeţul Braşov, şi s-a izbit de alta. Pompierii au solicitat intervenţia unui elicopter SMURD, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De ce toate maşinile electrice trebuie să facă zgomot, deşi oraşele suferă de poluare FONICĂ. Până în iulie 2019, toate trebuie să emită sunete, cel puţin în UE

Maşinile obişnuite fac zgomot, unul atât de universal încât este uşor de identificat de oricine, oriunde în lume. Datorită acestui zgomot, pietonii şi bicicliştii au informaţii din mediul înconjurător şi ştiu când se apropie o maşină. În schimb, maşinile electrice sunt silenţioase, ceea ce le face aproape imposibil de detectat cu ajutorul auzului.