Mediafax Echipa

ACCIDENT grav în Bulgaria: Un român a murit, iar cinci sunt răniţi grav după ce un autocar s-a răsturnat. Pasagerii, aduşi în ţară. O femeie va fi operată – FOTO, VIDEO

Un autocar cu 25 de pasageri români care circula de la Kusadasi spre România, s-a răsturnat, duminică dimineaţă, în pasul Republika, între localităţile Gurkovo şi Veliko Târnovo, din Bulgaria, din primele informaţii rezultând că accidentul s-a soldat cu decesul unei persoane şi rănirea gravă a altor cinci. Toţi pasagerii, inclusiv şase răniţi, au fost aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca, urmând ca una dintre femeile rănite să fie operată.

Una dintre femeile rănite în accidentul din Bulgaria va fi operată

Una dintre femeile rănite în accidentul rutier din Bulgaria va fi operată, duminică seară, pentru a i se rezolva o fractură la un picior, iar în cazul celorlalţi pacienţi vor fi monitorizate leziunile identificate, au declarat medicii Spitalului Floreasca din Bucureşti.

Delia Duca reprezintă România în competiţia Miss Grand International 2014 din Thailanda – FOTO, VIDEO

Delia Duca din Braşov reprezintă România în competiţia Miss Grand International 2014 din Thailanda, după ce a câştigat selecţia naţională a acestui concurs de frumuseţe.

CC: Puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de cartele prepay

CC precizează, referitor la deciziile de neconstituţionalitate luate pentru Legea "Big-Brother" şi cea a cartelelor prepay, că puţine state europene au reglementat obligaţia identificării utilizatorilor de astfel de cartele şi că eficacitatea acestei măsuri, a constatat CE, nu a fost dovedită.

Sharon Stone, criticată de un regizor italian pentru pretenţiile ei de pe platoul de filmare

Sharon Stone, care filmează în această perioadă pentru pelicula "Golden Boy", a fost aspru criticată de regizorul acestui lungmetraj, cineastul italian Pupi Avati, care a spus că pretenţiile actriţei americane "ating limita ridicolului".

Leonardo DiCaprio, printre vedetele care vor participa la un protest privind schimbările climatice

Actorii Leonardo DiCaprio, Evangeline Lilly şi Mark Ruffalo vor participa la un marş de protest, duminică, la New York, prin care vor cere autorităţilor să organizeze mai multe acţiuni în privinţa schimbărilor climatice.

Ceahlăul Piatra Neamţ – FC Braşov, scor 2-2, în Liga I

Echipa Ceahlăul Piatra Neamţ a încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1), meciul susţinut, duminică, pe teren propriu, în compania formaţiei FC Braşov, în etapa a opta a Ligii I.

Braşov: Accident cu un mort şi un rănit grav pe DN1, lângă Predeal

O femeie de 53 de ani a murit, iar soţul ei este în stare gravă, după ce maşina în care se aflau s-a ciocnit cu un TIR, duminică, în jurul orei 14.00, pe DN1, între localităţile Timişul de Sus şi Predeal, în judeţul Braşov, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Schimb de prizonieri între Kiev şi insurgenţii proruşi – Kyiv Post

Administraţia de la Kiev a eliberat 38 de insurgenţi proruşi în schimbul unui număr egal de militari ucraineni capturaţi de rebeli, relatează Kyiv Post, în ediţia online.

Copil de doi ani, transportat în stare gravă la un spital din Capitală după ce s-a opărit cu lapte

Un copil de doi ani, din localitatea vasluiană Gara Banca, a ajuns în stare gravă la spital, duminică, după ce, într-un moment de neatenţie al părinţilor, şi-a tras o oală cu lapte opărit peste el, medicii luând decizia de a-l transfera la o clinică de arşi din Bucureşti.

Hamilton a câştigat Marele Premiu la Singapore, în timp ce Rosberg a abandonat

Britanicul Lewis Hamilton (Mercedes) a câştigat, duminică, Marele Premiu al statului Singapore, a 14-a etapă a Campionatului Mondial de Formula1, şi a trecut la conducerea clasamentului piloţilor, după ce coechiperul său, germanul Nico Rosberg, a abandonat din cazua unor probleme tehnice.

Câştigătorul secţiunii Violoncel a Concursului Enescu 2014, desemnat duminică seară, la Ateneu

Câştigătorul secţiunii Violoncel a Concursului Internaţional "George Enescu" va fi desemnat duminică seară, în urma unei serii de trei concerte extraordinare pe care finaliştii le vor susţine alături de Orchestra Filarmonicii "George Enescu", pe scena Ateneului Român din Bucureşti.

Fostul oligarh Mihail Hodorkovski sugerează că ar putea candida pentru funcţia de preşedinte al Rusiei

Fostul oligarh şi opozant al Kremlinului Mihail Hodorkovski, graţiat de preşedintele Vladimir Putin după zece ani de închisoare, sugerează că ar fi dispus, în anumite condiţii, să candideze pentru funcţia de preşedinte al Rusiei, relatează AFP.

„Marş pentru pace” în Moscova: Mii de oameni au protestat faţă de rolul Rusiei în conflictul ucrainean

Mii de persoane s-au adunat, duminică, în centrul Moscovei pentru a protesta faţă de rolul Rusiei în conflictul separatist din Ucraina, relatează AFP.

COD GALBEN de inundaţii pe râuri din Satu Mare

Râuri din judeţul Satu Mare se află sub cod galben de inundaţii până luni la ora 9.00, potrivit unei atenţionări emise de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA).

Kelemen: Dezbaterile din campanie să fie despre România, nu despre persoane şi lucruri neimportante

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, consideră că în campania electorală pentru prezidenţiale dezbaterile şi mesajele candidaţilor trebuie să fie despre România, nu despre persoane şi lucruri mai puţin importante pentru cetăţeni, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ashraf Ghani a câştigat scrutinul prezidenţial din Afganistan – rezultate definitive

Profesorul universitar şi economistul Ashraf Ghani a câştigat scrutinul prezidenţial din Afganistan, conform rezultatelor definitive anunţate de Comisia electorală, relatează AFP.

Şase răniţi în accidentul din Bulgaria au fost aduşi la Spitalul de Urgenţă Floreasca – FOTO

Şase răniţi în accidentul din Bulgaria au ajuns la Spitalul de Urgenţă Floreasca, aceştia având traumatisme forte şi fracturi, care, cel puţin deocamdată, nu le pun viaţa în pericol, a declarat coordonatorul SMURD Bucureşti, dr. Bogdan Opriţa.

Paraşutist RĂNIT GRAV în comuna Clinceni. Bărbatul are 35 de ani şi o experienţă de peste 1.000 de salturi

Un bărbat a fost transportat la Spitalul Floreasca din Capitală, duminică, după ce s-a rănit grav în urma unui salt cu paraşuta, în comuna Clinceni din Ilfov, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse medicale. Paraşutistul are 35 de ani şi o experienţă de peste 1.000 de salturi.

Rudele victimelor germane ale Cursei MH17 vor da în judecată Ucraina la CEDO

Rudele victimelor germane ale avionului Malaysia Airlines prăbuşit în Ucraina intenţionează să dea în judecată Kievul la Curtea Europeană pentru Drepturile Omului, deoarece nu a interzis zborurile civile deasupra unei zone de război, relatează AFP.

Macovei şi-a depus candidatura la Preşedinţie: Le-am adus popcorn lui Ponta şi o oglindă lui Iohannis

Europarlamentarul Monica Macovei şi-a depus, duminică, la BEC, dosarul de candidatură pentru funcţia de preşedinte al României, ea venind cu o pungă de popcorn, pe care a spus că i-a adus-o drept cadou premierului Victor Ponta, dar şi cu o oglindă, pe care a adus-o în dar pentru Klaus Iohannis.

Peste 200.000 de turişti care plecau în străinătate cu 2-300 euro au renunţat la vacanţe după 2009

Peste 200.000 de turişti cu venituri reduse care, înainte de criză, plecau o săptămână în concediu în străinătate cu 200-300 de euro, au renunţat la vacanţe după 2009 din cauza scăderii veniturilor din ultimii ani şi îşi petrec zilele libere acasă sau la ţară, potrivit agenţiei Perfect Tour.

Băsescu: Îi urez „La mulţi Ani!” lui Crin Antonescu şi îl felicit că nu şi-a făcut ziua pe stadion

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, întrebat ce îi urează fostului lider liberal Crin Antonescu cu ocazia aniversării, că îl felicită că nu şi-a făcut ziua de naştere pe stadion.

Toro: Exemplul referendumului din Scoţia este foarte bun pentru mişcarea autonomistă

Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, susţine că exemplul referendumului pentru independenţă din Scoţia este foarte bun pentru mişcarea autonomistă, pentru că a demonstrat că se poate exercita dreptul la autodeterminare internă a unei comunităţi, în condiţii democratice, în mod paşnic.

VREMEA, instabilă, rece şi cu ploi. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi, în ţară şi în Capitală

Vremea va fi în general instabilă luni, iar cerul va avea înnorări temporar accentuate. Vor fi averse, posibil însoţite de descărcări electrice, pe arii extinse în vestul, centrul, nordul ţării şi la munte, unde cantităţile de apă vor depăşi local 20 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Cel puţin 11 persoane, reţinute în urma violenţelor izbucnite în Scoţia după referendum

Cel puţin 11 persoane au fost reţinute în urma violenţelor izbucnite în oraşul scoţian Glasgow, între unionişti şi susţinători ai independenţei, după referendumul privind dreptul Scoţiei la autodeterminare, scrie ziarul The Guardian.

Băsescu, despre lansarea lui Ponta: Omul ăsta şi-a pierdut cumpătul şi controlul. Va fi vai de noi cu un preşedinte ca Ponta, Kim Jong-Un

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, despre lansarea candidaturii lui Victor Ponta, în urmă cu o zi, pe Arena Naţională, că "acest om şi-a pierdut cumpătul şi controlul" şi că "va fi vai de noi cu un preşedinte ca Ponta, Kim Jong-Un".

Peste 8.000 de tricouri cu numele lui Ray Rice au fost schimbate de suporteri

Peste 8.000 de tricouri ale echipei de fotbal american Baltimore Ravens cu numele lui Ray Rice, suspendat provizoriu pentru violenţă conjugală, au fost schimbate de suporterii formaţiei din NFL, a anunţat, sâmbătă, publicaţia Baltimore Sun.

Confederaţia Africană îl va susţine pe Joseph Blatter la preşedinţia FIFA

Confederaţia Africană de Fotbal (CAF) va susţine candidatura elveţianului Joseph Blatter la preşedinţia FIFA, a anunţat, sâmbătă, forul african, citat de AFP.

„Rapsodia Română”, interpretată de Orchestra Simfonică Radio din Finlanda, la Festivalul RadiRo

"Rapsodia Română nr. 1", de George Enescu, a fost interpretată, sâmbătă, la Sala Radio, de Orchestra Simfonică de Radio din Finlanda, în prima seară a celei de-a doua ediţii a Festivalului Internaţional al Orchestrelor Radio-RadiRo, informează un comunicat remis MEDIAFAX.

Polly Bergen, interpreta rolului feminin principal din „Promontoriul groazei”, a murit la 84 de ani

Actriţa şi cântăreaţa Polly Bergen, care s-a remarcat în filmul "Promontoriul groazei/ Cape Fear" (1962), în care a jucat alături de Gregory Peck şi Robert Mitchum, dar şi în serialul "Clanul Soprano", a murit sâmbătă la vârsta de 84 de ani, a anunţat agentul de presă al artistei.

Alte fotografii nud ale unor vedete din showbiz, publicate pe internet

Alte fotografii nud ale unor vedete din showbiz, precum Kim Kardashian şi Venessa Hudgens, au început să circule sâmbătă pe reţelele de socializare, la doar câteva săptămâni după un prim scandal declanşat de publicarea pe internet a unor imagini intime cu mai multe celebrităţi americane.

Capsula Dragon, produsă de SpaceX, lansată cu succes într-o nouă misiune de aprovizionare a ISS

Capsula spaţială Dragon, care nu are astronauţi la bord, fabricată de compania americană Space X, a fost lansată cu succes duminică dimineaţă, după o amânare de 24 de ore din cauza condiţiilor meteorologice, în cea de-a patra misiune de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).

Preşedintele Băsescu a semnat pentru candidatura Elenei Udrea în alegerile prezidenţiale – VIDEO

Preşedintele Traian Băsescu a semnat, duminică, pentru candidatura Elenei Udrea în alegerile prezidenţiale, în cadrul unei acţiuni a PMP de strângere de semnături care se defăşoară în parcul Herăstrău, Băsescu precizând că a făcut acest gest pentru candidatul în care crede.

Toro: PPMT va depune marţi dosarul de candidatură al lui Szilagyi Zsolt la Preşedinţie

Preşedintele PPMT, Toro T. Tibor, a anunţat că formaţiunea pe care o conduce va depune, marţi, la Biroul Electoral Central (BEC), dosarul de candidatură a lui Szilagyi Zsolt la Preşedinţie şi listele cu cele 200.000 de semnături de susţinere adunate, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Documentarul „Experimentul Bucureşti”, de Tom Wilson, are premiera londoneză, joi, la ICR

Documentarul "Experimentul Bucureşti", debutul în lungmetraj al britanicului Tom Wilson, va avea premiera londoneză, joi, la Institutul Cultural Român (ICR) din capitala Marii Britanii.

Cel puţin 80 de militari ruşi au murit, în august, în estul Ucrainei

Cel puţin 80 de militari ruşi au fost ucişi, în august, în confruntări din estul Ucrainei, afirmă un politician rus de opoziţie, Lev Şlosberg, prezentând mărturiile unor membri ai unităţilor speciale ruse, scrie ziarul The New York Post.

Papa Francisc, în Albania: „Nimeni nu poate folosi pretextul religiei pentru a justifica violenţa”

Papa Francisc a salutat duminică, în cursul vizitei la Tirana, coexistenţa paşnică, în Albania, între musulmani şi creştini, afirmând că "nimeni nu poate folosi pretextul religiei pentru a justifica violenţa".

Record Guinness: 542 de persoane costumate în Batman s-au reunit în oraşul Calgary

Un număr de 542 de persoane costumate în Batman s-au reunit sâmbătă în oraşul Calgary şi au petrecut împreună cel puţin cinci minute într-un loc public din acel oraş canadian, stabilind astfel un nou record mondial Guinness, informează Reuters.

Coreea de Nord: Autorităţile acuză un cetăţean american că vrea să fie „al doilea Edward Snowden” – FOTO

Americanul Matthew Todd Miller, în vârstă de 24 de ani, a fost arestat în luna aprilie a acestui an în Coreea de Nord, după ce şi-a rupt viza şi a cerut azil în ţara condusă de Kim Jong-un. Acum, autorităţile susţin că intenţia acestuia a fost de a intra în închisorile din Coreea de Nord, pentru a denunţa încălcarea drepturilor omului, informează CNN.