Andreea Diocheteanu

Paradisul considerat cea mai IEFTINĂ destinaţie turistică din Europa

Oraşul Paphos din sud-vestul insulei Cipru, este considerat cea mai ieftină destinaţie turistică din Europa. Aceasta este concluzia la care au ajuns experţii companiei britanice Post Office.

DECLARAŢIA ZILEI Gigi Becali: În puşcărie, miliţianul îmi mătura în celulă

”Eu aveam apă în fiecare zi. Aveam patul meu, patul doi nu exista, l-am scos ca să îmi fac baldachin, să mă legăn”, a spus George Becali.

IMAGINILE ZILEI Simona Halep s-a calificat în optimile de finală ale turneului de la Miami

imona Halep (5 WTA) s-a calificat în optimile turneului Premier Mandatory de la Miami, după un meci perfect: 6-3, 6-0 cu Anett Kontaveit (Estonia, 112 WTA), iar pentru un loc în sferturi, Halep se va lupta în noaptea de luni spre marţi cu Samantha Stosur (Australia, 19 WTA).

VIDEO Ipostază nefericită pentru Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe. Acesta a ţinut o conferinţă de presă, unde un detaliu JENANT a atras atenţia tuturor

Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a ţinut o conferinţă de presă, luni, unde atenţia publicului a fost îndreptată către igiena orală a acestuia, scrie Huffington Post.

Un nou TREND în materie de cafea ia cu asalt platforma Instagram. Hipsterii nu se mai satură de fotografiat şi de hashtag-ul #espressotonic

Dependenţii de cafea au reuşit să creeze diverse combinaţii ingenioase de-a lungul anilor - cafeaua meringue, cafeaua cu unt şi chiar o variaţie de cafea cu ciuperci - dar iată, totuşi, că printre acestea şi-a găsit locul un nou trend: espressotonic.

Guvernul canadian va legaliza marijuana până de ziua naţională a Canadei din 2018

Guvernul canadian va legaliza marijuana de uz recreaţional până la 1 iulie 2018 - o mişcare care ar împlini una dintre promisiunile lui Justin Trudeau făcute în cadrul campaniei electorale, scrie Business Insider.

DECLARAŢIA ZILEI Mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, vrea ca tinerele familii să aibă 3 copii, dintre care unul pentru biserică

”Din punct de vedere pragmatic, România nu s-ar prăbuşi dacă toate tinerele familii din România ar avea măcar câte trei copii: unul pentru tata, unul pentru mama şi unul pentru ţară şi biserică”, a spus mitropolitul.

IMAGINILE ZILEI Cel mai puternic ciclon din ultimii şase ani se apropie de Australia

Ciclonul Debbie va mătura Australia marţi dimineaţa.

A transformat 12.000 de dolari într-un milion de dolari. Cum a reuşit să devină milionar la 22 de ani şi ce sfaturi are pentru cei care vor să facă acelaşi lucru

Când am împlinit 22 de ani şi am terminat facultatea reuşisem să transform cei 12.000 de dolari primiţi la 13 ani de Bar Mitzva într-un milion de dolari, mărturiseşte Timothy Sykes într-un articol pentru Entrepreneur.

Cel mai deprimant job din lume. Siguranţa a sute de milioane de oameni depinde de aceşti angajaţi

Un studiu publicat recent în Social Psychiatry Journal sugerează că anumite slujbe au o mai mare rată de depresie decât altele. Analiza a fost realizată în Pennsylvania şi a folosit date colectate de la 214.000 de persoane din 55 de domenii de activitate.

FOTO SIA a ieşit la plimbare fără perucă. Cum arată de fapt artista. Fanii nu ar recunoaşte sub nicio formă dacă ar vedea-o

Cântăreaţa asutraliană SIA a ieşit zilele acestea la o plimbare, dar a făcut un gest neobişnuit: şi-a lăsat peruca acasă. Aceasta a fost fotografiată de papparazzi, iar fotografiile s-au viralizat în scurt timp.

Gemenii din imagini nu au de gând să doarmă…ci vor să organizeze o ”petrecere” în pijamale

Cei doi micuţi au fost surprinşi în timp ce organizau propria petrecere în pijamale.

IMAGINILE ZILEI ZECI de victime în atentatul terorist de la Londra

O explozie şi focuri de armă au fost semnalate, miercuri după-amiază, în apropierea Parlamentului Marii Britanii. Patru persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 40 au fost rănite, printre care se numără şi doi români, în urma atacului terorist. Autorul atacului de lângă Parlamentul britanic a fost împuşcat mortal.

DECLARAŢIA ZILEI Ianis Hagi: Modelul meu în viaţă NU e tata

”Nu mă inspir de la cariera stelară a tatălui meu, care a trecut pe la Real Madrid şi Barcelona, ci de la un super star din baschet”, a spus Ianis Hagi.

De ce NU trebuie să arunci NICIODATĂ biletul de avion. Vei fi ŞOCAT să afli asta

De cele mai multe ori uităm biletele în avion sau le aruncăm, fără să ne gândim la consecinţe. Conform "Krebs of Security", există o mulţime de informaţii personale care se găsesc pe boarding pass.

Cine sunt cei doi români răniţi în ATENTATUL de la Londra/ UPDATE MAE: O persoană se află în stare gravă, cealaltă a fost externată

Doi români au fost răniţi în atentatul de la Londra, soldat cu cinci morţi, între care atacatorul şi un poliţist, şi cel puţin 40 de răniţi.

Parlamentarul considerat EROU, după ce s-a luptat să-i salveze viaţa politistului atacat de terorist la Londra

Parlamentarul conservator Tobias Ellwood a fost catalogat drept "erou" după ce a încercat să-l resuscitezepe poliţistul ce fusese înjunghiat cu un cuţit de atacator care încerca să intre în Parlamentul de la Londra. Ellwood şi-a pierdut fratele în atacul terorist din Bali, din octombrie 2002, când 202 persoane au fost ucise, printre care se numărau şi 27 de britanici.

EUROVISION 2017: Ucraina INTERZICE reprezentantei Rusiei să participe la Eurovision 2017. Care este MOTIVUL

Ucraina, ţara care găzduieşte în acest an concursul muzical Eurovision, i-a interzis reprezentantei Rusiei să participe, din cauza unui show pe care l-a susţinut în Crimeea în 2015, anexată de Moscova în 2014, unde ar fi intrat ilegal, informează site-ul BBC.

Această lebădă oferă o adevărată lecţie de viaţă oamenilor

Pasărea culege cu ciocul gunoaiele aruncate de oameni în apă.

DECLARAŢIA ZILEI Florian Bodog, ministrul Sănătăţii: Pacienţii români NU vor mai fi primiţi la centrul de transplant din Viena/ ANT: Cinci români ar trebui operaţi la centrul AKH

Ministrul Sănătăţii, Florian Bodog, a declarat, marţi, că a fost informat de centrul de transplant din Viena că pacienţii români nu mai pot fi primiţi pentru operaţii, motivul fiind legat de scăderea capacităţii centrului. Potrivit ministrului, instituţia a încălcat protocolul.

Visul acestui părinte grav bolnav a fost îndeplinit de fiica sa într-un mod EMOŢIONANT

Bărbatul, grav bolnav, îşi dorea să participe la nunta fiicei sale, însă starea de sănătate nu îi permitea acest lucru.

Marian Godină DEZVĂLUIE şi alte salarii din domeniul public. Cât câştigă un asistent pe Ambulanţă în fiecare lună

Marian Godină a publicat, pe contul său de Facebook, fluturaşul de salariu al unui asistent pe Ambulanţă, după ce în cursul zilei de ieri şi-a făcut public salariul lunar.

Fostul lider Sinn Fein, Martin McGuinness, A MURIT la 66 de ani

La doar două luni după ce s-a retras de pe scena politică a Regatului Unit, din cauza problemelor de sănătate, fostul lider Sinn Fein a murit la vârsta de 66 de ani, informează The Independent.

Asociaţia Presei Sportive a anunţat premianţii pentru 2016. Reprezentantul ProSport Andru Nenciu a fost desemnat cel mai bun jurnalist sportiv de presă scrisă

În anul în care împlineşte 90 de ani de existenţă, Asociaţia Presei Sportive şi-a desemnat premianţii pentru 2016. ProSport a câştigat una din cele 10 categorii prin Andru Nenciu, nominalizat cel mai bun jurnalist sportiv la categoria presă scrisă – ”Premiul Ion Cupen”.

PAŞTE 2017: Când se sărbătoreşte Învierea Domnului în acest an. Sărbătoarea bucuriei şi a tradiţiilor din jurul veştii că Hristos a înviat

Anul acesta, ortodocşii şi catolici vor sărbători în acelaşi timp Sfânta Sărbătoare Pascală, la jumătatea lunii aprilie, mai exact pe data de 16.

ORA DE VARĂ 2017. Când se trece la ora de vară şi cum ne afectează această SCHIMBARE

Ultima duminică a lunii martie aduce cu sine schimbarea de la ora de iarnă la cea de vară, iar în acest weekend, mai exact pe 26 martie, românii îşi vor da ceasurile înainte pentru a trece la ora de vară.

Motivul INCREDIBIL pentru care un inginer nu îşi găseşte un loc de muncă. Numele său îi sperie pe toţi

Un inginer din India susţine că nu îşi poate găsi de muncă din cauza numelui său, care seamănă izbitor cu al fostului dictator irakian Saddam Hussein, scrie BBC.

Când este sărbătorită Ziua Europei şi ce semnificaţie are

România celebrează pe 9 mai Ziua Europei, dedicată unităţii europene. În fiecare an, în această zi, se sărbătoreşte pacea şi unitatea în Europa.

197 de la naşterea domnitorului Alexandru Ioan Cuza. CONSPIRAŢIA din spatele abdicării sale

Pe 20 martie 1820 s-a născut, la Huşi, Alexandru Ioan Cuza, primul domnitor al Principatelor Unite şi al statului naţional România.

Vremea va fi schimbătoare. PROGNOZA METEO pentru luni şi marţi

Vremea va fi schimbătoare, iar valorile termice se vor situa în jurul mediilor climatologice specifice perioadei în regiunile nordice, estice şi centrale şi vor fi mai ridicate decât acestea în restul teritoriului, informează ANM.

ALERTĂ cu BOMBA la Casa Albă. Un şofer a condus până la un punct de control şi a anunţat că are o bombă în vehicul

Doi agenţi ai Serviciului Secret au reţinut un bărbat care a condus până la un punct de control al Casei Albe şi a ameninţat că are o bombă în maşină, informează CNN.

Chuck Berry A MURIT. Legenda muzicii Rock’n’Roll avea 90 de ani

Legenda muzicii Rock'n'Roll Chuck Berry a murit la vârsta de 90 de ani, informează site-ul BBC.

PROVOCAREA care poate schimba Europa aşa cum o ştiam. DOCUMENTUL pus pe masa „celor 27” înaintea summit-ului de la Roma

„Europa reprezintă viitorul nostru comun”. Este mesajul-cheie din declaraţia pe care liderii celor 27 de state membre urmează să o adopte la summit-ul de săptămâna viitoare, de la Roma, potrivit unui draft al documentului, intrat în posesia Reuters. Evenimentul aniversar a 60 de ani de Uniune Europeană vine în contextul unei crize profunde a blocului comunitar după părăsirea acestuia de către Marea Britanie.

Nicola Sturgeon îi îndeamnă pe britanici să se mute în Scoţia, pentru a ”scăpa” de Brexit

Nicola Sturgeon, şeful Guvernului scoţian, a făcut un apel către cetăţenii Marii Britanii şi i-a îndemnat să se mute în Scoţia înainte de declanşarea procedurii de ieşire a Regatului Unit din Uniunea Europeană, scrie The Independent.

De ce trăiesc FEMEILE mai mult decât BĂRBAŢII

În ciuda inegalităţilor sociale, femeile trăiesc mai mult decât bărbaţii. Din punct de vedere biologic, femeile au anumite avantaje care le ajută să trăiască mai mult, notează Business Insider.

Cum arată nepoata lui Nicolae Ceauşescu în costum de baie

Alexandra Ceauşescu (20 de ani) este fiica lui Valentin, unul din cei trei copii ai fostului preşedinte al României, Nicolae Ceauşescu.

Un om al străzii a primit o schimbare de look. După ce s-a văzut în oglindă a început să plângă. Videoclipul a devenit VIRAL

Jose Antonio, un bărbat din Spania care trăieşte pe stradă, a primit o schimbare de look, gratuit, din partea unui salon de înfrumuseţare local. După ce s-a văzut în oglindă, nu s-a recunoscut şi a început să plângă.

Oana Pellea, mesaj TRANŞANT către Olguţa Vasilescu: „Dacă ai o engleză de baltă şi o franceză de Coana Chiriţa poţi să vorbeşti în public cât doreşti”

Actriţa Oana Pellea şi-a exprimat părerea pe reţeaua de socializare Facebook în ceea ce priveşte discursurile ministrului Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în cadrul ONU, unde a vorbit atât în limba engleză, cât şi franceză.

DECLARAŢIA ZILEI Sorin Ovidiu Vîntu: Dragnea va face PUŞCĂRIE! Nu mai scapă! Gata!

”Este vai mama lui! Va crea nişte probleme uriaşe în România. Nu mai este sustenabil din nici un punct de vedere”, a spus Sorin Ovidiu Vîntu.

Show în fotbal. Cum reuşeşte un club din Salonic să umple tribunele de spectatori. IMAGINI spectaculoase, surprinse de reporterii ProSport

Liga 1 trece printr-o perioadă proastă şi nu doar din punct de vedere fotbalistic. Meciurile din primul eşalon fotbalistic de la noi adună tot mai puţini spectatori, mai ales după desfiinţarea Rapidului, a Petrolului, după dispariţia lui ”U” Cluj din fotbalul mare şi după ce galeriile au părăsit Steaua. Problema lipsei spectatorilor este explicată, uneori, chiar prin dispariţia galeriilor. Grupurile de suporteri pătimaşi care se strâng în peluze adună, prin entuziasmul lor, şi suporterii... normali.