Articolele autorului Gabriel Pecheanu
-
Cătălin Predoiu, despre acuzaţia lui Călin Georgescu: Este complet ridicolă
Acuzaţia lui Călin Georgescu, potrivit căreia „miliţeanul Predoiu şi nişte procurori” au trimis marţi dimineaţă mascaţii acasă la şeful său de campanie, Radu Pally, este „ridicolă, extrem de incorectă şi de nedreaptă”, spune ministrul de Interne, Cătălin Predoiu. citeşte tot
-
Cătălin Predoiu, votat în unanimitate preşedinte interimar al PNL pentru următoarele trei luni
Cătălin Predoiu a fost votat în şedinţa de marţi a Biroului Politic Naţional al PNL, cu unanimitate de voturi, preşedinte interimar al PNL pentru următoarele trei luni, perioadă în care liderul formaţiunii, Ilie Bolojan, va fi preşedinte interimar al României. citeşte tot
-
Ilie Bolojan a semnat. Atribuţiile preşedintelui Senatului, preluate de vicepreşedintele Mircea Abrudean
Senatul României anunţă preluarea atribuţiilor preşedintelui Camerei Superioare de către vicepreşedintele Mircea Abrudean citeşte tot
-
Lasconi: Deciziile luate de puterea de la Bucureşti, sub analiza Comisiei de la Veneţia
Preşedinta USR, Elena Lasconi, a avut, marţi, o întâlnire cu reprezentanţi ai Comisiei de la Veneţia. „Modul în care Guvernul a organizat alegerile de anul trecut reprezintă rădăcina răului cu care ne confruntăm în prezent”, afirmă ea. citeşte tot
-
Simion: Coaliţia abuzivă care a călcat în picioare democraţia în România trebuie să plătească
O delegaţie AUR condusă de preşedintele George Simion a discutat marţi cu reprezentanţii Comisiei de la Veneţia, despre „lovitura de stat” din România, care a culminat cu anularea alegerilor prezidenţiale. citeşte tot
-
Fifor, despre moţiunea de cenzură anunţată de AUR: Joc populist, menit să creeze haos şi neîncredere
Moţiunea de cenzură anunţată de AUR este „doar un joc populist, menit să creeze haos şi neîncredere”, afirmă Mihai Fifor. El acuză „derapajul USR, un partid care se pretinde pro-european, dar care se regăseşte tot mai des în alianţe de conjunctură cu AUR”. citeşte tot
-
Antonescu: Un vot pentru Georgescu este unul pentru intrarea României în sfera de influenţă a Rusiei
Un vot pentru Călin Georgescu este un vot pentru intrarea României, fie şi parţial, în sfera de influenţa Rusiei, spune Crin Antonescu. citeşte tot
-
Antonescu, despre demisia lui Iohannis: Probabil că n-a primit garanţii ferme
Klaus Iohannis a demisionat pentru că, probabil, nu a primit garanţii ferme din partea liderilor majorităţii că se poate garanta abţinerea de la vot sau vot împotriva cererii de suspendare din partea tuturor parlamentarilor PSD, PNL, UDMR şi minorităţi, spune, marţi, Crin Antonescu. citeşte tot
-
Demisia lui Klaus Iohannis a ajuns la Parlament
Demisia lui Klaus Iohannis din funcţia de preşedinte al României a ajuns, luni, la Parlament. citeşte tot
-
Neacşu: E posibil ca unii membri de partid să aibă ceva reminiscenţe de susţinere a lui Ponta
Este foarte posibil ca unii dintre membrii de partid, probabil că mai nostalgici, să mai aibă ceva reminiscenţe de susţinere a lui Victor Ponta, însă baza partidului merge sigur cu Crin Antonescu, spune, luni, vicepreşedintele PSD Marian Neacşu. citeşte tot
-
Burduja: Iohannis a menţinut România pe calea corectă: pro-dezvoltare şi pro-occidentală
Klaus Iohannis este un preşedinte în faţa căruia am depus de trei ori jurământul ca ministru şi care a menţinut România pe calea corectă, pro-dezvoltare şi pro-occidentală, iar Bolojan va reuşi să navigheze România prin această perioadă tumultuoasă, afirmă ministrul Energiei, Sebastian Burduja. citeşte tot
-
Ciprian Ciucu: Interimatul lui Bolojan, o garanţie că România nu va avea o criză politică prelungită
Ilie Bolojan este un lider pragmatic cunoscut pentru eficienţă şi capacitatea de a livra rezultate, iar interimatul său este o garanţie că România nu va avea o criză politică prelungită, afirmă prim-vicepreşedintele PNL, Ciprian Ciucu, după demisia preşedintelui Klaus Iohannis. citeşte tot
- Băsescu, despre demisia lui Iohannis: Un act de laşitate
- Ciolacu, după demisia lui Iohannis: Nu am ştiut de acest anunţ
-
Nicuşor Dan: Iohannis a plecat. Nemulţumirile oamenilor faţă de clasa politică rămân
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, care şi-a anunţat candidatura la prezidenţiale, a comentat demisia lui Klaus Iohannis: „Nemulţumirile oamenilor faţă de clasa politică rămân. Să construim împreună o speranţă pentru viitorul societăţii”. citeşte tot
-
Reacţia lui George Simion la demisia lui Iohannis: E victoria voastră
Este victoria voastră, scrie liderul AUR, George Simion, după ce Klaus Iohannis a anunţat că demisionează. citeşte tot
-
Proiect în Parlament pentru limitarea perioadei pentru care un profesor îşi poate bloca postul
Senatorul USR Ştefan Pălărie anunţă că, alături de un alt coleg, a depus în Parlament o iniţiativă legislativă pentru limitarea perioadei pentru care un profesor îşi poate bloca postul la maximum cinci ani, „după deja celebrele cazuri Iohannis şi Antonescu - 27 şi 24 de ani”. citeşte tot
- Crin Antonescu: O demisie a lui Iohannis nu ar genera instabilitate, dar o suspendare da
-
O bombă a fost descoperită în Băile Felix
Specialiştii pirotehnicieni ai ISU „Crişana” al judeţului Bihor au intervenit, duminică, în Băile Felix, pentru asanarea unei muniţii rămase neexplodată din timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce, la sfârşitul lunii trecute, au avut o misiune similară în pădurea din localitate. citeşte tot
-
Românii pot cumpăra de azi titlurile de stat Tezaur. Dobânzi neimpozabile de până la 7,95%. Unde şi cum pot fi cumpărate titlurile de stat
Românii pot investi, începând de luni, în titlurile de stat Tezaur, cu maturităţi de unu, trei şi cinci ani, cu dobânzi anuale de 6,95%, 7,65% şi, respectiv, 7,95%. citeşte tot
-
Bogdan Ivan, la Summit-ul AI de la Paris: Am vorbit despre România şi potenţialul ei extraordinar
„Am vorbit despre România şi potenţialul ei extraordinar în faţa a 44 de miniştri din Parteneriatul Global al Inteligenţei Artificiale, la Summit-ul AI de la Paris”, afirmă ministrul Digitalizării, Bogdan Ivan. El reiterează că aderarea la OCDE este următorul obiectiv naţional pe scena globală. citeşte tot
- Alina Gorghiu: Nu voi vota solicitarea de suspendare din funcţie a Preşedintelui
- Călin Georgescu a ajuns într-o piaţă alimentară în ziua în care a îndemnat la boicot în supermarketuri
-
Bugetul de stat pe anul 2025 a fost promulgat
Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legile bugetului de stat pe anul 2025 şi a bugetului asigurărilor sociale pe anul 2025, anunţă Administraţia Prezidenţială. citeşte tot
-
Preşedintele CCR şi alţi doi judecători, decoraţi de Klaus Iohannis
Preşedintele şi doi judecători CCR au fost decoraţi, luni, de Klaus Iohannis, „în semn de înaltă apreciere pentru competenţa şi înaltul profesionalism dovedite în domeniul justiţiei constituţionale, pentru activitatea de garantare a supremaţiei Constituţiei”. citeşte tot