Iris Duțescu

Tesla face presiuni asupra Marii Britanii pentru a înăspri normele privind emisiile de carbon

Într-o scrisoare adresată lui Lilian Greenwood, ministrul laburist al drumurilor, Tesla a făcut presiuni asupra guvernului britanic pentru a-şi consolida legislaţia privind vehiculele cu emisii zero (ZEV) destinate automobilelor şi pentru a introduce norme echivalente aplicabile vehiculelor grele de marfă (HGV). Musk, care deţine Tesla, a iniţiat o dispută publică cu laburiştii, însă compania sa […]

Semimaratonul din China oferă drept premii vaci, peşti sălbatici şi găini

Organizatorii Semimaratonului pe Gheaţă şi Zăpadă Nong’an Taipingchi din 29 decembrie au declarat într-o postare pe reţeaua de socializare WeChat că alergătorii campioni ai semimaratonului vor primi drept premiu o vacă. Animalul de fermă poate fi, de asemenea, dat la schimb pentru 6.000 de yuani (827,81 de dolari), potrivit Reuters. Locul al doilea va primi […]

Peste 75 de laureaţi ai Premiului Nobel se opun numirii lui „RFK Jr.” ca secretar al Sănătăţii

Peste 75 de laureaţi ai Premiului Nobel au trimis, luni, o scrisoare deschisă în care îşi exprimă opoziţia faţă de numirea de către Donald Trump a lui Robert Kennedy Jr în funcţia de secretar al Sănătăţii, în special din cauza „lipsei sale de experienţă” şi a poziţiei sale anti-vaccin.

Taiwanul detectează 47 de avioane militare chineze şi 12 nave în apropierea insulei

Ministerul Apărării din Taiwan a declarat marţi că a detectat 47 de avioane militare chineze şi 12 nave de război în apropierea insulei într-o perioadă de 24 de ore, la câteva zile după călătoria preşedintelui taiwanez Lai Ching-te, care a provocat furia Beijingului, potrivit AFP.

Monedă romană rară cu Brutus, vândută la licitaţia de la Geneva pentru aproape 2 milioane de euro

O monedă romană rară cu portretul lui Brutus, asasinul lui Iulius Cezar, a fost vândută la o licitaţie din Geneva pentru 1,98 milioane de euro, potrivit organizatorilor din partea Numismatica Genevensis, citaţi de The Guardian.

BVB recuperează scăderile cauzate de alegeri: indicele BET creşte luni cu 2,16%

Bursa de Valori de la Bucureşti, barometrul economiei, şi-a continuat luni creşterea începută vineri odată cu decizia Curţii Constituţionale de a anula întreg procesul electoral pentru cea mai importantă funcţie în stat, decizie interpretată de investitori ca fiind pozitivă pentru portofoliile lor.

Rupert Murdoch pierde lupta pentru controlul succesiunii imperiului său media

Cei trei copii adulţi ai lui Rupert Murdoch vor păstra controlul asupra imperiului media al tatălui lor după moartea acestuia, a decis un tribunal din Nevada, după ce Murdoch a lansat o acţiune pentru a le lua puterea şi a i-o da pe toată fiului său cel mare, relatează The Guardian.

Compania Maiaspace intensifică eforturile de a contracara SpaceX cu o rachetă reutilizabilă

Maiaspace, o subsidiară înfiinţată acum doi ani a celui mai mare producător european de rachete, ArianeGroup, intră într-o etapă crucială de testare pentru lansarea primului lansator european parţial reutilizabil în 2026, vizând în principal sateliţii comerciali de mici dimensiuni, scrie Reuters.

300 de schiori costumaţi în Moş Crăciun au coborât pe o pârtie din SUA pentru o cauză nobilă

Îmbrăcaţi în costumul tradiţional de Moş Crăciun, cu barbă albă şi costum roşu, sau transformaţi în personaje precum Grinch sau Gremlins, sute de persoane au coborât pe pârtia Broadway, destinată începătorilor. Printre activităţile de la eveniment s-a numărat şi o şedinţă foto la marginea pârtiei, menită să imortalizeze momentul, potrivit AFP. „Este o modalitate grozavă […]

Bilanţul victimelor în urma violenţelor dintre bande din Haiti ajunge la 184 de morţi

Cel puţin 184 de persoane au murit în Port-au-Prince în acest weekend, în violenţele orchestrate de liderul unei bande, a anunţat luni Organizaţia Naţiunilor Unite, citată de AFP.

Consumul de cafea prelungeşte viaţa cu doi ani, arată un studiu

Multe persoane savurează o ceaşcă de cafea pentru a se revigora în timpul zilei, iar un nou studiu complex oferă dovezi că băutura populară poate aduce numeroase beneficii, inclusiv şansa de a trăi o viaţă mai lungă şi mai sănătoasă, sugerează cercetătorii.

Ţările UE aprobă o nouă finanţare de 4,2 miliarde de euro pentru Ucraina

Ucraina va primi în curând 4,2 miliarde de euro în fonduri, după ce statele membre ale Uniunii Europene au aprobat un nou sprijin financiar, a declarat luni Consiliul UE, citat de Reuters.

Doi morţi, 9 răniţi şi 4 dispăruţi lângă Florenţa în urma unei explozii

Două persoane au murit, nouă au fost rănite şi patru au fost date dispărute în urma unei explozii produse luni la un depozit de combustibil deţinut de grupul energetic italian ENI, în apropiere de Florenţa, au anunţat autorităţile locale, citate de Reuters.

Pantofii de rubin purtaţi de Judy Garland în Vrăjitorul din Oz, vânduţi cu 28 de milioane de dolari

Potrivit Associated Press, cumpărătorul va mai plăti încă 4,5 milioane de dolari casei de licitaţii din Dallas, ridicând preţul final la 32,5 milioane de dolari. Heritage Auctions estimase că pantofii vor ajunge la 3 milioane de dolari sau mai mult, dar licitaţia a depăşit rapid această sumă în câteva secunde şi a triplat-o în câteva […]

Angajaţii germani de la Volkswagen încep a doua rundă de greve

Mii de muncitori de la Volkswagen au ieşit în stradă luni, în a doua rundă de greve din conflictul din ce în ce mai aprig dintre sindicate şi conducere cu privire la planurile drastice de economii ale companiei auto germane, relatează AFP.

Compania Starlink a lui Musk, interogată într-un caz de trafic de droguri de 4,2 miliarde de dolari

Poliţia indiană a trimis o cerere legală către Starlink, compania deţinută de Elon Musk, pentru a cere detalii despre achiziţionarea unui dispozitiv folosit pentru navigaţia pe mare, după ce un grup de traficanţi de metamfetamină în valoare de 4,2 miliarde de dolari a fost prins.

Evacuări în curs de desfăşurare după ce un vulcan a erupt în Filipine

Guvernul a ordonat evacuarea localităţilor din centrul statului Filipine după ce un vulcan a erupt luni şi a produs o coloană uriaşă de cenuşă, care s-a înălţat spre cer, potrivit AFP.

Preşedintelui sud-coreean i s-a interzis să părăsească ţara după instaurarea legii marţiale

Ministerul Justiţiei din Coreea de Sud a impus luni o interdicţie de călătorie preşedintelui Yoon Suk Yeol, anchetat pentru „rebeliune” după ce a instaurat pentru scurt timp legea marţială în ţară în urmă cu şase zile, a declarat un oficial, citat de AFP.

Apple, dată în judecată de victime ale abuzurilor sexuale asupra copiilor

Compania Apple a fost dată în judecată de un grup de victime pentru că nu a dus la îndeplinire planurile de scanare a iCloud pentru conţinut privind abuzurile sexuale asupra copiilor (CSAM), relatează The New York Times.

Israelul declară că a lovit depozite de arme chimice şi rachete în Siria

Israelul a lovit presupuse depozite de arme chimice şi rachete cu rază lungă de acţiune din Siria pentru a le împiedica să cadă în mâinile unor actori ostili, a declarat luni ministrul de externe al ţării, Gideon Saar, citat de AP News.

Turneul „The Eras” al lui Taylor Swift înregistrează încasări record de 2 miliarde de dolari

Taylor Swift şi-a încheiat turneul Eras duminică, cu un concert la Vancouver. Turneul mondial, cel mai profitabil din istorie, a avut încasări de peste 2 miliarde de dolari din vânzările de bilete, potrivit estimărilor revistei de specialitate Pollstar, citată de AFP.

Studiu: 80% dintre adulţii americani vor fi supraponderali sau obezi până în 2050

Un nou studiu arată că peste 80% dintre adulţii din SUA şi aproape 60% dintre adolescenţi vor fi clasificaţi ca fiind supraponderali sau obezi până în 2050, în lipsa unei intervenţii urgente în domeniul sănătăţii, informează Science Alert.

Cristian Diaconescu, după decizia CCR: Istericalele politicienilor sunt aproape ridicole în acest caz de forţă majoră

Cristian Diaconescu a declarat, după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale, că „istericalele politicienilor, micile ambiţii, care, cum şi pe unde, sunt aproape ridicole într-un astfel de moment, care reprezintă un caz de forţă majoră”.

Tudorel Toader, întrebat cine va conduce România: Vom avea un preşedinte din Senat

Fostul ministru al Justiţiei şi judecător al Curtii Constituţionale, Tudorel Toader, a declarat vineri după decizia CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale că ţara va fi condusă, conform legii, de un preşedinte din Senat care va prelua interimatul funcţiei, după încheierea mandatului lui Iohannis.

Mâinile tale ar putea prezice obiceiurile tale de a bea, arată un studiu

Persoanele al căror deget inelar este mai lung decât arătătorul tind să consume mai mult alcool, arată un nou studiu, citat de Science Alert.

Paul McCartney, omagiat cu o colecţie de monede

Fostul membru al trupei legendare The Beatles, Paul McCartney, a declarat că este o „mare onoare” să apară pe o nouă monedă comemorativă produsă de Royal Mint, relatează BBC.

Indiana Jones, recreat în 3D, revine într-un joc video de aventură

Faimosul personaj Indiana Jones revine luni într-o nouă aventură, sub forma unui joc video, în care oamenii vor trăi povestea „prin ochii” celebrului arheolog, recreat digital folosind arhivele actorului Harrison Ford, informează AFP.

Bogdan Dumea: Am informat Consiliul European despre desecretizarea operaţiunilor străine

Secretarul de stat Bogdan Dumea a transmis vineri pe Facebook că a informat Consiliul European TTE, la Bruxelles, despre desecretizarea operaţiunilor străine de influenţare şi manipularee a alegerilor din România, inclusiv finanţare ilegală şi atacuri cibernetice.

Cercetătorii creează primul test de urină din lume care poate detecta cancerul pulmonar

Cercetătorii speră că depistarea precoce ar putea însemna că pacienţii primesc tratamente mai devreme şi au astfel şanse mai mari de a învinge boala. Noul test caută aşa-zisele proteine ale celulelor „zombie” care ar putea indica faptul că un pacient suferă de cancer pulmonar în stadiile sale incipiente. Acesta a fost testat cu succes pe […]

Roma dezvoltă un plan pentru a salva pastele carbonara şi a opri „crimele împotriva stomacului”

Consilierii locali din Roma au venit cu un plan prin care restaurantele din oraş vor fi obligate să limiteze preţul unora dintre cele mai populare mâncăruri din ţară, informează Sky News.

Ursula von der Leyen va participa la redeschiderea Catedralei Notre-Dame

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, se va deplasa sâmbătă la Paris pentru a participa la redeschiderea Catedralei Notre-Dame, a anunţat joi la Bruxelles un purtător de cuvânt al executivului european, citat de AFP.

SUA vor dona ambarcaţiuni de mici dimensiuni Vietnamului pentru a sprijini aplicarea legii maritime

Statele Unite vor oferi un pachet în valoare de 12,5 milioane de dolari Vietnamului pentru a-şi spori capacităţile de aplicare a legii maritime şi pentru a combate pescuitul ilegal, a declarat joi ambasada SUA la Hanoi, citată de Reuters.

Consiliul concurenţei din Turcia pune capăt investigaţiei Meta privind partajarea datelor

Consiliul concurenţei din Turcia a declarat joi că a decis să încheie o investigaţie a Meta Platforms privind partajarea datelor între platformele de socializare Threads şi Instagram, relatează Reuters.

Studiul unui manuscript vechi de 700 de ani dezvăluie identitatea reală a unui pictor bizantin

Studiul unui manuscris medieval miniatural din Paris ar putea să fi rezolvat o enigmă veche de secole: adevărata identitate a unui pictor bizantin faimos, cunoscut pentru operele sale care confereau umanitate artei religioase ortodoxe.

Atacurile israeliene au ucis 4.047 de persoane în Liban

Atacurile israeliene asupra Libanului au ucis 4.047 de persoane şi au rănit alte 16.638 de pe 7 octombrie 2023, a declarat miercuri ministrul libanez al sănătăţii, Firass Abiad, într-o conferinţă de presă televizată.

Majoritatea adolescenţilor se recuperează după doi ani de la Covidul de lungă durată

Majoritatea adolescenţilor care au suferit de Covid de lungă durată se recuperează în decurs de doi ani, potrivit celui mai mare studiu de acest gen, citat de The Guardian.

China a înregistrat cea mai caldă toamnă din istorie

China a înregistrat cea mai caldă toamnă de când au început înregistrările, în 1961, a anunţat miercuri Centrul Naţional pentru Climă, citat de AFP.

Biden vizitează oraşul portuar Lobito din Angola pentru a promova planurile feroviare

Preşedintele american Joe Biden a ajuns miercuri în oraşul portuar Lobito din Angola, în ultima zi a unei călătorii prin Africa, pentru a promova un plan de extindere a unei căi ferate care ar putea canaliza minerale esenţiale din Congo către Occident, relatează Reuters.

Consumul de cofeină ar putea bloca „hormonul fericirii”, spun cercetătorii

O cercetare care studiază modul în care cofeina interacţionează cu producţia de dopamină, substanţa chimică care produce senzaţie de bine, arată că aceasta ar putea avea un efect de „blocare” asupra hormonului, relatează Science Alert.

Microsoft, proces de 1 miliard de lire sterline pentru că ar fi suprataxat clienţii firmelor rivale

Microsoft se confruntă cu un proces de peste 1 miliard de lire sterline în Marea Britanie, fiind acuzată că suprataxează utilizatorii de servere Windows pe platformele rivale de cloud, precum Amazon Web Services, Google Cloud Platform şi Alibaba Cloud, informează CNBC.