Laura Buciu

Cod portocaliu de ploi şi vijelii în sudul litoralului. Avertizare de inundaţii pe râuri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri dimineaţa, o avertizare cod portocaliu de ploi, cu tunete şi fulgere, în sudul litoralului.

Acţiunile AstraZeneca scad după eşecul studiului unui medicament împotriva cancerului pulmonar

Acţiunile AstraZeneca, listate la Londra, au scăzut marţi cu peste 5%, după ce rezultatele studiilor companiei privind cancerul pulmonar au arătat că medicamentul său experimental de precizie nu a îmbunătăţit semnificativ rezultatele globale de supravieţuire pentru pacienţi, scrie Reuters.

Ce au spus Harris şi Trump când microfoanele lor au fost oprite

În conformitate cu regulile dezbaterii dintre Kamala Harris şi Donald Trump, microfoanele candidaţilor au fost dezactivate atunci când nu era rândul lor să vorbească. Totuşi, ei au vorbit chiar dacă nu au fost auziţi.

California adoptă cerinţe ca producătorii de automobile să ia măsuri contra violenţei domestice

Legiuitorii din cel mai populat stat american, Caliofornia, au aprobat o propunere care solicită producătorilor de automobile care vând automobile conectate la internet să ia mai multe măsuri pentru a proteja supravieţuitorii abuzurilor domestice.

Dezbatere Trump-Harris: tema avortului. Iată ce au declarat cei doi candidaţi

Trump a fost întrebat despre poziţiile sale schimbătoare în ceea ce priveşte problemele legate de avort, în special despre răsturnarea sa de situaţie în ceea ce priveşte sprijinul pentru măsura electorală privind dreptul la avort din Florida.

Dezbatere Trump-Harris: tema războaielor din Ucraina şi Israel. Iată ce au declarat cei doi candidaţi / Kamala a adus România în discuţie

Întrebat de moderatorul David Muir, de la ABC News dacă doreşte ca Ucraina să câştige în războiul său împotriva Rusiei, Donald Trump nu a răspuns direct, dar a spus că doreşte ca războiul să înceteze.

Trump sugerează că democraţii sunt responsabili de tentativa de asasinat asupra sa

În atacul său asupra Kamalei Harris cu privire la investigaţiile sale penale, Donald Trump a sugerat, fără nicio dovadă, că ea şi Departamentul de Justiţie au fost „înarmaţi” împotriva sa, sugerând, practic, că democraţii sunt responsabili de tentativa de asasinat asupra sa.

Dezbatere Trump-Harris: planurile economice prezentate de candidaţi

16 laureaţi ai Premiului Nobel spun că planul lui Trump ar creşte inflaţia şi ar duce SUA în recesiune, spune Kamala Harris. De cealaltă parte, Trump spune: „Avem o inflaţie cum foarte puţini oameni au mai văzut vreodată. Probabil cea mai gravă din istoria naţiunii noastre”.

Momentul bizar al dezbaterii Trump-Harris: fostul preşedinte afirmă că imigranţii mănâncă animale de companie

Casa Albă a declarat că republicanii răspândesc afirmaţii false periculoase despre imigranţii haitieni, după ce candidatul la vicepreşedinţia SUA, JD Vance, şi alţi republicani de top au postat mesaje sociale în care îi acuză pe haitieni că mănâncă pisici şi alte animale de companie.

Şefa Comisiei de Apărare cheamă MApN la raport, după ce fragmente de dronă rusească au căzut în România

Preşedinta Comisiei pentru Apărare, ordine publică şi siguranţă naţională din Senatul României, Nicoleta Pauliuc, i-a invitat la discuţii pe reprezentanţii Ministerului Apărării, după ce fragmente ale unei drone de origine rusească au fost găsite în judeţul Tulcea.

Ciolacu a făcut portretul robot al premierului României, dacă iese preşedintele ţării

Preşedintele trebuie să fie pe teren, dar să fie arbitru, spune Marcel Ciolacu. El afirmă că nu îşi doreşte să fie „un preşedinte care trage la poartă”. Liderul PSD a menţionat că dacă va deveni preşedinte al României nu va numi premier din partidul său.

FMI, ţinut departe de guvernanţi: România e sustenabilă economic

România e o ţară sustenabilă economic în acest moment, iar 80% din deficit se regăseşte în investiţii, spune, marţi, premierul Marcel Ciolacu, care exclude riscul ca FMI să vină în România să impună măsuri.

Ciolacu citează din Belmondo: Intru în competiţie cu cei urâţi şi sunt cel mai frumos dintre urâţi

Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, spune că a ajuns la vorba actorului francez Jean-Paul Belmondo, că nu poate intra în competiţie, respectiv alegeri prezidenţiale, cu „cei mai frumoşi”, că ar fi „cel mai urât dintre frumoşi”, aşa că va candida „la a fi cel mai frumos dintre urâţi”.

Dunărea secată dezvăluie nave scufundate din al Doilea Război Mondial în Serbia şi Ungaria

Epavele unor nave naziste încărcate cu explozivi, scufundate în Dunăre în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, au ieşit la iveală în apropierea oraşului Prahovo, port fluvial din Serbia, după seceta din iulie şi august, care a dus la scăderea nivelului apei fluviului, scrie Reuters.

Harris şi Trump îşi ascut atacurile înaintea primei dezbateri din 2024

Republicanul Donald Trump şi vicepreşedintele democrat Kamala Harris s-au pregătit să se întâlnească pentru prima dată marţi seară, în cadrul singurei lor dezbateri programate în campania prezidenţială din SUA, un moment-cheie într-o competiţie strânsă.

Grupul de lucru România-SUA, discuţii pe tema securităţii Moldovei

Ministerul Apărării Naţionale a găzduit, marţi, o nouă ediţie a Grupului de lucru România-Statele Unite ale Americii pentru discuţii bilaterale de stat major şi cea de-a doua ediţie a mesei rotunde cu Republica Moldova privind asistenţa pentru securitate.

Partidele primesc integral banii din subvenţia de la stat dacă au pe listă cel puţin 30% femei

Senatul a adoptat tacit, marţi, propunerea legislativă pentru modificarea si completarea art. 18 din Legea 334/2006 privind finaţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale.

200.000 de români vor beneficia de majorarea plafonului neimpozabil pentru pensii militare

Ministrul Finanţelor, Marcel Boloş, anunţă, marţi, că a publicat pe site-ul Ministerului o propunere de OUG pentru majorarea plafonului lunar neimpozabil pentru pensiile militare de stat.

Asistenţa juridică devine gratuită pentru victimele hărţuirii sexuale sau pornografiei infantile

Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, spune că asistenţa juridică devine gratuită pentru victimele mai multor infracţiuni, între care racolare a minorilor în scopuri sexuale, pornogafie infantilă, hărţuire sexuală, tortură, sclavie, supunere la muncă forţată sau obligatorie.

Gest salvator în Neamţ: Doi poliţişti au resuscitat un copil de un an şi 6 luni

Doi poliţişti din judeţul Neamţ au sărit, marţi, în ajutorul unei femei, care a cerut disperată ajutor când a văzut că nu mai respiră copilul de un an şi 6 luni.

Fragmente ale unei drone de origine rusească, ridicate din apropiere de Periprava, judeţul Tulcea

Echipe din MApN, în cooperare cu specialişti din Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Afacerilor Interne, au cercetat proximitatea localităţii Periprava, judeţul Tulcea, de unde au ridicat fragmente ale unei drone de origine rusească.

Greenpeace solicită Tribunalului Bucureşti suspendarea acordului de mediu pentru Neptun Deep

Greenpeace România a înaintat, luni, cererea de suspendare a acordului de mediu pentru proiectul Neptun Deep.

Piaţa financiară, cu „ochii” pe dezbaterea Harris-Trump

Ultimele luni s-au dovedit agitate atât pentru burse, cât şi pentru mediul politic, drept urmare, toţi ochii vor fi îndreptaţi asupra dezbaterii dintre candidaţii la preşedinţia SUA Kamala Harris şi Donald Trump, care ar putea dezvălui cine este favorabil pieţei financiare, arată analiştii XTB.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni: Încă o săptămână cu temperaturi de 30 de grade, apoi se mai răcoreşte

Banat Media temperaturilor maxime va scădea, de la 30 de grade în prima zi, până în jurul a 23 de grade în cea de a doua. În următoarele două zile se va încălzi, astfel că, în 12 septembrie această medie va tinde spre 29 de grade. Vor urma două zile de răcire, cu până la […]

Discuţii pe schemelele de sprijin în agricultură şi Green Deal, la reuniunea miniştrilor agriculturii de la Budapesta

Ministrul Florin Barbu participă la Reuniunea Informală a miniştrilor agriculturii, desfăşurată la Budapesta, unde va fi lansată dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027.

Războiul din Ucraina, ziua 917. Forţele ucrainene au doborât un avion rusesc Su-25 în Doneţk / Incendiu la un depozit petrolier din Rostov după un atac cu drone / Consiliu NATO-Ucraina

UPDATE Forţele ruse se apropie de oraşul Selydove din regiunea Doneţk, relatează mass-media Trupele ruse se apropie de oraşul Selydove din regiunea Doneţk, în contextul în care Rusia continuă să avanseze în regiune, a anunţat la 28 august publicaţia ucraineană Hromadske, citând-o pe corespondenta sa la faţa locului, Diana Butsko. UPDATE Deţinătorii de obligaţiuni aprobă restructurarea datoriei […]

Slovacia cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană din Israel

Guvernul Slovaciei a aprobat miercuri planurile de a cumpăra şase sisteme mobile de apărare aeriană din Israel pentru suma de 554,3 milioane de euro, statul membru NATO consolidându-şi protecţia spaţiului aerian, scrie Reuters.

Sebastian Burduja: Suntem din nou în faţa unei crize majore a sistemului de termoficare din Capitală

„Am prezentat la nivelul Ministerului Energiei mai multe soluţii. Prima şi cea mai importantă este fuziunea ELCEN-Termoenergetica, proces aprobat la nivelul Guvernului şi CGMB, iar Ministerul Dezvoltării a promovat deja schimbările legislative necesare. Lucrurile sunt în desfăşurare, iar până la final de 2025 fuziunea ar trebui să fie gata. A doua este modernizarea CET-urilor, pentru […]

Studiu: Celulele stem ar putea regenera inima după un atac de cord

Echipa a primit o finanţare de 2,7 milioane de dolari din partea National Institutes of Health pentru a explora cum ingineria celulară şi regenerarea ţesuturilor pot ajuta la recuperarea inimii după un atac de cord. Când are loc un atac de cord, muşchiul cardiac din ventriculul stâng, responsabil de pomparea sângelui în întregul corp, este […]

Guvernul aprobă patru măsuri pentru a-i ajuta pe fermierii afectaţi de secetă

Un mecanism de asigurare la secetă, modificări la măsura „Creditul fermierul”, suspendarea creditelor cu dobândă mai mare de 2% plus ROBOR şi încadrarea în termenul asumat de finalizare a proceselro verbale de constatare a calamităţii - sunt măsuri intrate la aprobare în Guvern, pentru fermieri.

Deţinut din Penitenciarul Bistriţa, în stare gravă după ce s-a autoînjunghiat

Un deţinut din Penitenciarul Bistriţa, în vârstă de 35 de ani, este în stare gravă după ce s-a autoînjunghiat în timpul nopţii de marţi spre miercuri.

Adrian Câciu: România atinge un grad de absorbţie de 99,1%

România a încasat, până acum, fonduri din Politica de Coeziune în valoare de 23,84 miliarde euro din exerciţiul financiar 2014-2020, atingând un grad de absorbţie de 99,1%, spune, miercuri, ministrul Fondurilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu.

O operaţiune israeliană în Cisiordania a ucis cel puţin nouă persoane, spun oficialii palestinieni

Loviturile israeliene din Cisiordania au ucis cel puţin nouă persoane, au anunţat miercuri autorităţile sanitare palestiniene, în cadrul unei operaţiuni majore în teritoriile ocupate.

Marcel Ciolacu a vizitat-o pe Natalia Intotero la spital

Premierul Marcel Ciolacu a vizitat-o, miercuri, pe ministrul Familiei, Natalia Intotero, la spital.

Succesul economic al Germaniei de Est nu risipeşte pesimismul care a ridicat partidele anti-sistem

Statisticile arată că estul Germaniei a reuşit destul de bine să ajungă din urmă vestul mai bogat în ultimul deceniu, însă acest succes nu a reuşit să risipească pesimismul economic care a contribuit la ascensiunea partidelor anti-sistem, scrie Reuters.

Drone ucrainene au incendiat un depozit de petrol în regiunea Rostov din Rusia

Drone ucrainene au incendiat rezervoare de petrol la un depozit din regiunea rusă Rostov, au raportat miercuri canalele ruseşti Telegram, conform Reuters.

Platforma de social media X şi-a revenit după o scurtă întrerupere

Platforma de social media X a fost din nou operaţională marţi seară, după o întrerupere care a durat mai puţin de o oră, potrivit site-ului de urmărire a întreruperilor Downdetector.com, citat de Reuters.

Protest Greenpeace în albia secată a Parcului Natural Comana: Viitorul rămâne fără apă

Activiştii Greenpeace România protestează în mijlocul albiei secate a Parcului Natural Comana pentru a atrage atenţia autorităţilor asupra urgenţei climatice care mistuie România.

Starea Nataliei Intotero este bună după accidentul de pe DN 7

Persoanele aflate în maşina SPP, respectiv şoferul, aghiotantul şi ministrul Natalia Intotero, sunt bine, au transmis reprezentanţii Serviciului de Pază şi Protecţie (SPP), după accidentul în care a fost implicată, marţi, demnitarul, pe DN 7.

Deţinutul evadat din Penitenciarul Rahova a fost prins

Bărbat de 37 de ani, condamnat la 2 ani, 9 luni şi 297 de zile, care a fost considerat evadat, după ce marţi nu s-a prezentat la închisoare în urma permisei a fost prins. Hariton Marian Pencea fusese în permisiune pentru o zi şi nu s-a mai întors.