HOROSCOP 1 martie 2019: Cei născuţi în această zodie nu vor trece neobservaţi astăzi şi vor atrage oamenii ca un magnet

HOROSCOP 1 martie 2019. Află care sunt previziunile astrale pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanţă, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Peşti. Horoscopul zilnic îţi va răspunde la toate întrebările pe care le ai despre carieră, sănătate, dragoste sau bani. Vărsătorii nu vor trece neobservaţi astăzi şi vor atrage oamenii ca un magnet.

6633 afișări
Imaginea articolului HOROSCOP 1 martie 2019: Cei născuţi în această zodie nu vor trece neobservaţi astăzi şi vor atrage oamenii ca un magnet

HOROSCOP 1 martie 2019: Cei născuţi în această zodie nu vor trece neobservaţi astăzi şi vor atrage oamenii ca un magnet

Horoscop Berbec

Intrarea lui Venus în semnul Vărsătorului căruia-i corespunde casa vieţii sociale din horoscopul tău general te îndeamnă ca, începând de astăzi, să priveşti înainte mai abitir ca de obicei. Dacă ţi-ai triat anturajul de curând, nu mai căuta să reîncălzeşti ciorba şi axează-te pe cei care merită atenţia ta. Fii optimist(ă) şi priveşte cu seninătate spre viitor pentru că perspectivele pe termen lung arată bine. E drept, se cere să dai dovadă şi de maturitate, dar nu uita să te bucuri de micile plăceri ale vieţii. Ceva frumos se poate lega între unii nativi ai acestei zodii şi un prieten.

Horoscop Taur

În cazul tău, ingresul lui Venus în semnul Vărsătorului coincide cu un accent pronunţat pe planul carierei. Îţi revine parcă, de azi începând, pofta de muncă şi eşti mai motivat(ă) decât în mod normal să faci progrese pe plan profesional. Relaţiile cu superiorii decurg armonios, vorbiţi aceeaşi limbă, iar dacă ai experimentat tensiuni în raport cu ei, acestea se vor ameliora simţitor în următoarea perioadă. Tot de azi încolo ar fi bine să te concentrezi pe atragerea de sponsori şi asociaţi în cazul în care urmăreşti să demarezi un proiect extraprofesional. Contextul astral îţi este foarte favorabil în zilele următoare.

Horoscop Gemeni

Venus intră astăzi în casa călătoriilor îndepărtate şi a studiilor din horoscopul tău general. Iată un prilej mai mult decât bun să reflectezi la ideea unor cursuri de perfecţionare continuă, formare profesională sau recalificare. Favorizate sunt şi atelierele de dezvoltare personală sau schimburile de experienţă, oferite fie de locul de muncă în care activezi sau de instituţia de învăţământ superior în care studiezi. Nativii acestei zodii care sunt implicaţi în relaţii la distanţă sau cu o persoană dintr-o altă cultură pot observa o amelioarare a situaţiei în care se regăsesc. Nu te teme să visezi îndrăzneţ şi la cote mari.

Horoscop Rac

Intrarea lui Venus în semnul Vărsătorului, zodie căreia-i corespunde casa transformărilor din horoscopul tău general, poate genera schimbări de macaz în viaţa ta începând de astăzi. Vizat este mai cu seamă sectorul financiar, dar mai ales banii câştigaţi sau deţinuţi în asociere cu alte persoane, care te solicită mai mult. Fie că este nevoie să ajustezi ceva în felul în care înţelegi să îi manageriezi sau este nevoie să comunici mai mult pe seama lor cu partenerul de viaţă şi/sau afaceri, cert este că acest aspect ar trebui să se regăsească pe lista ta de priorităţi în perioada următoare.

Horoscop Leu

Cu Venus în Vărsător, semnul peste care se suprapune casa parteneriatelor din horoscopul tău general, rapoartele cu ceilalţi ar trebui să constituie o prioritate pentru tine. Aşadar, investeşte mai mult timp şi energie în relaţia cu asociaţii, dar şi cu persoana iubită. S-ar putea să te simţi mai puţin adulat(ă) de cel drag, dar în schimb, ai parte de mai multă libertate personală şi nu te simţi sufocat(ă) cu dovezi prea evidente de afecţiune din partea jumătăţii tale. Aşteaptă-te la surprize în perioada următoare şi caută să faci loc neprevăzutului în viaţa ta. Atmosfera din cuplu se revigorează simţitor aşadar.

Horoscop Fecioară

Venus intră în Vărsător astăzi, semn asociat în horoscopul tău general casei sănătăţii fizice şi a muncii. Aşa se face că se deschide o perioadă în care te preocupă mai mult felul în care te simţi pe interior şi exterior. Cauţi, de asemenea, să dai dovadă de un randament sporit la serviciu şi cu toate că eşti atent(ă) la semnalele pe care ţi le trimite propriul corp, acum eşti şi mai interesat(ă) să păstrezi echilibrul între muncă şi odihnă. Atmosfera liniştită de la serviciu îţi va permite să-ţi pui planul în aplicare şi să-ţi setezi un program de lucru adecvat.

Horoscop Balanţă

Cu Venus în semnul Vărsătorului şi în casa copiilor şi a iubirii, începutul primăverii arată promiţător pentru tine. Favorizaţi nu sunt doar nativii implicaţi în relaţii consacrate, care vor reuşi să reîmprospăteze atmosfera din cuplu, ci şi aceia care se arată dispuşi să înceapă o relaţie. Frica de necunoscut nu-şi are rostul perioada aceasta, ba dimpotrivă, este total nerecomandată. Cele mai frumoase experienţe pot apărea atunci când te aştepţi mai puţin şi din direcţia unor persoane care nu sunt tocmai genul tău. Cât îi priveşte pe cei mici, găseşte-ţi curajul de a aplica metode de parenting mai neconvenţionale perioada aceasta.

Horoscop Scorpion

Ingresul lui Venus în casa familiei din horoscopul tău general poate acţiona întru armonizarea relaţiei cu membrii familiei, mai ales ai celei de origine. Dacă au mocnit tensiuni între voi în ultima vreme, acesta ar putea fi semnalul că atmosfera dintre voi se îndulceşte. Pentru ca acest lucru să se întâmple, este nevoie totuşi să depui şi tu nişte eforturi, în sensul că se recomandă să abordezi cu totul altfel situaţiile cu grad ridicat de conflict. Nu sunt în niciun caz iminente şi dacă dai dovadă de flexibilitate, poţi să le dezamorsezi din faşă, înainte să explodeze într-o ceartă serioasă.

Horoscop Săgetător

Ceea ce face intrarea lui Venus în semnul Vărsătorului pentru tine este să-ţi potenţeze abilităţile de comunicare şi socializare. Ţine cont însă că acea casă căreia-i corespunde acest semn în horoscopul tău general mai stăpâneşte şi drumurile pe distanţe scurte, respectiv interacţiunile cu cei din imediata ta apropiere. Ia acest lucru ca pe un indiciu că, începând de astăzi, faci mai multe drumuri de colo-colo, petreci mai mult timp la telefon sau scriind e-mail-uri. Eşti bine conectat(ă) la tot ce se întâmplă în jurul tău şi ar fi păcat să nu profiţi de această oportunitate valoroasă aşa cum se cuvine.

Horoscop Capricorn

Intrarea lui Venus în semnul Vărsătorului, casa banilor din horoscopul tău general, face ca sectorul financiar să fie o prioritate de rang înalt. Depistezi mai uşor, de azi începând, oportunităţile de suplimentare a veniturilor şi/sau de valorificare a economiilor pe care le-ai făcut până acum. Dat fiind specificul acestei zodii, acestea ar putea fi de-a dreptul inovatoare sau implică activităţi de pionierat ce vin la pachet cu anumite riscuri. Gândeşte-te cât de departe eşti dispus(ă) să mergi pentru a ieşi din tiparele şi automatismele asociate cu această activitate. Nu te arunca cu capu-nainte, dar nici nu le da cu piciorul.

Horoscop Vărsător

Ingresul lui Venus în semnul naşterii tale coincide cu debutul unei perioade în care şarmul şi carisma ta sunt la cote destul de înalte. Eşti o prezenţă extrem de plăcută perioada aceasta, nu treci neobservat(ă) şi atragi oamenii ca un magnet. Iată un prilej numai bun să te concentrezi mai mult pe aspectul fizic, să schimbi ceva la garderoba ta sau să faci o transformare spectaculoasă la salonul de înfrumuseţare preferat. Dacă urmăreşti să abordezi oameni noi, indiferent de scopul pentru care o faci, află că şansele ca lucrurile să se deruleze în direcţia dorită sunt extrem de ridicate acum.

Horoscop Peşti

Cu Venus în semnul Vărsătorului, casa necunoscutului din horoscopul tău general cu alte cuvinte, nu se poate spune decât că neprevăzutul este la ordinea zilei începând de astăzi. Este posibil să apară în peisajul tău un fost partener sau să începi o legătură amoroasă pe care, cel puţin deocamdată, ai vrea s-o ţii departe de ochii curioşilor. Şansele sunt la fel de mari să începi să vezi cu alţi ochi ceea ce te face unic(ă). Dacă mai ieri te simţeai alienat(ă) din pricina felului în care abordezi anumite situaţii, acum s-ar putea să apreciezi mai mult ce te face diferit(ă).

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici