HOROSCOP 19 martie 2019: Semnul astral care ar putea pune astăzi bazele unui proiect de succes

HOROSCOP, marţi, 19 martie. Luna trece astăzi în semnul Fecioarei, semn că zodiile de Pământ, adică Taurul, Fecioara şi Capricornul, vor da dovadă de un plus de consecvenţă, un randament sporit şi multă atenţie la detalii.

3129 afişări
Imaginea articolului HOROSCOP 19 martie 2019: Semnul astral care ar putea pune astăzi bazele unui proiect de succes

HOROSCOP zilnic. Horoscop 19 martie: Semnul astral care ar putea pune astăzi bazele unui proiect de succes

Horoscop Berbec

În dimineaţa acestei zile, Luna trece în casa muncii şi a sănătăţii fizice din horoscopul tău general, indiciu cum că aceste sectoare de viaţă ar putea constitui centrul tău de interes marţea aceasta. Din punct de vedere profesional, s-ar părea că-ţi merge bine, nelipsindu-ţi micile oportunităţi de a-ţi suplimenta veniturile şi/ sau de a valorifica unele economii făcute de curând. Te ajută şi faptul că ai o atitudine echilibrat(ă), fiind mai atent(ă) decât de obicei să mănânci corect şi să te odihneşti atunci când organismul ţi-o cere. Dacă urmezi această traiectorie, orice provocare întâlnită astăzi nu va fi prea mare.

Horoscop Taur

Din câte se pare, ziua de marţi te surprinde într-o dispoziţie bună, ocazionată de trecerea Lunii în casa plăcerilor din horoscopul tău general. Eşti jucăuş(ă) şi spontan(ă) astăzi, atitudine la mare trecere pe plan sentimental şi în relaţie cu copiii. Dacă reuşeşti să o adaptezi şi mediului profesional, printr-o abordare mai relaxată a problemelor şi un nivel mai ridicat de flexibilitate în raport cu colegii de muncă, s-ar putea să ai parte de o zi cu adevărat reuşită. Succesul ei ţine deci de nivelul tău de a reacţiona paşnic şi calculat la eventualele evenimente mai puţin plăcute din această zi.

Horoscop Gemeni

Cu Luna în casa familiei din horoscopul tău general, s-ar putea să preferi astăzi compania unor cercuri restrânse de oameni dragi, ceea ce înseamnă că s-ar putea să-ţi fie greu să suporţi hărmălaia de la serviciu sau tensiunea care pluteşte în aer când stai de vorbă cu anumite persoane. Ca să nu-ţi afecteze prea puternic starea de spirit astfel de momente, caută să-ţi vezi de treabă la serviciu şi lasă discuţiile de curtoazie pe altă dată. Cu cât ajungi mai repede acasă, în compania celor dragi, cu atât mai repede îţi vei recăpăta buna dispoziţie şi te pui pe picioare.

Horoscop Rac

Cu Luna în semnul comunicării şi al socializării, astăzi s-ar putea să te găseşti în situaţia de a fi nevoit(ă) să te bazezi mai mult ca de obicei pe abilităţile tale de exprimare. Acest lucru înseamnă că se creează un context favorabil întâlnirilor cu posibili finanţatori, oameni dispuşi să te ajute cu promovarea unui proiect ori persoane care sunt interesate să se alăture lui. Profită de această oportunitate pentru a te înconjura de oameni cu viziuni asemănătoare şi idealuri comune. Ai multe de învăţat de la ei, iar împreună puteţi pune bazele unui proiect de succes mai repede decât credeai.

Horoscop Leu

Luna părăseşte astăzi semnul naşterii tale şi intră în casa banilor, ceea ce face ca preocuparea ta principală de azi să vizeze rotunjirea veniturilor ori valorificarea unor economii. Acest deziderat s-ar putea realiza destul de uşor, mai ales pentru acei(le) nativi(e) ai(le) acestui semn care au investit eforturi suplimentare pe plan profesional şi au crescut în ochii superiorilor. Ei(le) ar putea fi plăcut surprinşi(e) de un bonus ori poate de o invitaţie de a participa într-un proiect extraprofesional derulat de unul dintre superiori. Oricare este situaţia, cert este că progresele sunt din ce în ce mai vizibile în planul carierei.

Horoscop Fecioară

Cu Luna în semnul naşterii tale, îţi iei astăzi revanşa pentru începutul stângaci de săptămână de care ai avut parte ieri. Ai mai multă energie şi eşti mai bine dispus(ă), fapt care este lesne de observat din felul în care abordezi chestiunile de pe agenda zilei şi reacţionezi la eventualele decalaje care se pot ivi azi. Dacă te-ai gândit în ultima perioadă la posibilitatea de a a urma cursuri de dezoltare personală, acum ar fi momentul potrivit să te înscrii la un atelier de acest gen sau într-un program de reconversie profesională sau perfecţionare continuă. Vei avea multe de învăţat.

Horoscop Balanţă

Cu Luna în casa necunoscutului din horoscopul tău general, suprizele s-ar putea ţine lanţ şi cu toate că multe dintre ele s-ar putea să fie pozitive, nu te aştepta să fii ocolit(ă) cu desăvârşire de cele mai puţin plăcute. Este dificil însă de spus în ce vor consta atât cele dintâi, cât şi cele din urmă, dar merită menţionat faptul că astrele te înzestrează astăzi cu multă stăpânire de sine şi cu capacitatea de a face faţă cu succes oricărei provocări care-ţi iese în cale. Caută să le vezi drept o oportunitate de a-ţi antrena capacitatea de adaptare la nou.

Horoscop Scorpion

Cu Luna în casa viitorului şi a vieţii sociale, de dorit ar fi să faci din aceste aspecte ale vieţii tale prioritatea ta de azi. Poate că tu şi partenerul găsiţi în sfârşit timp să discutaţi despre unele planuri de viitor ori te vezi cu prietenii după o lungă perioadă de pauză sau obţii o audienţă din partea unei persoane care crezi c-ar fi interesată să finanţeze un proiect pe care vrei să-l demarezi. Ceea ce au toate aceste scenarii în comun este dorinţa ta de a lega şi menţine relaţii apropiate cu cei alături de care poţi construi durabil.

Horoscop Săgetător

Dacă ieri nu îţi prea ardea de muncă, astăzi s-ar putea să găseşti fără prea mare greutatea motivaţia de a performa la înălţime pe plan profesional. Dorinţa ta de afirmare şi distingere pe plan profesional nu va trece neobservată, fapt pentru care superiorii s-ar putea să-ţi paseze sarcini pe măsura ambiţiilor tale. Ai însă o atitudine voluntară, nu te dai în lături de la provocări, iar cât priveşte calitatea muncii tale, nu există dubii sau obiecţii. Iată aşadar un moment propice să demonstrezi încă o dată că eşti un adevărat profesionist şi că meriţi cu prisosinţă să progresezi la serviciu.

Horoscop Capricorn

Ziua de marţi te surprinde într-o dispoziţie bună, cu nivelul de energie relativ ridicat şi pregătit(ă) să faci faţă oricărei provocări, fie ea de natură sentimentală sau profesională. De regulă, nu eşti genul de persoană care crede că o stare de spirit optimistă poate ajuta mai mult uneori decât un exerciţiu de voinţă, dar astăzi s-ar putea ca această părere să ţi se schimbe. Vei vedea că, dacă întâmpini oamenii zâmbind, se schimbă exponenţial dinamica interacţiunii cu ei şi rezultatul discuţiei pe care o purtaţi. Caută să exersezi mai des o astfel de atitutudine în raport cu cei din jur.

Horoscop Vărsător

S-ar părea că astăzi te găseşti într-o dispoziţie meditativă, înclinat(ă) mai degrabă spre introspecţie decât spre deschidere faţă de ceilalţi. Aşa se face că ţi-ar putea fi destul de dificil să activezi în cadrul unei echipe sau în colaboare cu alte persoane. Dacă ai posibilitatea, mizează astăzi pe activităţile care presupun muncă individuală şi care nu presupun să fii în contact permanent cu alte persoane. Acasă, după programul de la muncă, caută să petreci mai mult timp cu familia. Cei dragi vor şti instinctiv cum să te pună pe picioare după o zi stresantă la serviciu, molipsindu-te cu bună dispoziţie.

Horoscop Peşti

Cu Luna în casa parteneriatelor de viaţă şi afaceri, se întrevede astăzi o zi pentru tine în care discuţiile cu cei din jurul tău, dar mai ales cu persoana iubită şi asociatul(ţii) constituie o preocupare destul de importantă. Fie că este vorba de lămurirea unor confuzii ori de planificarea unor iniţative viitoare, cert este că vorbiţi uşor unul pe limba celuilalt, iar riscurile de se stârni tensiuni între voi este unul minim. Iată aşadar o oportunitate bună să aduci pe tabet subiecte care de regulă vă fac să polemizaţi. Astrele vă vor ajuta să ajungeţi la o concluzie satisfăcătoare tuturora.

Dacă ţi-a plăcut articolul, urmăreşte MEDIAFAX.RO pe FACEBOOK »

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici