Știri externe

Procedurile de legalizare şi apostilare a actelor – eliminate în statele Uniunii Europene

Miniştrii de justiţie şi afaceri interne din UE au adoptat, vineri, la Bruxelles, în cadrul JAI, o etapă parţială din regulamentul general privind protecţia datelor, norme care ar presupune, după adoptarea finală, eliminarea procedurilor de apostilare şi legalizare.

Procurori: Silvio Berlusconi a plătit două milioane euro, în 4 ani, tinerelor invitate la petreceri

Silvio Berlusconi le-a plătit în total 2,15 milioane de euro celor 20 de tinere, probabil inclusiv unei românce, invitate la petrecerile sale în perioada 2010-2014, susţin procurorii italieni, potrivit unor documente obţinute de ziarul La Repubblica.

CRIZA DIN GRECIA: Tsipras exprimă voinţă politică, Juncker este îngrijorat de întârzierea reformelor

Premierul elen Alexis Tsiprasa declarat vineri că există voinţă politică pentru găsirea unei soluţii la diferenţele de opinie dintre autorităţile din Grecia şi creditării ţării, în timp ce preşedintele Comisiei Europene Jean-Claude Juncker este îngrijorat din cauza întârzierii reformelor economice.

Un ministru ungar insistă că UE nu a blocat acordul nuclear încheiat între Rusia şi Ungaria

Ministrul ungar al Dezvoltării Naţionale, dr. Seszták Miklós, a insistat, vineri, asupra faptului că Uniunea Europeană nu a blocat acordul în valoare de 12 miliarde de euro dintre Ungaria şi Rusia pentru construcţia a două reactoare nucleare în Ungaria.

Statul Islamic a acceptat jurământul de credinţă al Boko Haram

Militanţii Statului Islamic au acceptat jurământul de credinţă depus de gruparea extremistă Boko Haram, a declarat joi un purtător de cuvânt al mişcării, citat de Associated Press.

Papa Francisc declară că şi-ar dori să poată ieşi „la o pizza”, fără a fi recunoscut

Papa Francisc a declarat într-un interviu pentru postul mexican Televisa că nu îl deranjează să fie Papă, dar a adăugat că şi-ar dori ca într-o zi să poată ieşi fără a fi recunoscut şi să meargă "la o pizza", relatează Radio Vatican.

UE vrea ca problemele de protecţie a datelor să fie tratate de un organism pan-european

UE a decis vineri să acorde atribuţii sporite unui organism pan-european al autorităţilor de reglementare care urmează să fie creat pentru aplicarea legislaţiei de protecţie a datelor, nemulţumind companiile care ar vrea atribuţii extinse pentru autorităţile de reglementare din ţările membre.

Un deputat italian denunţă „nazismul nord-european”, pledând pentru retragerea Italiei din zona euro

Alessandro Di Battista, un deputat din cadrul partidului populist italian Mişcarea Cinci Stele (M5S), propune ieşirea Italiei din zona euro, denunţând "nazismul" nord-european care ar conduce piaţa comunitară, informează Corriere della Sera, în ediţia online.

Vladimir Putin şi iubita sa ar aştepta un copil. Cuplul s-ar afla la o clinică din Elveţia

Vladimir Putin nu a mai fost văzut în public de pe 5 martie, când l-a primit la Moscova pe premierul italian Matteo Renzi, iar motivul dispariţiei liderului de la Kremlin din faţa camerelor de filmat pe care le adoră ar fi că urmează să devină tată, potrivit ediţiei online a publicaţiei elveţiene Tribune de Geneve.

O camionetă care transporta material radioactiv s-a răsturnat în Bosnia

Autorităţile din Bosnia au declarat că o camionetă care transporta material radioactiv a fost implicată într-un accident, vineri, în nord-estul ţării, dar nu există pericolul unei scurgeri de radiaţii.

Ambasadorul SUA, atacat din cauza manevrelor militare americano-sud-coreene – FOTO

Activistul antiamerican arestat săptămâna trecută după ce l-a înjunghiat pe ambasadorul SUA în Coreea de Sud, Mark Lippert, intenţiona să îl ucidă pe diplomat pentru a protesta faţă de exerciţiile militare comune desfăşurate de cele două ţări, a anunţat vineri poliţia.

Matteo Renzi recunoaşte că nu prea se descurcă să vorbească în engleză

Premierul Italiei, Matteo Renzi, a admis din nou că nu vorbeşte bine limba engleză, cu ocazia prezentării unui plan de reformare a învăţământului italian, informează site-ul de ştiri TGcom.it.

Imagini de la o întâlnire a lui Putin care ar fi avut loc astăzi, pentru a infirma zvonurile privind starea sa de sănătate – FOTO, VIDEO

Televiziunea publică rusă a difuzat imagini cu preşedintele Vladimir Putin la o întâlnire la Kremlin despre care susţine că a avut loc vineri, pe fondul speculaţiilor alimentate de absenţa de aproape o săptămână pe scena publică a liderului rus, relatează RFE/RL, în pagina electronică.

Fostul ministru suedez Carl Bildt a fost vizat în 2013 de o campanie de denigrare în Rusia

Fostul ministru suedez de Externe Carl Bildt a fost vizat de o campanie de denigrare în contextul crizei din Ucraina, fiind acuzat de presa rusă că este un agent CIA care voia să se răzbune pentru înfrângerea regelui Karl al XII-lea într-o luptă cu Rusia în 1709, relatează site-ul TheLocal.se.

Nicolas Sarkozy vrea să schimbe numele UMP în „Republicanii”

Fostul preşedinte francez Nicolas Sarkozy ar fi decis să schimbe numele partidului său de dreapta din UMP (Uniunea pentru o Mişcare Populară) în "Republicanii", relatează Liberation, în ediţia electronică.

Opt presupuşi jihadişti care făceau apel la comiterea de atacuri în Spania au fost arestaţi

Poliţia spaniolă a arestat opt persoane suspectate că fac parte dintr-o celulă jihadistă, care făceau apel la comiterea de atacuri teroriste în Spania, a anunţat vineri Ministerul de Interne, citat de Associated Press.

Steinmeier i-a criticat pe cei 47 de senatori republicani americani pentru scrisoarea către Iran

Ministrul german de Externe Frank-Walter Steinmeier, aflat într-o vizită de trei zile în Statele Unite, le-a reproşat celor 47 de senatori americani că scrisoarea pe care au adresat-o Teheranului a îngreunat şi mai mult negocierile în controversatul dosar nuclear iranian, relatează DPA.

Protestele continuă la Ferguson, după ce doi poliţişti au fost împuşcaţi de manifestanţi

Protestele au continuat joi în apropierea sediului poliţiei din Ferguson, în statul american Missouri, la o zi după ce doi poliţişti au fost împuşcaţi de manifestanţi, relatează NBC News.

Acord între Ungaria şi Rusia asupra combustibilului nuclear. Rosatom: Acordul este susţinut de către UE

Compania rusă de stat Rosatom, cu activitate în domeniul nuclear, a anunţat vineri că acordul privind extinderea centralei nucleare de la Paks, în Ungaria, a fost cnvenit între Comisia Europeană (CE) şi Ungaria.

Kremlinul anunţă că Vladimir Putin se va întâlni luni cu preşedintele kîrgîz

Preşedintele rus, Vladimir Putin, se va întâlni luni cu preşedintele kîrgîz Almazbek Atambaiev la Sankt Petersburg, a anunţat vineri Kremlinul într-un comunicat, pe fondul speculaţiilor că preşedintele ar fi bolnav după anularea unei vizite în Kazahstan.

Barack Obama nu trimite mesaje text şi nu poate avea un smartphone cu funcţie de înregistrare

Preşedintele american, Barack Obama, nu trimite mesaje text, rareori îşi compune propriile mesaje Twitter şi nu poate să aibă un smartphone cu funcţie de înregistrare, a declarat el joi, citat de Reuters, în pagina electronică.

Angajaţi ai unei fabrici de armament din Ruse blochează podul peste Dunăre către Giurgiu

Angajaţii fabricii de armament şi muniţie Dunarit din Ruse au anunţat că blochează vineri podul care asigură legătura cu România, în semn de protest faţă de decizia Guvernului de a suspenda licenţa firmei, invocând o "ameninţare la adresa securităţii naţionale".

Uniunea Europeană a blocat un acord nuclear între Rusia şi Ungaria. Cele două state urmează să ajungă la un acord acceptabil pentru UE. Rosatom: Acordul cu Ungaria este susţinut de către Uniune

Uniunea Europeană a blocat acordul în valoare de 12 miliarde de euro dintre Ungaria şi Rusia pentru construcţia a două reactoare nucleare în Ungaria, întrucât acesta presupunea şi importarea de combustibil exclusiv din Rusia, relatează Financial Times.

OMS: Bilanţul epidemiei de Ebola a depăşit 10.000 de morţi

Bilanţul epidemiei de Ebola care afectează de peste un Africa de Vest a depăşit 10.000 de morţi, a anunţat joi Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), relatează Radioteleviziunea elveţiană.

Marile puteri negociază o rezoluţie ONU asupra anulării sancţiunilor impuse Iranului – surse

Marile puteri au început negocieri asupra unui text de rezoluţie a Consiliului de Securitate al ONU cu privire la anularea sancţiunilor impuse Iranului în dosarul nuclear, în cazul în care se va ajunge la un acord cu Teheranul, relatează Reuters în pagina electronică.

Coreea de Nord a tras şapte rachete cu rază scurtă de acţiune în mare

Coreea de Nord a tras şapte rachete cu rază scurtă de acţiune în mare, în cadrul unei test, a anunţat Seulul vineri, în contextul în care Statele Unite şi Coreea de Sud efectuează exerciţii militare comune, relatează AP.

Putin a renunţat la compania sa americană de PR

Compania americană Ketchum, din cadrul grupului global de marketing Omnicom, care lucra pentru Guvernul rus de nouă ani, pare să fie ultima dintre victimele ostilităţii alimentate de criza din Ucraina dintre Occident şi Rusia, care a renunţat la serviciile agenţiei, relatează CNNMoney.

Schioare, accidentată grav de un avion de mici dimensiuni într-o staţiune din Alpii francezi

O schioare poloneză a fost rănită grav la o mână, joi, de un avion de mici dimensiuni, într-o staţiune din Alpii francezi, relatează Euronews.

Islanda a renunţat la aderarea la Uniunea Europeană

Islanda a anunţat joi că a renunţat la aderarea la Uniunea Europeană (UE), potrivit angajamentului asumat de către Guvernul de centru-dreapta în urma alegerilor care au avut loc în urmă cu doi ani, relatează Wall Street Journal (WSJ) în pagina electronică.

Papa Francisc, între popularitate şi controverse la împlinirea a doi ani de mandat

Papa Francisc marchează, vineri, doi ani de la începerea mandatului, beneficiind, chiar dacă există unele nemulţumiri, de o popularitate care pare să fi revigorat Biserica Romano-Catolică, deşi criticii îi reproşează relativismul moral şi limbajul plastic.

Rusia efectuează cele mai ample exerciţii militare din ultimii ani, pe fondul tensiunilor cu NATO

Mii de militari participă la exerciţii în sud-vestul Rusiei, inclusiv în regiunea Crimeea şi în apropierea frontierelor Ucrainei, în timp ce flotele militare ruse efectuează manevre în Marea Neagră, Marea Japoniei şi Marea Barents, pe fondul tensiunilor cu Alianţa Nord-Atlantică.

Autorităţile cehe au depistat trei agenţi ruşi de spionaj

Serviciul ceh de informaţii externe (BIS) a depistat recent trei agenţi ruşi de spionaj care operau în Praga, aceştia părăsind tacit Cehia, afirmă surse guvernamentale citate de revista Respekt, informează CTK.

Declaraţia comună România-Polonia: Statele vor coopera strâns în domeniul securităţii energetice

Declaraţia comună a Preşedintelui Republicii Polone, Bronislaw Komorowski, şi a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, adoptată, joi, la Varşovia cuprinde şi cooperarea strânsă dintre cele două state, în domeniul securităţii energetice, inclusiv prin acordarea de sprijin pentru Uniunea Energetică.

O româncă este în stare gravă după ce a fost înjunghiată la Roma. MAE: Românca este victima fostului concubin, un cetăţean român

O tânără româncă este în stare gravă după ce a fost înjunghiată de un bărbat într-o staţie de autobuz din Roma, relatează Corriere della Sera, în ediţia online.

Asasinarea lui Boris Nemţov dezvăluie tensiunile dintre taberele de la Kremlin

Uciderea opozantului rus Boris Nemţov în apropierea Kremlinului a dezvăluit tensiunile dintre diferitele tabere din interiorul sistemului de conducere al preşedintelui Vladimir Putin, care rareori pot fi văzute.

Ali Khamenei: Scrisoarea congresmenilor evidenţiază „decăderea” Statelor Unite

Liderul suprem al Iranului, ayatollahul Ali Khamenei, a criticat iniţiativa celor 47 de senatori americani privind negocierile pe tema programului nuclear iranian, apreciind că disensiunile de la Washington evidenţiază "decăderea" Statelor Unite.

Aurescu, omologului ungar: 15 martie să nu fie prilej de declaraţii ce contravin Constituţiei României

Ministrul Bogdan Aurescu şi-a exprimat speranţa, într-o convorbire telefonică cu omologul de la Budapesta, Peter Szijjarto, că celebrarea Zilei Naţionale a Ungariei nu va constitui un prilej pentru declaraţii publice ale demnitarilor ungari care să contravină prevederilor constituţionale din România.

Doi poliţişti, împuşcaţi la un miting în apropiere de sediul poliţiei din Ferguson. Cei doi au fost vizaţi în mod intenţionat de focurile de armă

Doi poliţişti au fost împuşcaţi în timpul unor proteste în faţa sediului Departamentului de Poliţie din Ferguson (Missouri). Şeful poliţiei din St Louis, Jon Belmar, a declarat, joi, că împuşcarea celor doi ofiţeri de poliţie a fost o "ambuscadă", afirmând că focurile de armă au vizat în mod intenţionat poliţia, relatează CNN.

Turcia a reţinut un „spion străin” care a ajutat trei eleve britanice să ajungă în Siria

Turcia a anunţat că a reţinut un "spion străin" suspectat că a ajutat trei eleve britanice care au călătorit în Siria pentru a se alătura grupării Stat Islamic.

Controversata taxă pe publicitate din Ungaria, suspendată. Comisia Europeană face verificări

Comisia Europeană a anunţat, joi, că a deschis o investigaţie privind controversata taxă pe publicitate din Ungaria, care prevede cote progresive de impozitare, deoarece ar fi neconcurenţială pentru unele instituţii media, iar până la finalizarea acesteia aplicarea taxei este suspendată.