Politic

Mircia Muntean avea alcoolemia de peste 1,00 la mie în momentul producerii accidentului rutier – surse

Deputatul PSD Mircia Muntean, care joi seară a fost implicat într-un accident rutier la Deva, apoi a încercat să fugă şi să se ascundă în tufişuri, rămânând blocat pe un gard pe care se urcase, a avut o alcoolemie de peste 1,00 la mie, conform unor surse judiciare.

MEDIAFAX ZOOM: Prezidenţiabilii – GALERIE FOTO

La capătul unei luni de campanie electorală anostă şi lipsită de orice confruntare între candidaţi, românii sunt chemaţi la urne pentru a-şi alege un nou preşedinte dintre cei 14 înscrişi.

ALEGERI PREZIDENŢIALE: Ordinea candidaţilor pe buletinele de vot

Kelemen Hunor va fi primul candidat pe buletinul de vot la alegerile prezidenţiale, el fiind urmat de Klaus Iohannis, Dan Diaconescu şi Victor Ponta, potrivit tragerii la sorţi făcută marţi de preşedintele BEC, judecătoarea Veronica Năstasie.

SIE: Nu comentăm afirmaţiile persoanelor implicate în campania electorală. Răspunderea le aparţine

Serviciul de Informaţii Externe anunţă, într-un răspuns transmis MEDIAFAX, că nu comentează afirmaţiile persoanelor implicate în campania electorală, răspunderea pentru cele afirmate revenindu-le în totalitate.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Transporturile de persoane, verificate de poliţişti pentru a preveni turismul electoral

Transporturile de persoane vor fi verificate de poliţişti, pentru a preveni turismul electoral, iar 4.700 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne vor verifica şi rezolva sesizările privind incidentele electorale la alegerile prezidenţiale care au loc duminică.

Blaga: Nu cred că serviciile s-au implicat în campanie. Dacă Băsescu are dovezi, să le facă publice

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, a declarat, vineri, că nu crede că serviciile de informaţii s-au implicat în această campanie electorală şi că, dacă preşedintele Traian Băsescu are dovezi concrete de implicare a acestora, "să le facă publice cu subiect şi predicat".

Blaga: Reprezentanţii partidelor în secţii să respecte legea, nu merită să intre la puşcărie!

Preşedintele PDL, Vasile Blaga, le-a transmis, vineri, un mesaj reprezentanţilor tuturor partidelor din secţiile de votare, spunându-le "să fie corecţi, să respecte legea, pentru că nu merită să intre ei în puşcărie în locul politicienilor corupţi".

Ponta anunţă că CSAT se reuneşte la finele lunii noiembrie, pentru decizii strategice pentru viitor

Consiliul Suprem de Apărare a Ţării se va reuni la sfârşitul lunii noiembrie pentru a adopta decizii strategice legate de viitor care trebuie asumate de noul preşedinte al României, a anunţat premierul Victor Ponta, precizând că s-a discutat deja cu vicepreşedintele SUA şi secretarul general al NATO

Gigi Chiru, urmărit penal pentru fapte de corupţie: Voi colabora cu DNA şi nu mă voi folosi de imunitatea parlamentară

Preşedintele PDL Constanţa, Gigi Chiru, urmărit penal de DNA pentru fapte de corupţie, susţine că va colabora cu anchetatorii pentru a-şi demonstra nevinovăţia şi că nu intenţionează să folosească în ajutorul său imunitatea parlamentară, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Corina Creţu şi-a prezentat echipa. Ioana Rus şi Dragoş Bucurenci, printre colaboratorii comisarului

Comisarul european Corina Creţu şi-a prezentat, vineri, pe blogul său, echipa cu care va lucra la Politică Regională, din care fac parte trei români: Ioana Rus, nepoata ministrului Ioan Rus, Dragoş Bucurenci şi Gabriel Onaca, fost secretar de stat în MFE, precum şi specialişti din ţările est-europene.

ALEGERI PREZIDENŢIALE 2014: Materialele pentru vot, date sâmbătă preşedinţilor Birourilor Electorale ale secţiilor de votare

Toate materialele necesare procesului de votare au fost distribuite primăriilor, urmând ca sâmbătă acestea să fie predate preşedinţilor Birourilor Electorale ale secţiilor de votare, a anunţat ministrul Afacerilor Interne, Gabriel Oprea.

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară în cazul fotografiilor cu Elena Udrea şi şefa DIICOT. Sesizarea priveşte atât Codul deontologic al judecătorilor şi procurorilor, cât şi apărarea reputaţiei

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a decis să sesizeze Inspecţia Judiciară, pentru verificări legate de fotografiile făcute publice joi în care apar Elena Udrea şi şefa DIICOT, Alina Bica, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai instituţiei.

Ponta, despre EADS: Nu aş vrea să se considere că se dovedeşte că şi nemţii mai dau sau iau mită

Liderul PSD, premierul Victor Ponta afirmă că este foarte îngrijorat că preşedintele Traian Băsescu, vorbind despre cazul EADS, confirmă fapte de corupţie în relaţia Germania-România şi speră să nu apară informaţii din dosar pentru care să se considere că "şi nemţii mai dau sau iau mită".

Ponta: Băsescu nu poate vorbi de Udrea în general, trebuie să indice Serviciul care a încălcat legea

Liderul PSD, premierul Victor Ponta a afirmat că Traian Băsescu, în calitate de preşedinte, trebuie să indice clar care dintre serviciile de informaţii a încălcat legea prin urmărirea Elenei Udrea, nu să vorbească la modul general.

Guvernul anunţă că va descretiza stenograma discuţiilor privind punctele de vedere emise pentru legi

Guvernul va emite, în următoarea şedinţă, un act normativ prin care va fi desecretizată stenograma discuţiilor privind aprobarea punctelor de vedere pe marginea proiectelor de lege propuse Guvernului pentru avizare, a anunţat Executivul.

Mircia Muntean, implicat într-un ACCIDENT RUTIER. Poliţia a deschis dosar penal. Deputatul PSD a negat că s-ar fi aflat la volan, a fugit de la locul accidentului şi s-a ascuns în tufişuri – FOTO, VIDEO

Deputatul PSD Mircia Muntean, care joi seară a fost implicat într-un accident rutier la Deva, apoi a încercat să fugă şi să se ascundă în tufişuri, rămânând blocat pe un gard pe care se urcase, a rămas internat la Secţia Neurochirurgie a Spitalului Judeţean, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ivan: Nu am nicio fundaţie cu Daciana Sârbu sau alt membru PSD. Băsescu e mincinos

Europarlamentarul PSD Cătălin Ivan a declarat, joi, că nu are nicio fundaţie cu Daciana Sârbu sau cu alt membru al PSD şi că, prin afirmaţiile pe această temă, preşedintele Traian Băsescu s-ar dovedi "mincinos".

Băsescu: Aş fi avut mai multă încredere în Antonescu, ar fi produs mai multă emoţie în campanie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că ar fi avut mai multă încredere în Crin Antonescu în calitate de candidat la prezidenţiale şi a arătat că acesta ar fi produs mai multă emoţie în campanie, pentru că nu se compară discursul acestuia cu ”mormăitul în barbă al lui Iohannis”.

Băsescu: Ponta vrea să dea vila de la Snagov europarlamentarilor Ivan şi Daciana Sârbu pentru o fundaţie

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că premierul Victor Ponta ar vrea să dea vila RA-APPS din Snagov, renovată, europarlamentarilor Cătălin Ivan şi Daciana Sârbu pentru sediul unei fundaţii, el precizând că nu a cerut o vilă anume, ci o locuinţă de serviciu şi birou, aşa cum prevede legea.

Băsescu: S-a spus minciuna că Cocoş a încasat 9 milioane de dolari. Mare parte din sumă, blocată în Elveţia

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este o minciună ceea ce s-a spus că Dorin Cocoş, fostul soţ al Elenei Udrea, a încasat nouă milioane de dolari în dosarul Microsoft şi a adăugat că, din ceea ce ştie, mare parte din această sumă este blocată într-un cont în Elveţia.

Băsescu: Toate partidele vor fi afectate de dosarul EADS

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că toate partidele vor fi afectate de dosarul EADS, dacă ceea ce a avut el în informări se materializează.

Deputatul PSD Mircia Muntean, la spital după ce a fost implicat într-un accident rutier la Deva – FOTO

Deputatul PSD Mircia Muntean, primar al Devei timp de 16 ani, a fost implicat, joi seară, într-un accident rutier produs pe şoseua de centură a oraşului, el fiind transportat la spital cu răni la cap şi la faţă după ce - spun martorii - a lovit cu maşina un autobuz, un camion şi un autoturism.

Băsescu: Mi-aş dori ca Udrea să lase electoratul liber în turul II, să nu negocieze cu cei 2 candidaţi

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că şi-ar dori ca Elena Udrea să îşi lase electoratul liber, în turul II al alegerilor sau să îi dea o sugestie de vot, dar fără a negocia cu cei doi candidaţi care vor intra în finală.

Băsescu: Fotografiile de la Paris, operaţiune cu servicii românesc şi francez. Nu trebuie să rămână aşa

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, referitor la fotografiile cu Elena Udrea la Paris, că este o ”operaţiune pe care serviciile, un serviciu românesc şi unul francez, şi l-au făcut între ele” şi a arătat că acest lucru nu trebuie să rămână aşa.

Băsescu: E clar că serviciile secrete s-au implicat în campanie. Voi avea o discuţie cu serviciile luni, după primul tur. Câţiva oameni au sărit calul

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, joi, că este clar că serviciile secrete s-au implicat în campania electorală, dând asigurări că va analiza cu toată seriozitatea problema şi că aceasta nu va rămâne doar o afirmaţie.

Iohannis spune că părinţii săi locuiesc, în Germania, cu chirie, la mansardă: Ponta să-i lase în pace

Preşedintele PNL, Klaus Iohannis, susţine că părinţii săi locuiesc cu chirie la mansarda unei clădiri, în Germania şi îi cere contracandidatului său, premierul Victor Ponta, să-i lase părinţii în pace şi să nu-i bage în ”mizeria” de campanie electorală pe care ar duce-o PSD.

CSM analizează dacă se impune sesizarea Inspecţiei Judiciare în cazul fotografiilor cu Udrea şi Bica

Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) analizează dacă se impune sesizarea Inspecţiei Judiciare, pentru verificări legate de fotografiile făcute publice joi în care apar Elena Udrea şi şefa DIICOT, Alina Bica, au declarat, pentru MEDIAFAX, oficiali ai instituţiei.

Guvernul anunţă ordonanţele pe care vrea să le adopte în vacanţa parlamentară din ianuarie 2015

Guvernul a elaborat deja un proiect de lege prin care anunţă că, în vacanţa parlamentară din ianuarie, vrea să adopte ordonanţe în domeniile finanţe publice, economie, sănătate, muncă, protecţie socială, fonduri UE, justiţie şi transporturi, alte sugestii fiind aşteptate doar până pe 12 noiembrie.

Udrea, după apariţia unor fotografii cu ea şi cu Alina Bica la Paris: Filaj al serviciilor/ Bica solicită CSM să facă verificări privind pozele – FOTO

Elena Udrea a declarat, joi, după publicarea unor fotografii cu ea, cu Alina Bica şi cu fosta şefă a CNI, Anamaria Topoliceanu, la cumpărături la Paris, că este vorba despre un filaj al serviciilor secrete, precizând că va da în judecată hotelul care a furnizat notele de plată.

CNA respinge acuzaţiile lui Macovei că ar fi intervenit pentru anularea unei emisiuni online a ProTV. Un membru CNA spune că va sesiza Parchetul

Membrii Consiliului Naţional al Audiovizualului (CNA) spun, într-un comunicat de presă, că dezmint categoric orice fel de implicare a instituţiei în anularea unei emisiuni ce urma să fie transmisă online pe site-ul stirileprotv.ro, respingând acuzaţiile aduse în acest sens de Monica Macovei.

Patriarhie: Folosirea unei fotografii cu părintele Arsenie Boca în campania lui Victor Ponta, o iniţiativă exagerată

Patriarhia Română precizează, despre folosirea chipului părintelui Arsenie Boca în campania lui Victor Ponta, că nu a fost vorba despre iconiţe, ci despre fotografii, care nu se sfinţesc, demersul electoral fiind considerat drept unul "exagerat".

Vosganian: Antonescu să se întoarcă. Te-ai urcat pe scenă cu Geoană, nu poţi să nu urci cu Iohannis

Vicepreşedintele PNL Varujan Vosganian a declarat, joi, că fostul lider PNL Crin Antonescu trebuie ”să se întoarcă” între turul I şi II al prezidenţialelor, el transmiţându-i acestuia că, dacă te-ai urcat pe scenă în 2009 cu Geoană, nu ai nicio justificare să refuzi să urci pe scenă cu Iohannis.

Kelemen: Preşedintele trebuie să fie un arhitect, nu un şef nevrotic de şantier

Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că viitorul preşedinte al României trebuie să fie "un arhitect, nu un şef nevrotic de şantier”, care trebuie să aibă viziune despre România şi să fie apărătorul oamenilor şi al statului de drept.

Senatorul Gigi Chiru, urmărit penal pentru luare de mită şi spălare de bani

Senatorul Gigi Chiru este urmărit pentru luare de mită şi spălare de bani, pentru că în 2010, când era şeful Inspectoratului în Construcţii Sud - Est, ar fi cerut mită 1,5 milioane de euro pentru a favoriza un grup de firme într-un proiect de construcţie de parcuri eoliene în Dobrogea, potrivit DNA.

MAE: Există risc de vot multiplu ca urmare a deciziei BEC de a se vota pe baza cărţii de identitate în toate statele

MAE precizează că decizia BEC de a permite românilor aflaţi în străinătate în ziua scrutinului să voteze pe baza cărţii de identitate în toate statele, nu doar în ţările UE, duce la riscul de vot multiplu, întrucât nu mai are autocolante suplimentare pentru a fi trimise secţiilor din afara ţării.

Guvernul a respins proiectul de sancţionare a divulgării informaţiilor deoarece nu aduce clarificări

Guvernul a transmis conţinutul avizului nefavorabil emis la proiectul privind sancţionarea divulgării informaţiilor din cauze penale în cercetare, din care rezultă că motivul respingerii este că, în opinia Executivului, propunerea nu clarifică suplimentar infracţiunea faţă de prevederile actuale.

Orban: Sesizez Parchetul ICCJ cu privire la falsul din declaraţiile de avere comis de Ponta

Vicepreşedintele PNL Ludovic Orban a declarat joi, într-o conferinţă de presă, că, întrucât ANI nu i-a răspuns la sesizare, a decis să depună o plângere la Parchetul de pe lângă ICCJ împotriva premierului Victor Ponta, pe care îl acuză de ”fals în declaraţii” la completarea declaraţiilor de avere.

Băsescu: Udrea şi Tomac vor prelua ştafeta de la mine, sunt politicieni care au crescut lângă mine

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, miercuri, la postul naţional de televiziune din Republica Moldova, că sunt doi politicieni în România, Elena Udrea şi Eugen Tomac, de la PMP, care vor prelua ştafeta de la el în privinţa viziunii despre politică, precizând că cei doi doi au crescut lângă el.

Guvernul schimbă comunicatul cu sancţionarea dezvăluirii datelor din dosare: Aviz negativ, nu pozitiv

Guvernul a schimbat comunicatul privind actele adoptate în şedinţa de miercuri şi a refăcut forma avizului emis la proiectul care sancţionează dezvăluirea de informaţii nepublice din dosare penale aflate în cercetare, comunicând acum că avizul este nefavorabil, nu favorabil cum a transmis iniţial.

Băsescu: După alegerile din Moldova fac vizită de rămas bun şi voi cere cetăţenia. Mi-aş dori mult unirea cu Moldova, nu renunţ la teoria că suntem un popor

Preşedintele Traian Băsescu a anunţat, miercuri, într-un interviu acordat postului naţional de televiziune Moldova 1, că după alegerile parlamentare din Republica Moldova va face o vizită de rămas bun la Chişinău, ocazie cu care va cere şi cetăţenia, el precizând că este un gest simbolic. Şeful statului a afirmat că îşi doreşte "mult unirea cu Moldova".