Grupul Jidvei a mizat pe comunicare, investiţii şi inovaţie în 2019

Grupul Jidvei a mizat pe comunicare, investiţii şi inovaţie în 2019

Anul acesta, Jidvei a sărbătorit 20 de ani de la privatizarea companiei. Pe parcursul întregului an, prin acţiuni şi demersuri de amploare, echipa Jidvei a celebrat aceşti 20 de ani în care evoluţia şi dezvoltarea companiei au fost posibile datorită curajului de a face lucrurile altfel, de a completa tradiţia cu beneficiile tehnicii moderne şi, nu în ultimul rând, de a privi mereu spre viitor. Două decenii marcate printr-o amplă campanie de comunicare care a început în primăvara acestui an sub sloganul „Primul loc e doar primul pas”.

„20 de ani de pasiune, efort şi muncă susţinută, dublate de o viziune de business, îndrăznesc să spun, curajoasă, în centrul căreia s-au aflat şi se vor afla mereu respectul pentru arta vinului şi pentru pământul din care viţa-de-vie îşi trage seva, respectul pentru oameni şi pentru comunitate. Jidvei este astăzi nu doar cel mai mare producător român de vinuri, dar mai ales o mare familie care reuneşte o echipă stabilă de profesionişti dedicaţi, parteneri şi colaboratori de tradiţie şi, desigur, pe toţi cei care iubesc vinurile noastre. De altfel, Jidvei este o afacere de familie în cel mai pur sens al cuvântului. Astăzi, trei generaţii ale familiei mele sunt implicate în conducerea companiei”, a spus Claudiu Necşulescu, preşedintele Grupului Jidvei.

 

Citeşte comunicatul integral la adresa: http://comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=13955

 

 

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici