România - a doua ţară din lume după S.U.A. care lansează în premieră „Cărţile Negre”

România - a doua ţară din lume după S.U.A. care lansează în premieră „Cărţile Negre” ale lui C.G. Jung, publicate la Editura Trei

La 11 ani de la apariţia pe piaţa românească a celei mai învăluite de mister opere semnate de Carl Gustav Jung, Cartea Roşie, Editura Trei aduce o premieră de anvergură prin lansarea celebrelor Cărţi Negre, care au stat la baza acesteia. Mult aşteptatele caiete de însemnări ale medicului psihiatru şi analist elveţian reprezintă o lansare eveniment, atât pentru domeniul psihologiei şi psihoterapiei, cât şi pentru piaţa editorială de carte. În plus, prin acest demers al Editurii Trei, România devine a doua ţară din lume după Statele Unite ale Americii care traduce şi publică manuscrisele „Cărţile Negre”, unele dintre cele mai valoroase documente despre un demers unic in istoria psihologiei: întâlnirea cu Sinele şi analiza conţinutului propriului inconştient, manifestat prin vise, imagini şi fantasme interioare.

”Cărţile Negre reprezintă o bijuterie editorială. Un proiect la care s-a muncit enorm, pe mai multe paliere şi pe care, iată, îl aducem în faţa cititorului român cu multă bucurie şi cu multă speranţă. Este bucuria unei recuperări unice şi speranţa unei transformări şi a unei noi căi. Odată cu aceste scrieri intrăm în şantierul unei minţi şi a unui spirit excepţional şi avem acces, într-un mod extins faţă de Cartea Roşie, la acea parte a personalităţii numărul 2, puţin cunoscută publicului. Ce poate fi mai interesant şi până la urmă mai frumos pur şi simplu decât să fii martorul unei întâlniri fabuloase între omul de ştiintă consacrat, psihologul, psihoterapeutul, medicul inovator şi alchimistul dispus să experimenteze pe el însuşi tehnici periculoase, riscante, dar în acelaşi timp atât de profunde! Avem multe de învăţat despre posibilităţile noastre în urma acestei întâlniri”, declară coordonatorul colecţiei „Misterele inconştientului colectiv” din cadrul Editurii Trei, Silviu Dragomir.

 

Comunicat de presă furnizat şi asumat de Fabrica de PR

Citeşte comunicatul în întregime la adresa http://www.comunicate.mediafax.biz/Pages/Public/Comunicate.aspx?comunicatId=15960

Versiunea: mobil  |  completa

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici