După SUA, şi Japonia aprobă Remdesivir, medicamentul care tratează cu succes COVID-19

  • Japonia demarează procedurile de aprobare pentru Remdesivir la o zi după SUA
  • Donald Trump spune că medicamentul aduce un progres semnificativ în lupta cu COVID-19
  • Testele clinice relevă că Remdesivir accelerează recuperarea în cazul pacienţilor care au forme avansate de Covid-19
3683 afișări
Imaginea articolului După SUA, şi Japonia aprobă Remdesivir, medicamentul care tratează cu succes COVID-19

După SUA, şi Japonia aprobă Remdesivir, medicamentul care tratează cu succes coronavirusul

Japonia demarează şi ea procedurile de aprobare a medicamentului Remdesivir, anunţă Jiji Press. Asta se întâmplă la o zi după anunţul făcut de FDA-ul american, instituţia care aprobă medicamentele în SUA.

Ca şi în cazul americanilor, japonezii au anunţat că vor urgenta procedurile de aprobare pentru Remdesivir. E un medicament dezvoltat ca tratament pentru Ebola, însă acesta a dat rezultate şi pe pacienţii cu COVID-19.

Japonezii îi oferă un statut special medicamentului pentru a scurta perioada de aprobare deoarece acesta a fost deja aprobat în alte ţări. Remdesivir devine astfel primul medicament recunoscut pentru pacienţii care suferă de boala respiratorie provocată de noul coronavirus în Japonia, mai scrie sursa citata. Guvernul japonez se întruneşte sâmbătă ca să oficializeze anunţul.
 

Remdesivir: pacienţii trataţi s-au vindecat mai repede



Testele clinice relevă că medicamentul Remdesivir accelerează recuperarea în cazul pacienţilor care au forme avansate de Covid-19, rezultatul fiind considerat de Administraţia Donald Trump drept un progres "semnificativ".

"Pacienţi spitalizaţi cu forme avansate de Covid-19 şi simptome pulmonare care au primit Remdesivir s-au recuperat mai rapid decât pacienţi în situaţii similare supuşi unei proceduri placebo, conform analizării preliminare asupra datelor obţinute printr-un studiu clinic aleatoriu efectuat pe 1.063 de pacienţi, iniţiat pe 21 februarie", au anunţat Institutele Naţionale pentru Sănătate din SUA (NIH).

Studiul clinic - denumit "Test pentru tratament adaptiv anti-Covid-19" - a fost efectuat cu sprijinul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din Statele Unite. "Rezultatele preliminare arată că pacienţi care au primit Remdesivir au avut o perioadă de recuperare mai rapidă cu 31% decât cei supuşi unei proceduri placebo. Mai exact, durata medie de recuperare a fost de 11 zile pentru pacienţii trataţi cu Remdesivir, comparativ cu 15 zile pentru cei din procedura placebo. De asemenea, rezultatele sugerează şi un beneficiu privind supravieţuirea, rata mortalităţii fiind de 8,0% în cazul grupului care a primit Remdesivir, faţă de 11,6% pentru grupul din procedura placebo", precizează Institutele Naţionale pentru Sănătate din SUA (NIH).

"Mai multe informaţii detaliate despre rezultatele testului, inclusiv date mai complete, vor fi disponibile în următorul raport. În cadrul angajamentului Administraţiei pentru Alimente şi Medicamente (FDA) din SUA de a accelera dezvoltarea şi disponibilitatea potenţialelor tratamente anti-Covid-19, agenţia a fost implicată în discuţii susţinute şi curente cu firma Gilead Sciences referitoare la a face Remdesivir disponibil pentru pacienţi cât se poate de rapid, în mod adecvat", subliniază NIH.

Preşedintele SUA, Donald Trump, a salutat rezultatele obţinute de compania farmaceutică Gilead Sciences. Dr. Anthony Fauci, directorul Institutului Naţional pentru Alergii şi Boli Infecţioase (NIAID) din SUA, a declarat că rezultatele sunt "semnificative". "Este ceva destul de important", a afirmat Anthony Fauci după o reuniune desfăşurată la Casa Albă.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici