Câţi bani au cheltuit, de fapt, americanii pe vaccinuri antiCovid

  • Vaccinul Pfizer/BioNTech nu a primit bani pentru dezvolare din SUA
  • SUA au alocat 10,79 miliarde de dolari pentru vaccinurile antiCovid
  • Moderna a primit cei mai mulţi bani pentru dezvoltarea vaccinului, 955 de milioane de dolari
576 afișări
Imaginea articolului Câţi bani au cheltuit, de fapt, americanii pe vaccinuri antiCovid

Câţi bani au cheltuit, de fapt, americanii pe vaccinuri antiCovid

Imediat ce Pfizer a anunţat că vaccinul pe care îl dezvoltă cu BioNTech are rezultate bune, politicienii americani au încercat să se agaţe de succes. Mike Pence, vicepreşedintele în funcţie, s-a grăbit să pună succesul pe seama finanţării administraţiei Trump. Fals, a replicat imediat Pfizer. Banii nu au fost daţi pentru cercetare şi dezvoltare, ci a fost plătit un avans de două miliarde pentru a cumpăra 100 de milioane de doze de vaccin.

Cei care au dat bani, au fost germanii, care au finanţat BioNTech cu 375 de milioane de euro pentru dezvoltare şi creşterea capacităţii de producţie. Şi Banca Europeană de Investiţii le-a dat un împrumut celor de la BioNTech, de 100 de milioane de euro.

Aşadar, americanii nu au finaţat Pfizer, dar au investit în dezvoltarea unui vaccin pentru COVID-19 şi infrastructura distribuţiei acestuia. Planul american pentru vaccin este o iniţiativă public-privată, prin care au fost alocate aproape 11 miliarde de dolari.

Cei mai mulţi bani au primit cei de la Moderna, aprope 2 miliarde şi jumătate, din care aproape un miliard pentru cercetare şi dezvoltare. Şi Johnson&Johnson au primit aproape 500 de milioane de dolari pentru dezvoltare şi un avans de un miliard pentru vaccin.

Asocierea Sanofi/GSK a primit 2,1 miliarde de dolari, jumătate din bani pentru dezvoltate şi jumătate pentru 100 de doze de vaccin.

Novavax  a primit 1,6 miliarde de dolari pentru testare şi producţie, în schimbul a 100 de milioane de doze de vaccin, iar AstraZeneca a primit 1,2 miliarde de dolari, pentru cel puţin 300 de miliarde de doze de vaccin.

 

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici