Coronavirus în România LIVE UPDATE. 576 de cazuri de persoane infectate / 73 vindecate / 7 morţi

  • 143 de noi cazuri de infectare cu coronavirus au fost înregistrate în România
  • Persoanele care au fost confirmate cu COVID-19 au vârste cuprinse între 5 şi 76 de ani
  • 15 pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă din care 7 persoane sunt în stare gravă
33496 afișări
Imaginea articolului Coronavirus în România LIVE UPDATE. 576 de cazuri de persoane infectate / 73 vindecate / 7 morţi

ORA 20.15

Al şaptelea deces provocat de coronavirus în România. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 65 ani,  internat la Spitalul Universitar Bucureşti, confirmat pozitiv în data de 21.03.2020. Pacientul necesita dializă şi a fost contact de salon cu un alt pacient dializat, confirmat cu COVID 19 pe data de 20.03.2020 şi care a fost transferat în Spitalul de Boli Infecţioase Victor Babeş unde a decedat.

ORA 18.45

A fost înregistrat al 6-lea deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus.  Persoana este un bărbat de 64 de ani, din Arad, care a fost internat din data de 20 martie a.c. în stare gravă la Spitalul Judeţean Arad, intubat în secţia ATI. Bărbatul a decedat în cursul zilei de astăzi şi tot în această zi a fost confirmat pozitiv la testul pentru noul coronavirus.

Ora 14:00

A fost înregistrat al cincilea caz de deces al unei persoane infectate cu noul coronavirus (COVID-19). Este vorba de un bărbat, de 71 ani, din Suceava, confirmat pozitiv pe data de 23.03.2020, internat la Spitalul Judeţean Suceava din 21.03.2020.

Persoana a fost internată anterior în secţia de cardiologie unde este posibil contact cu pacienta transferată la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi.

Ora 13:00

Până astăzi, 23 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 576 de cazuri de persoane bolnave de COVID – 19. Dintre cele 576 de persoane confirmate pozitiv, 73 au fost declarate vindecate şi externate (51 la Timişoara, 17 la Bucureşti, 3 la Craiova, unul la Constanţa şi unul la Iaşi).

15 pacienţi sunt internaţi la terapie intensivă iar 7 dintre aceştia sunt în stare gravă. În România au fost făcute peste 11.200 de teste, iar aproape 300 dintre acestea au fost prelucrate în unităţi medicale private.

Unul dintre noile cazuri este al unui deţinut care a fost internal la Spitalul Penitenciar Jilava şi care a fost izolat încă de la momentul încarcerării.

La nivelul întregii ţări, 5.066 de persoane sunt în carantină în centrele instituţionalizate iar alte 72.247 de persoane sunt în izolare la domiciliu.

Ora 12:00

 Al patrulea deces din cauza coronavirusului, înregistrat în România, la Suceava. 

O femeie de 72 de ani din Suceava a murit din cauza infecţiei cu noul coronavirus. Pacienta avea diabet şi alte boli cardiovasculare şi nu a avut contact direct cu altă persoană infectată. Este cel de-al patrulea deces înregistrat în România, după cazurile de la Neamţ şi Craiova

Ora 7:00

Trei decese au fost confirmate duminică pe teritoriul ţării 

Potrivit GCS, cele 66 de noi cazuri înregistrate de sâmbătă până duminică au fost confirmate la pacienţi cu vârsta cuprinsă între 9 şi 74 ani--citeşte continuarea

Opt români aflaţi în străinătate au murit, până duminică, după ce au fost confirmaţi cu noul coronavirus, a anunţat Grupul de Comunicare Strategică. Şapte dintre aceştia se aflau în Italia, iar unul în Franţa.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici