Cum îţi cureţi telefonul ca măsură preventivă împotriva Covid-19

  • Apple a modificat sfaturile de utilizare a produselor companiei.
  • Compania recomandă folosirea unei soluţii de alcool izopropilic cu o concentraţie de 70%.
  • De asemenea, pot fi folosite şi şerveţelele dezinfectante pentru curăţarea aparatelor telefonice.
4139 afișări
Imaginea articolului Cum îţi cureţi telefonul ca măsură preventivă împotriva Covid-19

Sursa foto: Profimedia

Până de curând, compania s-a împotrivit folosirii oricărui produs de curăţat obişnuit pe dispozitivele Apple.

Atunci când folosesc astfel de soluţii, utilizatorii trebuie să decupleze aparatul curăţat de la priză şi să evite să lase urme de umezeală pe dispozitiv, potrivit reprezentanţilor Apple.

Compania atrage atenţia că produsele de curăţare pot fi folosite doar pe ecran şi pe tastatură sau pe spatele dispozitivului şi că umezeala nu trebuie să pătrundă în interiorul aparatului.

Recomandările au fost actualizate pe fondul apariţiei cazurilor de infectare cu Covid-19 în Statele Unite.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici