Gheorghiţă despre obiectivul de 10 milioane de vaccinaţi la 1 septembrie: „Dacă oamenii vor dori”

  • Valeriu Gheorghiţă se declară mulţumit de modul în care evoluează capania de vaccinare împotriva Covid-19.
  • Şeful CCAV afirmă că România este într-o situaţie bună în privinţa vaccinării.
328 afișări
Imaginea articolului Gheorghiţă despre obiectivul de 10 milioane de vaccinaţi la 1 septembrie: „Dacă oamenii vor dori”

Gheorghiţă despre obiectivul de 10 milioane de vaccinaţi la 1 septembrie: „Dacă oamenii vor dori”

Preşedintele CNCAV, col Valeriu Gheorghiţă, se declară mulţumit de modul în care evoluează capania de vaccinare împotriva Covid-19: „În momentul de faţă doar cine nu vrea nu se vaccinează. Problema fundamentală e încrederea oamenilor, care nu se câştigă peste noapte.”

Sunt mulţumit şi chiar le mulţumesc colegilor din CNCAV şi din celelalte instituţii, dar şi personalului din centrele de vacinare. Noi am depus un efort important în toată această perioadă. În primul rând, să creăm o infrastructură care nu exista anterior, cu centre de vaccinare, cu centre mobile. Am deschis toate tipurile de activităţi - vaccinare în centrele de medicină de familie, în unităţile sanitare, la operatorii privaţi, evenimente de tip maraton de vacciare. În momentul de faţă doar cine nu vrea nu se vaccinează. Nu avem cum să facem mai mult decât oamenii înţeleg să facă”, spune Valeriu Gheorghiţă, întrebat dacă este mulţumit de modul în care evoluează campania de vaccinare, ţinând cont de scăderea interesului pentru imunizare.

El spune că ritmul de vaccinare a scăzut doarece oamenii nu mai sunt atât de dornici să se imunizeze şi nu are legătură cu organizarea efectivă.

„Cred că nici cu campaniile de comunicare (nu au legătură - n.r.). Probabil că aici, pentru anumite segmente populaţionale, mai sunt foarte multe lucruri de făcut, însă problema fundamentală este încrederea oamenilor, care e diminuată mult în toţi aceşti zeci de ani în autoritate, în general. Acest lucru nu se câştigă peste noapte. E o problemă în ceea ce priveşte în general intenţia de vaccinare pe toate tipurile de vaccin, nu doar pe cel împotriva Covid-19”, adaugă Gheorghiţă.

Şeful CCAV afirmă că România este într-o situaţie bună în privinţa vaccinării.

„Aş fi fost, sigur, mult mai nemulţumit în situaţia în care stăteam mai rău din punct de vedere epidemiologic, însă, la acest moment, eu cred că avem un control epidemiologic bun, avem câteva sute de cazuri zilnic, avem o rată de incidenţă de circa 0,2 la mie, avem un procent de pozitivare a testelor de sub 6%, ceea cred că ne situează bine. Important e să nu lăsăm garda jos. Este un efort al tuturor. Ne apropiem, totuşi, de 4,5 milioane de persoane vaccinate cu cel puţin o doză, aproape patru milioane cu schemă completă. E un număr important, ţinând cont de vaccinarea antigriplă vorbim de 2 - 2,2 milioane de persoane vaccinate”, apreciază Valeriu Gheorghiţă.

Întrebat dacă România poate atinge obiectivul de 10 milioane de persoane vaccinate la 1 septembrie, şeful CNCAV spune: „Totul este în dimanică. Suntem în etape diferite ale campaniei de vaccinare. Noi putem asigura atingerea acestui obiectiv, avem capacitate de vaccinare, avem personal, avem doze suficiente. Se poate atinge acest obiectiv dacă oamenii vor vrea să se vaccineze”.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici