Medicul Virgil Musta: Cred că în foarte scurt timp sistemul va fi copleşit

În foarte scurt timp sistemul medical va fi copleşit, în condiţiile în care situaţia din terapia intensivă este critică, spune medicul Virgil Musta: „Nu vreau să mă gândesc la momentul în care medicii decid pe cine salvează şi pe cine nu”.

1886 afișări
Imaginea articolului Medicul Virgil Musta: Cred că în foarte scurt timp sistemul va fi copleşit

Medicul Virgil Musta: Cred că în foarte scurt timp sistemul va fi copleşit

Întrebat, joi, la Digi24, cât mai avem până când ne vom confrunta cu adevărată criză, Virgul Musta a spus că situaţia este foarte, foarte dificilă. România se confruntă cu o continuă creştere a cazurilor noi şi se va mai confrunta cu ele până când măsurile se vor dovedi eficiente: „Asta înseamnă că la două - trei săptămâni de la luarea unor măsuri vom putea avea rezultate. Până atunci cazurile vor creşte, situaţia din terapiile intensive este critică”.

„Eu cred că în foarte scurt timp sistemul va fi copleşit şi trebuie să găsim soluţii”, a afirmat medicul din Timişoara.

Întrebat, mai departe, ce înseamnă „copleşirea sistemului”, Musta a răspuns că medicii nu mai au locuri să interneze pacienţi la terapie intensivă. Extinderea ATI este foarte grea, deoarece pe lângă echipamentele specifice este nevoie de personal calificat şi „aici nu stăm bine deloc”.

„Se va întâmpla cum s-a întâmplat în Italia: vor rămâne acasă dacă nu au acces la sistemul de sănătate. Încă avem o capacitate de creştere a locurilor, dar cred că se vor regăsi tot mai greu”, a spus medicul, adăugând că pacienţii care au nevoie de oxigen este posibil să nu mai poată beneficia de asistenţă medicală, iar „formele severe cel mai probabil vor deveni forme critice şi unii vor deceda”.

Medicii vor ajunge să decidă pe cine salvează şi pe cine nu, a spus medicul, răspunzând la o întrebare, şi adăugând: „Nu vreau să mă gândesc la acest moment, pentru că este un moment traumatizant pentru medicul care trebuie să hotărască şi poate îl marchează o viaţă întreagă. Luptăm în continuare ca să găsim soluţii cât de cât să ţinem sub control fenomenul, dar să ştiţi că singuri nu putem. Avem nevoie mai mult ca niciodată de comunitate, de responsabilitatea comunităţii, de a înţelege că trebuie să ne protejăm pentru că spitalul nu este o soluţie”.

Medicul Musta a anunţat şi un proiect care este în lucru la Timişoara şi care prevede ca pacienţii care nu vor mai avea loc în spital să poată primi oxigen acasă şi să fie monitorizaâi prin telemedicină, în colaborare cu medicii de familie.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici