Prima pagină » Sport » Gloria Buzău-Unirea Slobozia și Sepsi-Botoșani deschid etapa a opta a play-out-ului

Gloria Buzău-Unirea Slobozia și Sepsi-Botoșani deschid etapa a opta a play-out-ului

Gloria Buzău-Unirea Slobozia și Sepsi-Botoșani sunt meciurile programate vineri, în deschiderea etapei a opta a play-out-ului.
Gloria Buzău-Unirea Slobozia și Sepsi-Botoșani deschid etapa a opta a play-out-ului
Cosmin Pirv
09 mai 2025, 10:25, Sport

Meciul Gloria Buzău-Unirea Slobozia se joacă de la ora 18.00. Patru victorii, trei remize și 11 înfrângeri este palmaresul înregistrat de buzoieni în campionatul curent pe teren propriu. De cealaltă parte, în aprilie 2025, Unirea Slobozia – UTA 2-1 a fost singurul succes bifat de ialomițeni în precedentele 15 runde, în rest au șase rezultate de egalitate și opt partide pierdute.

LPF notează în vancronica partidei că Gloria și Unirea sunt formațiile cu cele mai puține partide fără gol primit, Unirea – 6, Gloria – 7.

Tot în etapa a opta, vineri, de la ora 21.00, este programat meciul Sepsi OSK-FC Botoșani.

În 24 februarie 2025, UTA Arad – Sepsi OSK 1-2 a fost ultima victorie reușită de covăsneni în SuperLigă. Au urmat trei rezultate de egalitate și șase partide pierdute. Moldovenii au câștigat cinci dintre cele 19 deplasări din ediția curentă, iar de alte trei ori au terminat la egalitate.

Conform LPF, partida va fi una specială pentru Leo Grozavu, cel care a antrenat-o pe Sepsi OSK timp de trei sezoane (2019-2020 și 2021-2022, 85 de meciuri în toate competiţiile), reuşind cea mai bună clasare din istoria grupării covăsnene, locul 4 la finele stagiunii 2020-2021.