Coronavirus

Agenţia Europeană a Medicamentului a aprobat vaccinul anti-COVID Johnson&Johnson, administrat într-o singură doză

Agenţia Europeană a Medicamentului (EMA) a aprobat, joi, vaccinul dezvoltat de producătorul Johnson&Johnson, transmite DPA. Acesta este primul vaccin împotriva coronavirusului care se administreză într-o singură doză. EMA este organismul internaţional care aprobă utilizarea vaccinului în Uniunea Europeană. Acesta este al patrulea vaccin dezvoltat şi aprobat în UE, după cele produse de Pfizer/BioNTech, Moderna şi […]

Carantinaţi împreună, discriminaţi la vaccin. Locuitorii dintr-o comună cu rata de infectare 9,18 nu se pot programa la fel ca vecinii din Timişoara

Au început programările pentru etapa a treia de vaccinare, însă doar acolo unde rata de infectare este mai mare de 4,5. Şi, atenţie! Doar dacă localitatea e municipiu. Silvana Rusu locuieşte în comuna Dumbrăviţa, care e mai degrabă un cartier al Timişoarei. Localitatea a fost carantinată la pachet cu Timişoara, motiv pentru care Silvana a […]

Organizarea lor, haosul spitalelor: mulţi medici nu au mai putut să-şi practice specializarea în pandemie. Solicitarea managerului Spitalului Colentina

A trecut un an de când spitalele din România sunt împărţite în spitale Covid şi non-Covid. Din această cauză, numărul pacienţilor trataţi de alte afecţiuni a scăzut dramatic. La Spitalul Colentina veneau anual 30.000 pacienţi.   După ce a devenit spital Covid, a tratat doar 3000 de pacienţi. Medicul Victor Cauni spune că acest sistem […]

UE a prelungit mecanismul de control al exporturilor de vaccinuri anti-Covid. Acesta trebuia să se încheie la sfârşitul lunii martie

Bruxelles-ul vrea să păstreze controlul asupra exporturilor de vaccinuri în afara Uniunii. Joi, Comisia Europeană a anunţat extinderea mecanismului, permiţând statelor membre să păstreze controlul asupra transporturilor de doze în străinătate, relatează Le Figaro.   Acest mecanism a fost anunţat la sfârşitul lunii ianuarie de către Bruxelles. AStfel, orice transport de vaccinuri în afara UE […]

Coronavirus 11 martie. Situaţia pe judeţe. Bucureştiul, peste 1.000 de cazuri. Rata de incidenţă este de 3,37 la mia de locuitori. Judeţele cu cele mai multe infectări. LISTA compeletă

Până astăzi, 11 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 845.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).    774.277 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi.   În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.236 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV […]

Peste 58.000 de persoane au fost programate pentru vaccinul Moderna în ultimele 24 de ore

Peste 58.000 de persoane s-au programat pentru imunizare cu vaccinul Moderna în ultimele 24 de ore, a anunţat joi Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Coronavirus în România LIVE UPDATE 11 martie. Cel mai mare număr de cazuri din ultimele luni. Aproape 1200 de persoane la ATI. Bilanţ COVID-19

Bilanţ Coronavirus 11 martie. Raportare COVID-19 Până joi, 11 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 845.352 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 774.277 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 5.236 cazuri noi de persoane infectate […]

Danemarca suspendă utilizarea vaccinului AstraZeneca în timp ce investighează posibile efecte secundare grave

Danemarca a suspendat utilizarea vaccinului împotriva COVID-19 produs de Oxford AstraZeneca în timp ce investighează posibile efecte secundare grave.

S-a împlinit un an de când OMS a declarat pandemie de COVID-19. Cum au decurs lucrurile de atunci

În acest timp, potrivit statisticilor, peste 118 milioane de contaminări cu SARS-CoV-2 şi mai mult de 2,6 milioane de decese asociate cu acest virus au fost înregistrate în întreaga lume. Organizaţia Mondială a Sănătăţii a ezitat în declaraţii, iar evaluarea de atunci a Oxford Economics arăta un cost al pandemiei de peste 1.000 de miliarde […]

EMA decide azi dacă aprobă cel de-al patrulea vaccin împotriva coronavirusului, cel într-o singură doză

Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) este aşteptată, joi, să ia o decizie cu privire la aprobarea celui de-al patrulea vaccin coronavirus, notează dpa.   Se aşteaptă ca agenţia din Amsterdam să aprobe serul de la producătorul american Johnson&Johnson.   Comisia Europeană ar trebui apoi să aprobe decizia, dar aceasta este o formalitate care ar putea […]

Coronavirus în Coreea de Nord. Măsurile de prevenire îngrijorează ONU: ”Nou centru de detenţie pentru persoanele care încalcă restricţiile”

De la începutul pandemiei, Coreea de Nord, „cea mai închisă ţară din lume,” s-a transformat în fortăreaţă. Frontiera sa terestră cu China a fost închisă, zborurile internaţionale au fost interzise şi au fost aplicate măsuri stricte de restricţionare a călătoriilor., relatează Le Figaro.   Coreea de Nord nu a raportat niciun caz de Covid-19 pe […]

SUA vor împărţi vaccinurile Covid-19 după ce vor fi imunizaţi cetăţenii americani. Biden: „Dacă vom avea un surplus, îl vom împărţi cu restul lumii”

Preşedintele SUA, Joe Biden, a declarat miercuri că SUA îşi vor împărţi dozele de vaccinuri împotriva coronavirusului, relatează dpa.   „Dacă vom avea un surplus, îl vom împărţi cu restul lumii,” a spus Biden la Casa Albă.   ”Virusul nu este ceva care poate fi oprit de un gard sau de un zid, indiferent cât […]

Pacienţii cu cancer sunt „mai puţin protejaţi” după prima doză de vaccin anti-COVID-19 – STUDII

Din acest motiv, o organizaţie caritabilă pentru cancerul de sân solicită revizuirea strategiei de vaccinare. Dar Cancer Research UK a declarat că studiul nu a fost încă revizuit de alţi oameni de ştiinţă, iar persoanele care urmează un tratament pentru cancer ar trebui să urmeze în continuare sfatul medicilor lor, potrivit BBC. Aproximativ 1,2 milioane […]

Coronavirus. Brazilia, record de decese într-o singură zi: ”Suntem în cel mai grav moment al pandemiei”

Brazilia a înregistrat pentru prima dată, miercuri, 2.286 de decese cauzate de Covid-19 în 24 de ore, potrivit celui mai recent raport oficial al Ministerului Sănătăţii, notează Le Figaro.   Ţara cu 212 de milioane de oameni, este a doua cea mai afectată din lume după Statele Unite. A ajuns la un bilanţ de 270.656 […]

Propunerea ca reţeta vaccinului COVID-19 să fie la liber a fost respinsă de Organizaţia Mondială a Comerţului, după ce UE, Marea Britanie şi SUA şi-au exprimat dreptul de veto

Ţările bogate ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC) au blocat miercuri o cerere formulată de peste 80 de ţări, sarace sau în curs de dezvoltare, pentru a renunţa la drepturile de brevet într-un efort de a stimula producţia de vaccinuri COVID-19 pentru ţările sărace.

Coronavirus în lume LIVE UPDATE 11 martie. Comisia Europeană a agreat cu Pfizer-BioNTech o suplimentare de 4 milioane de doze de vaccin

Comisia Europeană ajută statele membre cu o suplimentare de 4 milioane de doze de vaccin Pfizer. Serul este destinat zonelor cu incidenţă mare, pentru a urgenta combaterea virusului şi facilita circulaţia între ţări. Dozele se vor livra în următoarele două săptămâni     Franţa respinge o propunere a Israelului privind un acord bilateral de circulaţie […]

Restructurarea sistemului bancar a fost întreruptă de pandemie. În 2020, peste 150 de sucursale şi agenţii bancare au fost închise. Peste 400 de salariaţi au plecat din sistem

Restructurarea sistemului bancar a continuat în anul 2020, marcat de pandemia de COVID-19, astfel că băncile de pe piaţa românească au ajuns să aibă 52.650 de angajaţi, iar numărul sucurslelor a coborât la 3.835.

COVID-19: Creşterea cazurilor zilnice, întâmpinată de Ministerul Sănătăţii cu mai multe vaccinuri. Cine se poate programa

Persoanele din localităţile şi municipiile cu rată de incidenţă cumulată de peste 4,5 la 1.000 de locuitori se pot programa de miercuri pentru administrarea unei doze de vaccin anti-COVID-19. Acestea se pot programa pe platformă prin aparţinători sau prin direcţiile de asistenţă socială de la nivelul primăriilor, prin medicul de familie sau curant, prin call center […]

CNCAV a solicitat în regim de urgenţă autorităţilor abilitate situaţia privind vaccinarea anti COVID

Pentru documentarea şi lămurirea informaţiilor care pot aduce atingere modului în care se desfăşoară procesul de vaccinare, CNCAV a solicitat în regim de urgenţă autorităţilor abilitate situaţiile privind centrele de vaccinare existente la nivel naţional, cu precădere în Bucureşti.

Rafila estimează imunitatea din România la circa 20%

Alexandru Rafila a declarat, miercuri seara, la „Marius Tucă Show” de la Aleph News, că imunitatea la coronavirus în România este în acest moment cel puţin 20%. Întrebat de ce, dacă 20% din oameni au trecut prin boală, unii nu au dezvoltat anticorpi, medicul a afirmat sunt persoane la care sistemul imun nu este reactiv: […]

Cum explică medicul Alexandru Rafila restricţionarea circulaţiei după ora 22:00

Medicul Alexandru Rafila spune că s-a decis restricţionarea circulaţiei după ora 22.00 pentru scurtarea timpului de interacţiune dintre oameni: „Nu ştiu dacă o să influenţeze foarte mult. Iau măsuri foarte stricte pe care oamenii nu le respectă”.

O comună din Dâmboviţa intră în carantină începând de mâine

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Dîmboviţa a decis instituirea carantinei în comuna Bezead, judeţul Dâmboviţa, începând cu data de 11.03.2021, ora 12.00, pentru o perioadă de 14 zile.

MApN, în scandalul privilegiilor acordate personalului militar: „Acuzele publice la adresa ministerului sunt de neînţeles”

Acuzele publice la adresa Ministerul Apărării Naţionale şi a personalului militar sunt de neînţeles, arată un comunicat al instituţiei, care respinge ideea unui tratament privilegiat pentru personalul militar în campania de vaccinare.

Campania de vaccinare România. Peste 51.000 de persoane s-au vaccinat în ultimele 24 de ore

Peste 51.000 de români au fost vaccinaţi luni şi au fost înregistrate 140 de reacţii adverse, anunţă Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva Covid-19 (CNCAV).

Comisia Europeană a agreat cu Pfizer-BioNTech o suplimentare de 4 milioane de doze de vaccin. Ele vor ajunge în zonele cu incidenţă ridicată

Comisia Europeană ajută statele membre cu o suplimentare de 4 milioane de doze de vaccin Pfizer. Serul este destinat zonelor cu incidenţă mare, pentru a urgenta combaterea virusului şi facilita circulaţia între ţări. Dozele se vor livra în următoarele două săptămâni. Preşedinta Comisiei Europene s-a declarat încântată de acordul încheiat cu producătorul BioNTech-Pfizer . Ursula […]

Producţia record de vaccinuri vs. criza materiilor prime. Lanţurile de aprovizionare, sub presiune

Companiile farmaceutice anunţă o producţie record de vaccinuri în 2021, când vor fi disponibile între 10 şi 14 miliarde de doze. În ciuda veştilor bune, încep să apară însă şi problemele. Ingredientele, ambalajele, sticlele şi seringile sunt tot mai puţine la nivel mondial, iar asta pune în pericol vaccinarea la nivel global. „În ultimele săptămâni […]

Amendament USR PLUS pentru familiile monoparentale: zile libere pentru părinte dacă se suspendă cursurile

Dacă se suspendă cursurile, familiile monoparentale vor putea avea zile libere pentru supravegherea copiilor, iar dacă lucrează în Sănătate sau Apărare şi ordine publică, vor putea opta fie pentru acordarea de zile libere, fie pentru sporul salarial, anunţă, miercuri, deputatul USR PLUS Oana Ţoiu.

Florin Cîţu explică modificarea restricţiilor nocturne: Este o măsură folosită cu succes în alte ţări

Premierul Florin Cîţu a vorbit despre prelungirea restricţiilor de circulaţie pe parcursul nopţii spunând că măsura este necesară deoarece nu toată lumea a respectat recomandările făcute în iarnă.

O nouă tranşă de vaccin AstraZeneca ajunge joi în România. Peste 100.000 de doze, distribuite în centre din şapte oraşe

Reprezentanţii Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţii de Vaccinare împotriva COVID-19 (CNCAV) anunţă că un număr de 103.200 doze de vaccin AstraZeneca vor ajunge joi la Institutul Naţional de Cercetare Dezvoltare Medico-Militară „Cantacuzino”. Transportul este asigurat de firma producătoare, iar dozele de vaccin vor fi aduse în Bucureşti pe cale terestră. Dozele vor fi depozitate […]

Guvernul a prelungit starea de alertă. Se introduce interdicţia de circulaţie de la ora 22:00

Guvernul a aprobat prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile şi modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. Interdicţia este valabilă în intervalul orar 22.00 – 05.00. Totodată, s-a limitat gradul de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la cel mult 70% din capacitatea […]

Etapa a treia de vaccinare începe în localităţile cu rată mare de infectare. Care sunt acestea

Începând de miercuri, 10 martie, se deschide etapa a treia pentru persoanele din localităţile/municipiile cu rată de incidenţă cumulată de peste 4,5 la 1.000 de locuitori. Pe lângă cele 21 de fluxuri deja existente pentru administrarea vaccinului produs de compania AstraZeneca, se vor deschide alte 38 fluxuri noi de vaccinare pentru acest tip de vaccin, […]

Încă un oraş-municipiu din România intră în scenariul roşu. Rata de incidenţă COVID a urcat la 3,05

Oraşul Sibiu intră miercuri în scenariul roşu, după ce rata de incidenţă COVID a urcat la 3,05, potrivit datelor publicate de Prefectură. Bucureştiul este în secnariul roşu, iar Timişoara se află în carantină.

CNSU a adoptat hotărârea privind prelungirea stării de alertă. Interdicţie de circulaţie de la ora 22:00. Limitarea numărului de turişti în staţiuni montane. Lista completă a restricţiilor

CNSU propune prelungirea stării de alertă cu încă 30 de zile şi modificarea intervalului orar în care este restricţionată deplasarea în afara locuinţei. CNSU a propus ca interdicţia sa fie valabilă în intervalul orar 22.00 – 05.00. Totodată, se propune limitarea gradului de ocupare a spaţiilor de cazare din cadrul structurilor de primire turistică la […]

CORONAVIRUS 10 martie. Situaţia pe judeţe. În Bucureşti, peste 500 de cazuri noi. Judeţele care rămân în scenariul roşu. LISTA completă

Până astăzi, 10 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 840.116 cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 770.854 de pacienţi au fost declaraţi vindecaţi. În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.564 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID […]

Coronavirus în România LIVE UPDATE 10 martie. 100 de decese. Creşte numărul de cazuri la Terapie intenivă. Bilanţ complet COVID-19

Bilanţ Coronavirus 10 martie În urma testelor efectuate la nivel naţional, faţă de ultima raportare, au fost înregistrate 4.564 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Până astăzi, 10 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate […]

Studiu realizat în România: Femeile dezvoltă un titru mai mare de anticorpi împotriva SARS-CoV-2 decât bărbaţii după vaccinare

Pentru a urmări dinamica serologică post-vaccinare s-a măsurat titrul anticorpilor anti SARS-CoV-2 cu ajutorul unei metode performante de testare, bazate pe tehnica electrochemiluminiscenţei, cu evidenţierea şi titrarea anticorpilor lg anti-Spike. „Studiul nostru a fost realizat folosind testele cantitative Elecsys Anti-SARS-CoV-2 S, marca Roche, care identifică întreg titrul de anticorpi dezvoltaţi, inclusiv anticorpii lgG neutralizaţi, cei […]

Paşaport de vaccinare în Spania, din luna mai. Peste 650.000 de români locuiesc în Spania

Spania ar putea începe să folosească paşaportul de vaccinare din luna mai, declară ministrul spaniol al Turismului, Reyes Maroto.

Surse: Guvernul pregăteşte noi măsuri pentru limitarea răspândirii COVID-19. Capacitate de cazare pentru hotelurile şi pensiunile ar urma să fie limitată

Hotelurile şi pensiunile din staţiunile montane vor funcţiona la o capacitate de maximum 70%, potrivit unei decizii care va fi luată în şedinţa Guvernului de miercuri, au declarat pentru MEDIAFAX surse guvernamentale.

Paşte fără lockdown. Premierul Florin Cîţu: „Nu există NICIUN scenariu în care România intră în lockdown”

De Sărbători nu vom sta închişi în casă, promite Florin Cîţu. „Nu există NICIUN scenariu în care România intră în lockdown. Am promis că ţinem România deschisă de Crăciun şi de Revelion, ne-am ţinut de cuvânt. Vă asigur că aşa va fi şi în perioada Sărbătorilor de Paşte”, a anunţat acesta pe pagina sa de […]

27.000 de apeluri/zi, media ultimelor 50 de zile, pentru programare la vaccinare

Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV) a anunţat că în ultimele 50 de zile au fost înregistrate, în medie, 27.000 de apeluri pe zi la linia telefonică pentru programarea la vaccinare.