Ţară care anunţă oficial că se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus: „Nu mai avem portocaliu şi galben, întreaga ţară este pe roşu”

  • Oficialii din Iran susţin că ţara se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus.
  • Numărul de noi infecţii a crescut din nou la peste 3.000 pe zi, relatează The Guardian.
  • Iranul a fost una dintre primele ţări afectate de virus în afara Chinei
27698 afișări
Imaginea articolului Ţară care anunţă oficial că se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus: „Nu mai avem portocaliu şi galben, întreaga ţară este pe roşu”

Prima ţară din lume care anunţă oficial că se confruntă cu al treilea val al pandemiei de coronavirus

Ţara a adus boala sub un relativ control la începutul lunii mai, dar apoi au văzut o nouă creştere la începutul lunii iunie, care apoi a scăzut la mai puţin de 1.600 de cazuri noi pe zi la sfârşitul lunii august.

Ultimele cifre publicate vineri de departamentul de sănătate din Iran au indicat 144 de decese în ultimele 24 de ore, iar numărul de noi infecţii a crescut la 3.049. Numărul total de morţi în pandemie este de 23.952. Douăzeci şi opt de provincii ale ţării, inclusiv capitala, Teheran, sunt clasificate ca roşii sau galbene.

Iraj Harirchi, directorul centrului naţional de control al coronavirusului, a declarat că sistemul de codare a culorilor din ţară nu mai are niciun sens. „Nu mai avem portocaliu şi galben, întreaga ţară este pe roşu.” El a avertizat că numărul morţilor ar putea ajunge la 45.000, odată cu complicaţiile aduse de sezonul gripal care va ajunge în curând.

Abbas Ali Dorsti, vicecancelar pentru sănătate la Universitatea de Ştiinţe Medicale din Tabriz, a avertizat că evenimentele din ultimele săptămâni: o creştere a călătoriilor şi nerespectarea protocoalelor, precum şi nepurtarea măştilor de către unii oameni au dus la o creştere evidentă a infecţiilor.

Atât şcolile, cât şi universităţile s-au redeschis, dar a fost lăsat la latitudinea părinţilor să decidă dacă să-şi trimită copilul la şcoală şi, în multe cazuri, părinţii au decis să îi ţină acasă.

Preşedintele, Hassan Rouhani, a declarat că departamentul de sănătate încearcă să mărească capacitatea paturilor din spitale cu încă 10.000.

Peste 400.000 de iranieni sunt înregistraţi oficial că au contractat virusul. Cifre oficiale, însă sunt considerate de specialişti ca fiind subestimate.

Criza sanitară vine într-un moment de presiune fără precedent asupra economiei iraniene afectată de sancţiunile care lovesc moneda şi ridică preţul bunurilor.

Disputa politică dintre SUA şi Iran privind sancţiunile s-a intensificat în ultimul an.

Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!

Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici